1 Atuncia răspunse Zofar, Naamateul, şi zise: 2 Să rămână fără răspuns atâtea cuvinte! Şi să crează limbutul, că are dreptate! 3 Au doară vorbele tale deşerte să amuţească pre oameni! Au doară îţi vei râde de alţii, fără ca nimenea să te ruşineze! 4 Căci ai zis: Dreaptă este învăţătura mea, Şi drept sunt în ochii tăi. 5 O, de ar vorbi Dumnezeu, De ar deschide buzele sale către tine, 6 Şi ţi-ar descoperi tainele înţelepciunei sale, Care este de două ori mai mare decât cea descoperită: Atunci ai cunoaşte, că Dumnezeu îţi iartă parte din nedreptatea ta. 7 Au poţi să pătrunzi taina Dumnezeirei? Să descoperi fundul înţelepciunei celui Atotputernic? 8 Înaltă ca cerurile este! Ce poţi face? Mai adâncă decât infernul! Ce poţi cunoaşte? 9 Măsura sa este mai lungă decât pământul, Şi mai lată decât marea! 10 Dacă el apucă, închide, şi chiamă la judecată, cine-l poate opri? 11 Căci el cunoaşte pre făcătorii de rele, Şi vede şi până şi fără de legea cea nepresupusă, Dar ei nu vin la cunoşinţă. 12 Vină dară omul cel deşert la minte, Şi mânzul asinului sălbatic prefacă-se în om! 13 Iar de-ţi vei pregăti inima, Şi vei întinde mânele tale către dânsul, 14 Fărădelemea o vei depărta din mâna ta, Şi nici o nedreptate nu va locui în cortul tău: 15 Atuncia îţi vei ridica fruntea fără pată; Vei fi tare, şi nu te vei teme de nimic; 16 Atuncia vei uita ostenelele tale, Amintindu-ţi de ele ca de apa cea nestrecurată; 17 Mai senină decât mează-zi ţi-se va ridica vieaţa; Şi întunerecul de acum se va preface în dimineaţă; 18 Plin de încredere şi de speranţă vei fi, Şi căutând în jurul tău, vei odihni fără temere; 19 Te vei culca, şi nimenea nu te va spăimânta, Şi mulţi vor căuta faţa ta. 20 Dar ochii celor răi se vor pierde; Scăparea va peri pentru ei, Şi speranţa lor va fi – darea sufletului.