1 Scoală-te, luminează! căci lumina ta a venit, Şi mărirea Domnului a răsărit asupra ta. 2 Căci, iată! întunerecul acopere pământul, Şi un nor des pre popoare; Dar asupra ta va răsări Domnul, Şi mărirea lui se va arăta asupra ta. 3 Şi popoarele vor veni la lumina ta, Şi regii la strălucirea ta cea răsărindă. 4 Ridică împrejur ochii tăi, şi vezi! Toţi aceştia se adună, vin la tine; Fiii tăi vin de departe, Şi fiicele tale se poartă pe braţe. 5 Atuncia, făcându-se aceasta, vei vedea şi te vei bucura, Şi inima ta va bate, şi se va lărgi; Pentru că plinitatea mării se va înturna spre tine, Averile popoarelor vor veni la tine. 6 Mulţime de cămile te vor acoperi, Dromadirele Madianului şi ale Efei, Toţi cei dela Şeba vor veni; Aur şi tămâie vor aduce, Şi vor proclama laudele Domnului. 7 Toate oile Kedarului se vor aduna la tine; Berbecii Nebaotului vor fi pentru trebuinţa ta; Aducându-se pe altarul meu, vor fi bineprimiţi, Şi eu voiu mări casa măririi mele. 8 Cine sunt aceştia ce sboară ca norii, Şi ca porumbii în porumbarele lor? 9 Da, ţări îndepărtate mă vor aştepta, Şi mai întâiu corăbiile tarsice, Ca să aducă de departe pre fiii tăi, Argintul lor şi aurul lor cu dânşii, Pentru numele Domnului, Dumnezeul tău, Şi pre Sfântul lui Israel; căci te măreşte. 10 Şi fiii celor străini vor rezidi zidurile tale, Şi regii lor îţi vor servi; Căci în mânie te-am lovit; Dar în mila mea mă voiu îndura de tine. 11 Şi porţile tale vor fi totdeauna deschise, Nu se vor închide ziua şi noaptea, Ca să se ducă la tine averile popoarelor, Şi ca pre prinşi pre regii lor. 12 Căci poporul şi regatul, Ce nu vor voi să-ţi servească, sor pieri; Da, popoarele acele de tot se vor stârpi. 13 Mărirea Libanului va veni la tine, Ciparosul, pinul şi bradul împreună, Ca să împodobească locul templului meu; Şi voiu mări locul picioarelor mele. 14 Şi fiii celor ce te-au strâmtorat vor veni, închinându-se ţie; Şi toţi cei ce te-au despreţuit se vor arunca la tălpile picioarelor tale; Şi te vor numi: Cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel. 15 Şi de unde ai fost părăsită şi urâtă, Încât nimenea nu trecea prin tine, Te voiu face mărire vecinică, Bucuria multor neamuri. 16 Şi vei suge laptele popoarelor, Da, vei suge ţâţele regilor; Şi vei cunoaşte, că eu, Domnul, sunt Mântuitorul tău, Şi răscumpărătorul cel puternic al lui Iacob. 17 În loc de aramă voiu aduce aur, În loc de fier voiu aduce argint, Şi în loc de lemn, aramă, Şi în loc de pietri, fier; Şi voiu face pacea pre diregătorii tăi, Şi dreptatea pre judecătorii tăi. 18 Nu se va mai auzi silnicia în pământul tău, Dărăpânarea şi nimicirea în hotarele tale; Ci vei numi zidurile tale: Mântuire, Şi porţile tale: Laudă.
19 Nu va mai fi în tine soarele lumina zilei, Nici luna prin lucirea ei nu te va lumina; Ci Domnul va fi ţie lumină vecinică, Şi Dumnezeul tău măreţia ta. 20 Soarele tău nu va mai apune, Nici nu se va trage luna ta dela tine; Căci Domnul va fi vecinica ta lumină, Şi zilele plângerii tale vor fi sfârşite. 21 Şi poporul tău vor fi toţi drepţi, Vor moşteni pământul în veci, Odrasla sădirei mele, Lucrul mânelor mele, ca să mă măresc. 22 Cel mic mie se va face, Şi puţinul popor, tare; Eu, Domnul, voiu grăbi aceasta în timpul său.