1 Iată, mâna Domnului nu s’a scurtat, ca să nu vă poată mântui; Nici urechea lui s’a îngreuiat, ca să nu poată auzi; 2 Ci fărădelegile voastre au pus despărţiri Între voi şi între Dumnezeul vostru; Şi păcatele voastre au ascuns faţa lui dela voi, ca să nu audă. 3 Căci mânile voastre sunt pângărite cu sânge, Şi degetele voastre cu nedreptate; Buzele voastre vorbesc minciuni; Limba voastră spune nedreptate. 4 Nimenea nu strigă după dreptate, nimenea nu se judecă într’adevăr; Se încred în deşertăciune, şi vorbesc minciuni, Zămislesc răutate şi nasc nefericire. 5 Clocesc ouă de basilisc, Şi ţes pânză de păianjen; Cine mănâncă din ouăle lor, moare, Şi de se calcă vreunul, iese din el vipere. 6 Ţesăturile lor nu sunt bune de vestminte, Nici nu se vor acoperi din lucrurile lor; Lucrurile lor sunt lucrurile răutăţii. Şi fapta silniciei este în mânile lor. 7 Picioarele lor aleargă spre rău, Şi se grăbesc să verse sânge nevinovat; Cugetările lor sunt cugetările răutăţii, Dărăpânarea şi nimicirea sunt în căile lor. 8 Calea păcii ei n’o cunosc, Şi nu este dreptate în paşii lor, Şi sucesc cărările lor; Cel ce umblă într’ânsele, nu va cunoaşte pace. 9 Deaceea mântuirea este de-parte de noi, Şi fericirea nu se ajunge; Sperăm lumina, dar iată întunerec, Lucirea, dar umblăm în întunecime. 10 Pipăim zidul, ca orbii, Da pipăim, ca cei ce n’au ochi; În amează ne împiedicăm, ca în amurg, Ca morţii în întunecime. 11 Toţi mormăim, ca urşii, Şi ne văităm, ca turturelele; Fericirea aşteptăm, dar nu este; Mântuirea, dar este departe de noi. 12 Căci fărădelegile noastre s’au îmmulţit înaintea ta, Şi păcatele noastre mărturisesc asupra noastră: Căci sunt cu noi fărădelegile noastre, Şi noi cunoaştem nedreptăţile noastre. 13 Păcătuirăm şi minţirăm Domnului, Şi ne depărtarăm dela Dumnezeul nostru, Cuvântarăm apăsare şi neascultare; Zămislind şi cugetând din inimă cuvinte de minciună. 14 Deci mântuirea s’a întors îndărăt, Şi fericirea stă departe; Căci adevărul a poticnit în cale, Şi dreptatea nu poate să între. 15 Da, lipseşte adevărul, Şi cel ce se lapădă de rău, se ţine de nebun. Şi a văzut Domnul, Şi nu i-a plăcut, că nu era mântuire;
16 Şi a văzut, că nu este om, Şi s’a mirat, că nu este cine să se pună la mijloc; Deaceea ajutatu-l-a braţul său, Şi mântuirea lui, ea l-a sprijinit. 17 Şi s’a îmbrăcat cu mântuirea, ca cu o pavăză, Şi a pus pe cap coiful fericirii; S’a îmbrăcat ca cu un straiu, cu vestmintele răsbunării, Şi, ca într’o mantie, s’a înfăşurat cu zelul. 18 După faptele lor, aşa va răsplăti; Urgie împotrivi-torilor săi, răsplată inamicilor săi: Face-va răsplată ţărilor depărtate. 19 Atuncia teme-se-vor de numele Domnului cei dela apus, Şi de mărirea lui cei dela răsăritul soarelui; Când inamicul va năvăli ca un fluviu, Spiritul Domnului îl va pune în fugă; 20 Şi Răscumpărătorul va veni în Sion, Şi către cei din Iacob, ce se vor întoarce dela fărădelegile lor, zice Domnul. 21 Cât pentru mine, acesta este legământul meu cu dânşii, zice Domnul: Spiritul meu cel de deasupra ta, Şi cuvintele mele, pre care le-am pus în gura ta, Nu se vor depărta din gura ta, Nici din gura seminţiei tale, Nici din gura seminţiei seminţiei tale, zice Domnul, De acum şi până în veci.