19
Atuncia dar Pilat luă pe Iisus şi îl biciuì.
Şi ostaşii împletind cunună de spini îi puseră pe cap, şi-l îmbrăcară cu vestmânt de purpură.
Şi veneau la dânsul şi ziceau: bucură-te, împăratul Iudeilor: şi-i dedeau palme.
Şi Pilat iar ieşì afară şi le zise: iată vi-l aduc afară ca să cunoaşteţi că nu găsesc nici o vină într’însul.
Deci Iisus ieşì afară, purtând cununa de spini şi vestmântul de purpură. Şi Pilat le zise: iată omul.
Dar când mai marii preoţilor şi slujitorii îl văzură strigară zicând: răstigneşte-l, răstigneşte-l. Pilat le zise: luaţi-l voi şi răstigniţi-l: căci eu nu găsesc vină într’însul.
Iudeii îi răspunseră: noi avem lege, şi după legea noastră trebue să moară, pentru că s’a făcut pe sine Fiu al lui Dumnezeu.
Deci când auzi Pilat acest cuvânt, mai mult se temù,
Şi intră iar în pretoriu şi zise lui Iisus: de unde eşti tu? Dar Iisus nu-i dete răspuns.
10 Deci Pilat îi zise: mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii, că putere am, să-ţi dau drumul, şi putere am, să te răstignesc?
11 Iisus îi răspunse: n’ai aveà nici o putere asupra mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat de sus; pentru aceasta, cel care mă dete prins ţie, mai mare păcat are.
12 De aceea Pilat încercà să-i deà drumul; dar Iudeii, strigau zicând: dacă dai drumul la acesta, nu eşti prietin al Cesarului; oricine, care se face pe sine împărat, este împotriva Cesarului.
13 Deci Pilat auzind de cuvintele acestea, aduse afară pe Iisus, şi se aşeză pe scaunul de judecător, în locul numit Litostroton, iar ebreeşte Gabbata.
14 Şi erà zi de pregătire pentru Paşti, erà ca la al şaselea ceas: şi zise Iudeilor: Iată împăratul vostru.
15 Deci ei strigară: ia-l, ia-l, răstigneşte-l. Zice lor Pilat: pe împăratul vostru să-l răstignesc? Răspunseră mai marii preoţilor: nu avem împărat decât pe Cesarul.
16 Atuncia îl dete lor, ca să fie răstignit. Deci luară pe Iisus şi-l duseră,
17 Şi ducându-şi el însuşi crucea, ieşì la locul numit al Căpăţânei, ce se cheamă pe ebreeşte Golgota,
18 Unde îl răstigniră, şi împreună cu dânsul, alţii doi, de-o parte şi de-alta, iar în mijloc pe Iisus.
19 Şi Pilat scrise şi titlu şi puse pe cruce; şi erà scris: IISUS NAZAREUL ÎMPĂRATUL IUDEILOR.
20 Deci mulţi dintre Iudei cetiră acest titlu, pentru că erà aproape de oraş locul, unde fù răstignit Iisus; şi erà scris ebreeşte, latineşte, eleneşte.
21 Deci preoţii mai mari ai Iudeilor ziceau lui Pilat: nu scrie: Împăratul Iudeilor, ci că el a zis: sunt împăratul Iudeilor.
22 Pilat răspunse: ce am scris, am scris.
23 Ostaşii deci, după ce răstigniră pe Iisus, luară hainele lui, şi făcură patru părţi, fiecărui ostaş o parte, luară şi vestmântul lui. Şi vestmântul erà necusut, ţesut de sus preste tot.
24 Deci ziseră între dânşii: să nu-l sfâşiem, ci să aruncăm sorţi pentru dânsul, al cui va fi. Pentru ca să fie împlinită scriptura: „Împărţit-au hainele loruşi. Şi pentru vestmântul meu aruncară sorţi.” Deci ostaşii făcură acestea.
25 Şi steteau lângă crucea lui Iisus, muma lui şi sora mumei lui, Maria lui Clopa, şi Maria Magdalena.
26 Deci Iisus văzând pe muma sa şi pe ucenicul, pe care-l iubià stând alături, zise mumei: Femeie, iată fiul tău.
27 Apoi zise ucenicului: Iată muma ta. Şi din acel ceas o luă ucenicul la sine.
28 După aceasta Iisus ştiind, că totul s’a sfârşit acum, pentru ca scriptura să fie îndeplinită, zise: îmi este sete.
29 Şi erà acolo un vas plin de oţet; deci punând ei într’un isop un burete plin de oţet, îl duseră la gura lui.
30 Şi când luă Iisus oţetul zise: S’a sfârşit, şi plecând capul, îşi dete duhul.
31 Deci Iudeii, fiindcă erà zi de pregătire, ca să nu rămâie corpurile pe cruce sâmbăta, căci ziua acelei sâmbete erà mare, rugară pe Pilat, ca să le sdrobească oasele picioarelor, şi să fie ridicaţi.
32 Deci ostaşii veniră şi sdrobiră celui dintâiu oasele picioarelor, asemenea şi celui împreună răstignit cu dânsul,
33 Iar venind la Iisus, când îl văzură, că erà mort acum, nu-i sdrobiră oasele picioarelor,
34 Ci unul dintre ostaşi îi împuse coasta cu o lance, şi îndată ieşì sânge şi apă.
35 Şi cel care a văzut, a mărturisit, şi mărturia lui este adevărată, şi acela ştie, că spune adevăr, pentru ca şi voi să credeţi.
36 Căci acestea s’au făcut, ca să fie împlinită scriptura: „Os nu i-se va sdrobi:”
37 Şi iar altă scriptură zice: „Privi-vor la cel, pe care l-au împuns.”
38 Şi după acestea Iosif din Arimatea, ucenic fiind al lui Iisus, dar într’ascuns, de frica Iudeilor, rugă pe Pilat, ca să ridice corpul lui Iisus; şi Pilat îi dete voie. Deci venì şi ridică corpul lui Iisus.
39 Şi venì şi Nicodim, care venise întâia oară noaptea la dânsul, aducând o amestecătură de smirnă şi aloe, ca la o sută de litre.
40 Deci luară corpul lui Iisus şi-l legară în fâşii de pânză cu aromate, după cum au Iudeii obiceiul să înmormânteze.
41 Şi erà grădină în locul unde fù răstignit, şi în grădină un mormânt nou, în care nimenea nu fù pus vreodată.
42 Deci din pricina zilei de pregătire a Iudeilor, puseră pe Iisus acolo, pentru că mormântul erà aproape.