1 Asupra Moabului, Aşa zice Domnul, Dumnezeul oştirilor şi al lui Israel: Vai de Nebo! căci este pustiit, Ruşinatu-s’a Kiriataimul, cuprinsu-s’a; Misgabul ruşinatu-s’a, şi s’a sfărâmat! 2 Sfârşitu-s’a mărirea Moabului; În Heşbon (gândire) gânditu-s’au relele asupra lui: „Haideţi! să-l stârpim, ca să nu mai fie un popor!” Şi tu, Madmenule (ruină) vei fi ruinat, Urmărite-va sabia. 3 Un strigăt se aude din Horonaim, „Dărăpânare şi nimicire mare.” 4 Moabul s’a sfărâmat! Micii săi scot strigăte; 5 Căci la suişul Luhitului Înalţă-se vaet preste vaet; Căci la coborîşul Horonaimului, Chiar inamicii aud strigătul lor de nimicire. 6 Fugiţi, scăpaţi-vă vieaţa! Şi faceţi-vă ca despoiaţii nevoiaşi singuratici ai pustiului! 7 Pentru că te-ai încrezut în întăriturile tale şi în tezaurele tale, Vei fi cuprins; Şi Chemoş va fi dus în prinsoare, Preoţii săi, şi mai marii săi cu toţii. 8 Şi va veni prădătorul în toată cetatea; Nici o cetate nu va scăpa: Şi valea va pieri, Şi şesul se va nimici, Cum a zis Domnul. 9 Daţi aripi Moabului, Ca să sboare, şi să fugă! Căci cetăţile sale se vor preface într’un deşert, Şi nu va fi cine să locuească într’însele. 10 Blestemat fie cel ce va face cu lenevire acest lucru al Domnului, Şi blestemat fie cel ce va împiedeca sabia sa dela vărsarea sângelui 11 Din tânăreţea sa Moabul rămas-a liniştit, Şi stat-a nemişcat pe drojdiile sale, N’a fost turnat dintr’un vas în altul, Nici n’a fost dus în prinsoare; Deaceea gustul său a rămas într’însul, Şi mirosul său nu s’a schimbat. 12 Deaceea, iată vin zilele zice Domnul, Când voiu trimite la dânsul ridicători, şi-l vor ridica; Şi vor vărsa vasele lui, şi vor strica borcanele lui; 13 Şi Moabul se va ruşina pentru Chemoş, Cum s’a ruşinat casa lui Israel pentru Bet-El, încrederea lor. 14 Cum ziceţi: „Suntem viteji, Şi bărbaţi voinici în resbel?” 15 Moabul s’a predat, cetăţile lui s’au ars, Şi tânării lui cei aleşi s’au plecat junghierii, zice Regele, Al cărui nume este Domnul, Dumnezeul oştirilor. 16 Pierderea Moabului este aproape să vină, Şi nenorocirea lui se grăbeşte foarte. 17 Toţi cei ce-l încunjuraţi, jeliţi-l! Şi toţi cei ce cunoaşteţi numele lui, ziceţi: „Cum s’a sfărâmat sceptrul său cel puternic, Toiagul său cel măreţ!” 18 Pogoară-te din mărirea ta, şi şezi în secete. Tu locuitoare, fiică a Dibonului, Căci nimicitorul Moabului se suie deasupra ta, Sfărămând întăririle tale. 19 Stai lângă cale, şi uită-te, Locuitoare a Arverului! Întreabă pre fugari şi pre cea scăpată, Zi: „Ce s’a făcut?” 20 Ruşinatu-s’a Moabul, pustiitu-s’a; Văitaţi-vă şi strigaţi, Spuneţi-o în Arnon, că Moabul s’a pustiit. 21 Şi judecata a sosit în pământul şesului Asupra Holonului, asupra Iaazei şi asupra Mefaatului, 22 Asupra Dibonului, asupra Neboului, şi asupra Bet-Diblataimului, 23 Şi asupra Kiriataimului, asupra Betgamului şi asupra Bet-Meonului, 24 Asupra Kiriotului şi asupra Bozrei, şi asupra tutulor cetăţilor pământului Moabului, cele de departe, şi cele de aproape. 25 Frântu-s’a cornul Moabului, Şi sfărâmatu-s’a braţul său, zice Domnul. 