1 Deci Iov, rogu-te, ascultă vorbele mele, Ia în urechi toate cuvintele mele. 2 Iată, deşchis-am gura mea; Limba început-a a vorbi în gura mea; 3 Cuvintele mele vor arăta dreptatea inimii mele; Şi buzele mele vor mărturisi învăţătură adevăialtă. 4 Spiritul lui Dumnezeu m’a făcut, Şi suflarea Atotputernicului mi-a dat vieaţă; 5 De poţi, răspunde-mi: Rândueşte-te asupră-mi, fii gata! 6 Iată, ca şi tine sunt eu înaintea lui Dumnezeu, Din lut sunt făcut şi eu. 7 Iată, frica de mine nu te va spăimânta, Nici mâna mea nu va apăsa preste tine. 8 Da, zis-ai în auzul meu, Şi auzit-am vocea cuvintelor tale: 9 „Sunt curat, fără păcat, Sunt fără prihană, şi nici o vină nu este în mine. 10 Iată, el caută cuvinte asupră-mi, Şi mă socoate inamic al său; 11 În butuc pus-a picioarele mele, Şi pândeşte toţi paşii mei.” 12 Iată, îţi răspund: într’aceasta n’ai dreptate; Căci Dumnezeu mai mare este decât omul. 13 De ce te cerţi cu dânsul? Căci el nu dă seamă nimănui de faptele sale. 14 Dumnezeu vorbeşte odată, şi de două ori, De n’a luat seamă omul la întâia oară; 15 În vis, în vedere de noapte, Când somnul adânc vine preste oameni, şi sunt adormiţi in paturile lor, 16 Atuncia el deschide urechea oamenilor, Şi le întipăreşte învăţătura; 17 Ca să întoarcă pre om dela făptuirea sa, Ca să scape pre om de trufie; 18 Ca să oprească sufletul său dela pierdere, Şi ca vieaţa lui să nu piară de sabie. 19 El se chinueşte cu durere pe patul său, Şi toate oasele lui cu suferinţi mari; 20 Sufletul său urăşte pânea, Şi pofta lui mâncarea cea mai aleasă; 21 Carnea lui piere, văzând cu ochii, Şi oasele lui, care abia se zăriau, se arată; 22 Sufletul său se apropie de mormânt, Şi vieaţa lui de îngerul pierzător. 23 Dar de se află la dânsul un trimes, un tâlcuitor, Unul din miile oastei cereşti, care să spună omului datoria sa, 24 Şi el se îndură de dânsul, şi zice: „Apără-l, să nu se pogoare în mormânt, Am găsit cu cale a-l ierta”: 25 Atuncia carnea lui reînfloreşte mai mult decât în copilărie, Şi el reîntoarce în zilele tinereţei sale; 26 Se roagă lui Dumnezeu, şi el îi este cu milă, Îi lasă să-i priviască cu veselie faţa, Şi reîntoarce omului nevinovăţia sa. 27 Atuncia acest om cântă între oameni, şi zice: Păcătuit-am, şi dreptul strâmbătăţit-am, Dar nu mi-s’a răsplătit după făptuirea mea. 28 El apărat-a sufletul meu, să nu se pogoare în mormânt, Şi vieaţa mea vede lumina. 29 Iată toate acestea Le face Dumnezeu de două, de trei ori omului. 30 Ca să-l oprească dela peire, Şi să-l lumineze cu lumina vieţii. 31 Ia aminte, Iov, ascultă-mă! Taci! şi voiu vorbi. 32 Dar de ai ceva de spus, răspunde-mi, Vorbeşte! căci doresc să te îndreptez; 33 Iar de nu, ascultă-mă; Taci! şi înţelepciune te, voiu învăţa.