52
De douăzeci şi unul de ani era Zedekia, când se făcu rege; şi domni unsprezece ani în Ierusalim; şi numele mumei sale era Hamutal, fata lui Ieremia din Libna. Şi făcu rele în ochii Domnului, în totul cum făcu Iehoiakim. Căci din mânia Domnului asupra Ierusalimului şi a lui Iuda, ca să-i alunge dela faţa sa, s’a făcut, că Zedakia se răsculă asupra regelui Babilonului.
Şi în anul al nouălea al domniei sale, în luna a zecea, în ziua a zecea a lunei, veni Nebucodonosor, regele Babilonului, el şi toată oastea lui, asupra Ierusalimului, şi tăbărîră asupră-i, şi a ridicat val asupră-i de jur-împrejur. Şi cetatea fu împresurată până în anul al unsprezecelea al regelui Zedekia.
În a noua zi a lunei a patra foametea crescu în cetate, aşa că nu era pâne pentru poporul ţării. Şi se sparse cetatea, şi toţi bărbaţii de resbel fugiră, şi au ieşit din cetate noaptea pe calea porţii, celei dintre două ziduri, aproape de grădina regelui; şi apucară calea câmpului; (iar Chaldeii erau împrejurul cetăţii) Dar oastea Chaldeilor urmări pre rege, şi ajunse pre Zedekia în şesurile Ierichonului; şi toată oastea lui se împrăştie dela el. Şi a prins pre rege, şi l-a dus la regele Babilonului în Ribla, ce se află în pământul Hamatului; şi l-a condamnat, 10 Şi a junghiat regele Babilonului pre fiii lui Zedekia înaintea ochilor săi; a junghiat încă în Ribla şi pre toţi mai marii lui Iuda. 11 Şi regele Babilonului a orbit ochii lui Zedekia, şi legându-l cu lanţuri de aramă, l-a dus în Babilon, şi l-a ţinut în casa închisorii până la ziua morţii sale.
12 Şi în luna a cincea, la zece a lunei, în anul al nouăsprezecelea al lui Nebucodonosor, regele Babilonului, veni asupra Ierusalimului Nebuzar-Adan, capul gardei domneşti, care servia pre regele Babilonului. 13 Şi arse casa Domnului şi casa regelui; şi toate casele din Ierusalim şi toate casele bărbaţilor mari le aprinse cu foc. 14 Şi toată oastea Chaldeilor, cea de desupt capul gardei domneşti, a dărâmat toate zidurile Ierusalimului de jur-împrejur.
15 Şi Nebuzar-Adan, capul gardei domneşti, strămutat-a în Babilon dintre cei săraci ai poporului, şi pre rămăşiţa poporului ce rămăsese în cetate, şi pre fugarii, cari treceau la regele Babilonului, şi pre rămăşiţa poporului. 16 Dar din alţi săraci ai ţării Nebuzar-Adan, capul gardei domneşti, lăsa ca să fie lucrători de vie şi lucrători de pământ. 17 Şi stâlpii de aramă din casa Domnului, şi piedestalele şi marea de aramă din casa Domnului, le-au sfărâmat Chaldeii; şi toată arama lor au dus-o în Babilon. 18 Luat-au şi oalele şi lopeţile, şi foarfecele, şi cupele, şi lingurile şi toate vasele cele de aramă, cu care se făcea serviciul. 19 Luat-a încă capul gardei domneşti şi strachinele, şi tămâiătoarele, şi cupele, şi oalele, şi policandrele, şi lingurile, şi buţile, şi tot ce era de aur şi de argint: 20 Cei doi stâlpi, o mare, şi cei doisprezece viţei de aramă, care erau supt piedestalele lor, pre care-i făcuse regele Solomon pentru casa Domnului: arama tutulor vaselor acestora nu era de cumpănit. 21 Şi cât pentru stâlpi, înălţimea unui stâlp era de optsprezece coţi, şi un fir de doisprezece coţi îl cuprindea; şi grasimea lui era de patru degete; şi era deşert. 22 Şi căpătâiul depe stâlp era de aramă; înălţimea unui căpătâiu era de cinci coţi; şi reţeaua şi rodiile de prin prejurul căpătâiului erau toate de aramă; taate acelea aveau şi stâlpul al doilea şi rodiile. 23 Şi erau nouăzeci şi şase de rodii pe toate părţile; şi toate rodiile din jurul unei reţele erau o sută.
24 Şi capul gardei luă pre Seraia întâiul preot, şi pre Zefania al doilea preot, şi pre cei trei uşieri. 25 Şi luă din cetate un diregător, care avea privegherea asupra bărbaţilor de resbel şi şapte bărbaţi din acei ce erau totdeauna înaintea regelui, cari se aflau în cetate; şi pre secretarul mai marelui oastei, care scria la oaste pre poporul ţării, şi şasăzeci din bărbaţi din poporul ţării, cari se aflau în cetate. 26 Şi luându-i Nebuzar-Adan, capul gardei domneşti, îi duse la regele Babilonului, în Ribla. 27 Şi-i lovi regele Babilonului, şi-i oomorî în Ribla în pământul Hamatului. Aşa se strămută Iuda din pământul său.
28 Acesta este poporul, pre care l-a strămutat Nebucodonosor; în anul al şaptelea el a strămutat trei mii şi douăzeci şi trei de Iudei; 29 Iar în anul al optsprezecelea al lui Nebucodonosor a strămutat din Ierusalim opt sute treizeci şi două de suflete; 30 În anul al douăzeci şi treilea al lui Nebucodonosor, Nebuzar-Adan, capul gardei, a strămutat dintre Iudei şapte sute patruzeci şi cinci de suflete; toate sufletele au fost preste tot patru mii şi şase sute.
31 Iar în anul al treizeci şi şaptelea al strămutării lui Iehoiakin, regele lui Iuda, în a douăsprezecea lună, la douăzeci şi cinci a lunei, Evil-Merodac, regele Babilonului, în anul ce începu a domni, înalţă capul lui Iehoiakin, regele lui Iuda, şi l-a scos din casa închisoarei. 32 Şi cu bunăvoinţă i-a vorbit, şi a pus scaunul său d’asupra scaunului regilor ce erau cu dânsul în Babilon. 33 Şi a schimbat vestmintele cele de închisoare; şi el mânca pâne înaintea lui totdeauna în toate zilele vieţei sale. 34 Şi hrana lui, hrană necurmată, i-se dădu din partea regelui Babilonului pe fiecare zi până la ziua morţii lui, în toate zilele vieţii sale.