26 Îmbătaţi-l! Căci s’a sumeţit asupra Domnului, Ca să se tăvălească Moabul în vărsătura sa, Şi să ajungă şi el de râs. 27 Au Israel nu ţi-a fost de batjocură? Au fost-a el prins cu furii? De clatini din cap, de câte ori vorbeşti de dânsul. 28 Locuitori ai Moabului! Lăsaţi cetăţile, şi locuiţi în stânci, şi faceţi-vă ca porumbul, Ce-şi face cuibul său pe la laturile gurii crăpăturei stâncelor. 29 Auzit-am de fudulia Moabului, (este foarte năzuros) De înfumurarea lui, şi de trufia lui, De sumeţirea şi îngâmfarea inimii lui. 30 Cunosc furia ta, zice Domnul: Mincinoase sunt cuvintele lui, Mincinoase faptele lui. 31 Deaceea eu mă vait pentru Moab, Da, strig pentru tot Moabul, Suspină-se pentru oamenii din KirHeres. 32 O vie din Sibma! Plâng pentru tine mai mult decât am plâns pentru Iazer: Curpenii tăi au trecut preste mări, Ajuns-au până la marea Iazerului; Jăfuitorul căzut-a asupra fructelor tale de vară şi asupra culesului tău. 33 Bucuria şi mulţumirea au pierit Din câmpul cel mănos şi din pământul Moabului, Şi am făcut să lipsească vinul din teasc. Şi nimenea nu-l va călca în strigăte de cules; Strigăt de resbel, nu de cules! 34 Dela Heşbon răsună strigătul până la Eleade; Până la Iahaz se ridică vocea lor, Dela Zoar până la Horonaim, până la al treilea Eglat; Căci şi apele Nimrimului în deşerturi s’au prefăcut. 35 Şi voiu face să pieară din Moab, zice Domnul, Cel ce se sue pe înălţimi, Şi pre cel ce tămâiază zeilor săi. 36 Deaceea inima mea boceşte pentru Moab, ca fluerele, Da, ca fluerele boceşte inima mea pentru bărbaţii din Kir-Heres: Pentru că toate bunurile câştigate de dânsul au pierit. 37 Pe tot capul fi-va pleşuvie, Şi rasă va fi toată barba; Pe toate mânile fi-vor tăieri, Şi saci pe coapse. 38 Pe toate acoperişurile Moabului şi pe uliţele lui, Numai un bocet; Căci sfărâmat-am Moabul, Ca pre un vas neplăcut, zice Domnul. 39 Cât e de sfărâmat! urlaţi! Cât de tare a întors Moabul dosul, şi s’a ruşinat! Da, Moabul s’a făcut de râs, Şi de înfricoşare pentru toţi cei ce-l înconjoară. 40 Căci aşa zice Domnul: Iată, inamicul sboară ca un vultur, Şi întinde aripile sale asupra Moabului; 41 Cetăţuile sale s’au aprins, şi întăririle sale s’au luat: Şi inimile vitejilor Moabului fi-vor în ziua aceea, Ca inima femeii în facere. 42 Şi Moabul se va dărâma, ca să nu mai fie popor, Pentru că s’a sumeţit împotriva Domnului. 43 Frică, groapă şi cursă vin asupra ta, Locuitorule al Moabului, zice Domnul, 44 Cel ce va fugi de frică va cădea în groapă. Şi cel ce va ieşi din groapă va fi prins în cursă; Căci eu aduc asupră-i, asupra Moabului, Anul pedepsii lui, zice Domnul. 45 La umbra Heşbonului se vor opri Fără putere fugarii; Dar foc va izbucni din Heşbon, Şi flacără din mijlocul Sihonului, Şi va mistui unghiurile Moabului, Şi craniul celor ce se fălesc. 46 Vai de tine, Moabe, Poporul din Chemoş va fi pierdut; Căci fiii tăi vor fi prinşi, Şi fiicele tale prinse. 47 Dar eu voiu reînturna pe prinşii Moabului În zilele cele depe urmă, zice Domnul. Până aicea merge judecata Moabului.