35
Şi Elihu urmă, şi zise: Socotiţi drept aceasta, când zici: „Sunt mai drept decât Dumnezeu?” Când zici: „Ce-ţi foloseşte dreptatea? Ce câştig eu mai mult făcând-o, decât când aş păcătui?” Voiu răspunde şi la aceasta ţie, Şi amicilor tăi cu tine. Caută spre cer şi vezi! Uită-te la nouri, şi vezi, cât mai înalţi sunt ei, decât tine! De păcătueşti, ce-i faci lui? Sau de vor fi fărădelegile tale încă pe atât de multe, ce-i faci? De eşti drept, ce-i dai? Sau ce primeşte el din mâna ta? Numai pre om, semenul tău, poate e strice răutatea ta, Numai fiului omului poate folosi dreptatea ta. Cei împilaţi strigă pentru mulţimea apăsărilor, Se tânguesc de asuprirea celor puternici: 10 Dar nici unul nu zice: „Unde este Dumnezeu, făcătorul meu? Care dărueşte pre ai săi cu cântece noaptea; 11 Care ne-a dat pricepere mai multă, decât vitelor pământului; Şi ne-a dat înţelepciune mai multă, decât păsărilor cerului” 12 Ei strigă pentru îngâmfarea celor răi; Dar nimenea nu le răspunde. 13 Da, Dumnezeu nu ascultă deşertăciunea, Şi Atotputernicul nu caută la ea. 14 Cu atât mai puţin când zici, că nu-ţi pasă de el; Judecata ta este înaintea lui, Aşteaptă-l! 15 Dară, fiindcă mânia sa nu pedepseşte pe dată; Şi el nu ia seamă la fărădelegaa lui, 16 De aceea Iov deschide gura cu deşertăciune; Şi vorbeşte atâtea cuvinte fără înţeles.