1 Şi Elihu urmă, şi zise: 2 Aşteaptă puţin, şi eu îţi voiu arăta; Căci multe am încă de vorbit pentru Dumnezeu. 3 De departe îmi voiu aduce dovezile mele, Şi voiu îndreptăţi pre Făcătorul meu. 4 Şi fii sigur, fără înşelăciune vor fi cuvintele mele; Căci cu ştiinţă deplină este cel ce-ţi vorbeşte. 5 Iată, Dumnezeu este mare şi nu despreţueşte pre nimenea, Este mare prin tăria înţelepciunii sale. 6 El pre cel rău nu-l lasă să trăiască, Şi celor apăsaţi le face dreptate; 7 El nu-şi trage ochii săi dela cel drept, Ci-i pune pe tron cu regii; Da, el îi pune pentru totdeauna, şi-i înalţă; 8 Şi când sunt ferecaţi cu lanţuri, Prinşi în funiile mişeliei, 9 Le pune înainte faptele lor, Şi fărădelegile lor, cu cari s’au sumeţit; 10 Le deschide urechia spre îndreptare; Şi le zice, să se întoarcă dela rele. 11 De ascultă şi se supun, Îşi sfârşesc zilele lor cu fericire, Şi anii lor cu bucurie; 12 Iar de nu ascultă; cad de sabie, Şi mor prin nepricepere; 13 Da, cei nelegiuiţi îngrămădesc asupra lor mânia sa. Nu se roagă, când el îi ferecă; 14 Mor de tineri, Şi petrec vieaţa între cei desfrânaţi. 15 Pre cel suferind îl scapă prin suferinţa sa; Prin apăsare deschide urechia sa. 16 Pre tine chiar te-ar fi scos din gura apăsării, La loc larg, unde nu este nevoie, Şi masa ta ar fi încărcată cu grăsime. 17 Dar tu ai făcut pe deplin lucrul răului; Deci judecata şi dreptatea te-au apucat. 18 Şi nu te măguli, că vei amăgi mânia sa. Şi speranţa unei mari răscumpărări să nu te rătăciască! 19 Căci luava oare el în seamă avuţia ta! Nu! nici aurul, nici toate tezaurele avuţiei! 20 Nu-ţi dori noaptea, Noaptea popoarelor din infern! 21 Păzeşte-te de a te mai întoarce la aceste cugete păcătoase, Care te-au făcut să alegi mai bine moartea decât suferinţa. 22 Iată, Dumnezeu este măreţ în puterea sa: Cine dă învăţătură ca el? 23 Cine-i prescrie calea sa? Şi cine-i poate zice: „Tu faci nedreptate?” 24 Mai bine gândeşte-te a înălţa faptele lui, Pre care oamenii le zăresc, 25 Toţi oamenii le văd, Fiecare le priveşte de departe. 26 Iată, Dumnezeu este mare, şi nu-l putem pricepe, Numărul anilor săi este preste toată pătrunderea. 27 El trage în sus picăturele apelor, Care răspândesc ploaia aburului său; 28 Nourii o strecor, Şi o picură asupra oamenilor cu îmbelşugare. 29 Cine poate pricepe ruperea nourilor, Şi bubuitul cortului său? 30 Iată, acum răspândeşte în juru-i lumina sa, Acum ascunde fundul mărilor. 31 Da, printr’înşii judecă pre popoare; Şi printr’înşii dă de mâncare cu îmbelşug. 32 El ascunde în mânele sale fulgerul, Şi-l aruncă asupra celui, ce-i stă împotrivă. 33 Tunetul său îl dă de ştire, Până şi turmele presimt apropierea furtunii.