1 Şi începu Elifaz, Temaneul, şi zise: 2 De am căuta să-ţi vorbim, oare mânia-te-vei? Şi cine poate opri cuvântul? 3 Iată, pre mulţi i-ai învăţat tu, Şi mâni slabe ai întărit; 4 Pre cel ce şovăia, cuvintele tale l-au ridicat, Şi genunchile cele ce se plecau, le-ai întărit; 5 Şi acum, când ţi-se întâmplă aceasta, te mânii? Când te-a ajuns răul, tu te spăimânţi? 6 Au nu cuvioşia ta a fost speranţa ta? Şi nu neprihănirea căilor tale a fost încrederea ta? 7 Aminteşte-ţi, rogu-te, cine nevinovat fiind a pierit; Şi drept fiind s’a stârpit? 8 Am văzut totdeauna, că cei ce au arat nedreptatea, Şi au sămănat fără de legea, au şi secerat-o: 9 Pierind de suflarea lui Dumnezeu, Şi mistuindu-se de strămutatul nărilor lui. 10 El înăbuşeşte mugetul leului şi strigătul leoaicei, Şi zdrobeşte dinţii leilor tineri. 11 Leul bătrân piere din lipsă de pradă, Şi puii leoaicei se împrăştie. 12 Un cuvânt mise furişă: Şi urechia mea auzi şoapta lui, 13 În gândurile visurilor de noapte, Când somnul adânc cade preste oameni, 14 Teamă şi cutremur m’a întâmpinat, Şi făcu să se cutremure toate oasele mele; 15 Şi un spirit trecu pe dinaintea mea, Şi părul mi-se sburli pe corp. 16 El stătu, dar nu cunoscui faţa sa, Un chip era înaintea ochilor mei; Şi am auzit o voce slabă: 17 „Oare fi-va omul mai drept decât Dumnezeu? Fi-va omul mai drept decât cel ce l-a făcut? 18 Iată, el nu se încrede servilor săi, Şi găseşte greşeli în îngerii săi, 19 Cu cât mai mult el nu se va încrede celor ce locuesc în case de lut, Cu temelia în ţărână, Ce se strivesc la întâlnirea molielor? 20 Ei de dimineâţă până în seară sunt nimiciţi, Pe nesimţite pier pentru totdeauna. 21 Iacă, se răpeşte toată prea puterea lor; Mor fără înţelepciune.”