26
Şi Iov răspunse, şi zise: Cum ai ajutat pre cel neputernic, Şi ai sprijinit braţul celui fără tărie? Cum deci ai dat sfat celui neştiitor, Şi ai arătat înţelepciunea cu îmbelşugare? Cu al cui ajutor ai vorbit? Şi a cui suflare ieşi din tine? Titanii se cutremură supt apă, Şi locuitorii ei; Gol este infernul înaintea lui, Şi fără acoperiş adâncul. El a întins mează-noapte asupra chaosului, Şi a spânzurat pământul deasupra nimicului; El a legat apa în norii săi, Fără ca norii să se spargă supt greutatea ei; El a acoperit faţa tronului său, Şi a întins preste dânsul norii săi cei deşi; 10 El a descris bolta de deasupra apei, Până la hotarele luminei şi ale întunerecului; 11 Stâlpii cerului se cutremură, Şi se spăimântă la ameninţarea lui. 12 Prin tăria sa, el turbură marea, Şi prin înţelepciunea sa frânge furia ei. 13 Prin adierea sa înseninează cerul; Mâna sa a creat dragonul zburător, 14 Iacă acestea sunt începuturile căilor sale, abia de am auzit murmurul lin al lucrărilor sale, Dar tunetul tăriei sale, cine-l poate cuprinde?