1 Suflaţi din trâmbiţă în Sion, Şi daţi larmă în muntele cel sfânt al meu; Să se cutremure toţi locuitorii ţării; Că vine ziua Domnului, căci se apropie: 2 Zi de întunerec şi de întunecime, Zi de nouri şi de negură deasă, Ca zorile lăţite pe munţi; Un popor numeros şi puternic, Asemenea căruia n’a fost dela început, Şi nici nu va mai fi după el, Până în anii multor neamuri, 3 Focul mistuie înaintea lui, Şi flacăra arde înapoia lui; Pământul înaintea lui este ca grădina Edenului, Şi înapoia lui este ca un pustiu deşert; Nimic nu scapă de el. 4 Chipul lor este ca chipul cailor; Şi ca călăreţii aşa aleargă. 5 Ca vuetul de cară, sar pe vârfurile munţilor, Ca sunetul flacării de foc, care mistuie miriştea, Ca un popor puternic înşirat de bătae, 6 La vederea lui popoarele tremură, Toate feţele pălesc. 7 Aleargă ca vitejii; Ca bărbaţii de resbel se suie pe zid, Şi merg fiecare în calea sa: Nu strică şirurile lor, 8 Şi unul pe altul nu se împing; Fiecare merge în calea sa; Prin săbii se aruncă şi nu rănesc; 9 Grăbesc în cetate: Aleargă pe ziduri, se suie pe case: Întră prin ferestre, ca furul. 10 Pământul se cutremură înaintea lor; Cerurile tremură; Soarele şi luna se întunecă, Şi stelele îşi trag lumina lor. 11 Şi Domnul trimite vocea sa înaintea oastei sale: Căci această tabără a sa este mare foarte: Puternic este împlinitorul cuvântului său; Căci zina Domnului este mare şi îmfricoşată foarte; Şi cine o va putea suferi?
12 Şi acum zice Domnul: Întoarceţi-vă către mine din toată inima voastră În ajunare, în plângere şi în jale: 13 Rupeţi-vă inima, şi nu vestmintele, Şi întoarceţi-vă către Domnul, Dumnezeul vostru; Că milos şi îndurător este el, Târziu la mânie, plin de îndurare, Şi se căeşte de relele, pe care le trimite, 14 Cine ştie, de nu se va întoarce, şi nu se va căi, Şi nu va lăsa binecuvântare pe urmă-i, Dar de pâne şi libaţiune Domnului, Dumnezeului vostru? 15 Suflaţi din trâmbiţă în Sion. Porunciţi ajunare, Proclamaţi zi sfântă; 16 Adunaţi poporul, orânduiţi adunarea, Strângeţi pe bătrâni; Adunaţi pe copii şi pe cei ce sug ţâţe; Să iasă mirele din camera sa, Şi mireasa din asternutul ei! 17 Plângă preoţii, servii Domnului, Între portic şi altar, Şi zică: Cruţă, Doamne, poporul tău, Şi nu da ocării moştenirea ta, Ca să-i stăpânească popoarele: De ce să se zică între popoare: Unde este Dumnezeul lor?
18 Făcându-se aceasta, Domnul a fost gelos de pământul său, Şi se îndură de poporul său. 19 Şi Donmul răspunse şi zise poporului său: Iată, eu vă voiu trimite grâu, must şi oleiu, Şi vă veţi sătura de ele, Şi nu vă voiu mai face de ocară între popoare. 20 Voiu depărta dela voi oştirea dela mează-noapte, Şi o voiu impinge în pământul cel sec şi deşert, Cu faţa sa spre marea de către răsărit, Iar cu dosul său spre marea dela apus; Şi putoarea sa se va sui, Şi se va ridica mirosul său cel rău; Căci a făcut lucruri mari! 21 Nu te teme, ţară! bucură-te şi te desfătează! Căci Domnul a făcut lucruri mari. 22 Nu vă temeţi, vite ale câmpului; Căci păşunile deşertului vor încolţi, Căci arborele va purta fructul său. Smochinul şi via vor da puterea lor. 23 Şi voi, fiii Sionului, bucuraţi-vă, Si vă desfătaţi întru Domnul, Dumnezeul vostru; Căci vă va da ploaie timpurie cu îmbelşugare, Şi va face să cauă ploaia, Cea timpurie şi cea târzie, ca mai nainte. 24 Şi ariele se vor umplea de grâu, Şi teascurile vor revărsa de must şi de oleiu, 25 Şi vă voiu răsplăti anii, pe care i-au mâncat lăcusta. Forfăcarul, muşiţa şi omida, Oastea mea cea mare, care am trimis-o asupră-vă 26 Şi veţi mânca îndestul, şi vă veţi sătura, Şi veţi lăuda numele Domnului, Dumnezeul vostru, Care a făcut minuni cu voi; Şi poporul meu se va ruşina în veci. 27 Şi veţi cunoaşte că eu sunt în mijlocul lui Israel, Şi că eu Domnul sunt Dumnezeul vostru, şi nu un altul; Şi poporul meu nu se va ruşina în veci.