1 Atuncia Iov răspunse, şi zise: 2 De acestea multe am auzit; Toţi sunteţi nişte mângăiători supărăcioşi. 3 Sfârşit-ai oare cu vorbele seci? Şi ce te îmboldeşte să răspunzi? 4 Oare eu aş vorbi ca voi, De aţi fi voi în locul meu? Oare m’aş lega de voi cu cuvinte, Şi aş clătina din cap la voi? 5 Nu, ci v’aş încuraja cu gura mea, Şi compătimirea buzelor mele ar alina durerea voastră. 6 De vorbesc, durerea mea nu se alină; Şi de încetez, oare se depărtează măcar ceva de mine? 7 Dar acum puterile mi-au slăbit; Tu ai pustiit toate ale mele; 8 Tu m’ai apucat ca pre un vinovat; Dovadă este slăbiciunea mea, Care se ridică, şi mă mărturiseşte în faţă. 9 Mânia lui mă sfăşie şi mă urmăreşte: El din dinţii săi scrâsneşte la mine; Neamicul meu îşi ascute căutăturile sale în contra mea. 10 Cască gura lor asupră-mi, Cu ocară lovesc obrajii mei; Cu toţii se adună asupră-mi. 11 Dumnezeu m’a trădat nedrepţilor, Şi m’a aruncat în mânele reilor. 12 Liniştit eram, şi el mă nimici; Mă apucă de cerbice, şi mă sfărâmă. Şi mă luă drept ţintă. 13 Arcaşii săi mă înconjurară; El despică rănunchii mei fără cruţare; El vărsă pe pământ ferea mea. 14 Mă frânsă băcăţi, bucăţi, Şi se aruncă asupră-mi ca un viteaz. 15 Am cusut un sac de plângere preste pielea mea, Şi am vârît cornul meu în colb; 16 Faţa mea este roşită de plâns, Şi pe genele mele este culcată umbra morţei; 17 De şi nu este nici o nedreptate în mânele mele. Şi rugăciunea mea este curată. 18 Pământule, nu acoperi sângele meu, Şi ţipetul meu să nu afle margine! 19 Şi acum iacă, chiar martorul meu în cer, Şi în sus răspunzătorul meu! 20 Râde-şi de mine amicii mei, Către Dumnezeu în sus lacrimă ochiul meu. 21 Ah, de aş putea să mă judec cu Dumnezm, Ca fiul omului cu aproapele său! 22 Căci puţinii mei ani trec, Şi eu, plec pe calea, pe care nu mă voiu mai întoarce.