1 Aşa zice Domnul: Iată, voiu scula asupra Babilonului, Şi asupra celor ce locuesc în mijlocul împotrivitorilor mei, Un vânt stricător; 2 Şi voiu trimite asupra Babilonului vânturători, Cari-l vor vântura şi vor deşerta pământul său; Căci în ziua nenorocirii de jur-împrejur vor sta asupră-i! 3 Vino, arcaşule! asupra celui ce întinde arcul, Şi asupra celui ce se îngâmfează în ziua sa! Nu cruţaţi pre tânării săi; Nimiciţi toată oastea sa; 4 Ca să cadă răniţi de moarte în pământul Chaldeilor, Şi străpunşi pe uliţele lor, 5 Căci Israel nu este lăsat, Nici Iuda, de Dumnezeul său, de Domnul, Dumnezeul oştirilor, De Sfântul lui Israel; căci pământul acelora umplutu-s’a de păcate. 6 Fugiţi din Babilon! Şi mântuiţi-vă fiecare vieaţa; Ca să nu pieriţi pentru fărădelegea lui; Căci acesta este timpul răsbunării Domnului; El îi răsplăteşte pentru cele ce el a făcut. 7 Babilonul fost-a o cupă de aur în mânile Domnului, Care îmbăta tot pământul; Din vinul lui băut-au popoarele; Deaceea popoarele au nebunit. 8 De odată căzut-a Babilonul, şi s’a sfărâmat! Văitaţi-l! Luaţi balsam pentru durerea lui, Poate că se va vindeca. 9 Căutat-am să vindecăm Babilonul, Dar nu s’a vindecat; Părăsiţi-l, şi să ne ducem fiecare la pământul său! Căci judecata lui ajunge până la cer, Se înalţă până la nori. 10 Domnul a scos mântuirea noastră: Haideţi! Şi să spunem în Sion fapta Domnului, Dumnezeului nostru. 11 Ascuţiţi săgeţile, apucaţi pavezele! Domnul a deşteptat spiritul regilor Mezilor; Căci gândul său este asupra Babilonului, ca să-l strice; Căci este răsbunarea Domnului, Răsbunarea templului său. 12 Ridicaţi steag pe zidurile Babilonului, Întăriţi pază, puneţi custozi, Pregătiţi pândaşi! Căci Domnul a gândit şi a făcut Ceeace a cuvântat asupra locuitorilor Babilonului. 13 O tu, cel ce locueşti pe ape multe, cel ce eşti avut în tezaure, Venit-a sfârşitul tău, măsura lăcomiei tale. 14 Domnul, Dumnezeul oştirilor, juratu-s’a pe sine, zicând: Cu adevărat, umplea-te-voiu de oameni, ca de locuste; Şi voiu ridica asupră-ţi strigăt de resbel. 15 El a făcut pământul cu puterea sa, Întemeie lumea cu înţelepciunea sa, Şi a întins cerurile cu mintea sa. 16 La vuetul ce se face, când el pune mulţimea apelor în ceruri, Şi ridică nori dela marginile pământului, Şi întoarnă fulgerile cu ploaie, Şi scoate vântul din tezaurele sale, 17 Atuncia tot omul se arată cât este de prost cu ştiinţa sa, Şi tot argintarul rămâne ruşinat de chipurile sale cioplite; Căci chipul său turnat nu-i decât minciună. Şi nici o suflare nu este într’însul. 18 Sunt deşertăciuni, lucru de amăgire; La timpul pedepsii lor vor pieri, 19 Moştenirea lui Iacob nu este ca aceştia: Căci el este făcătorul a toate, Şi Israel este sămânţa moştenirii lui; Numele lui este Domnul, Dumnezeul oştirilor. 20 Tu ai fost ciocanul meu, armele mele de resbel; Prin tine am sfărâmat popoare, Şi prin tine am stricat regate; 21 Prin tine am sfărâmat pe cal şi călăreţul său; Prin tine am sfărâmat carul şi conducătorul lui; 22 Prin tine am sfărâmat pe bărbat şi pe femeie; Prin tine am sfărâmat pe bătrân şi pe tânăr; Prin tine am sfărâmat pe fecior şi pe fecioară; 23 Prin tine am sfărâmat pe păstor şi turma sa; Prin tine am sfărâmat pe plugar şi părechia lui de boi, Şi prin tine am sfărâmat pre guvernatori şi căpetenii. 24 Şi voiu răsplăti Babilonului, Şi tutulor locuitorilor Chaldeei, Toată răutatea lor ce au făcut în Sion, Înaintea ochilor voştri, zice Domnul. 25 Iată, eu sunt asupră-ţi, munte stricător, zice Domnul, Care ai stricat tot pământul; Voiu întinde mâna mea asupră-ţi, Te voiu rostogoli depe stânci, Şi te voiu preface în munte mâncat de foc. 26 Din tine piatră de unghiu nu se va lua, Nici piatră de temelie; Ci fi-vei prefăcut într’un deşert vecinic, zice Domnul. 27 Ridicaţi steag în ţară; Sunaţi din ţrâmbiţă între popoare! Pregătiţi popoarele asupră-i! Chemaţi asupră-i regatele Araratului, ale Minniului şi ale Aşchenazului! Puneţi asupră-i căpetenii, Încălecaţi pe cai, ca locustele sburlite! 28 Pregătiţi asupră-i pre popoare, pre regii Mediei, Pre guvernatorii săi, pre căpeteniile sale, Şi pre tot pământul stăpânirii sale; 29 Pământul să se clătească, şi să tremure! Căci tot gândul Domnului se va săvârşi asupra Babilonului, De a preface pământul Babilonului într’un deşert, Fără de locuitori. 30 Vitejii Babilonului încetează de a se mai bate; Ei stau în întăriturile lor; A pierit puterea lor, Ajuns-au ca femeile; Ard locuinţele lui, S’au rupt zăvoarele porţilor lui. 31 Un curier întâmpină pre altul, Şi un vestitor întâmpină pre altul, Ca să spună regelui Babilonului, Că cetatea lui s’a cuprins din toate părţile; 32 Şi că vadurile sunt luate, Şi că s’a ars cu foc trestişul, Şi că bărbaţii de resbel s’au îngrozit. 33 Căci aşa zice Domnul, Dumnezenl oştirilor şi al lui Israel: Fiica Babilonului este ca o arie, În timpul treerării ei; Încă puţin, şi va veni timpul secerişului ei. 34 Nebucodonosor, regele Babilonului, m’a mâncat, M’a sdrobit, M’a făcut un vas deşert, Înghiţitu-m’a ca un şacal, Şi a umplut pântecele său din dulceţurile mele, M’a alungat, 35 Silnicia făcută asupra mea şi asupra corpului meu, să vină asupra Babilonului! Vor zice locuitorii Sionului; Şi sângele meu să fie asupra locuitorilor din Chaldea! Va zice Ierusalimul. 36 Deaceea aşa zice Domnul: Iată, voiu apăra dreptul tău, şi voiu răsbuna răsbunarea ta; Dar voiu preface marea lui în uscat, şi voiu usca izvoarele lui. 37 Şi Babilonul se va face în grămezi, În locaş al şacalilor, În lucru de groază şi de batjocură, fără de locuitori. 38 Mugi-vor toţi, ca leii, Striga-vor, ca puii de leu. 39 Când vor fi înfierbântaţi cu vin pregăti-le-voiu ospeţe, Şi-i voiu îmbăta, ca să se înveselească, Şi să doarmă un somn vecinic, şi să nu se mai deştepte, Zice Domnul.
40 Îi voiu pogorî, ca pe mieii la junghiere, Ca pe berbeci şi ţapi. 41 Cum s’a luat Şeşacul! Şi cum s’a prins cel ce era fala a tot pământul! Cum a ajuns Babilonul de groază popoarelor! 42 Înălţatu-s’a marea preste Babilon Acoperitu-s’a de mulţimea valurilor ei. 43 Ceţăţile sale ajuns-au un pustiu, pământ sec şi deşert, Pământ, în care nu locueşte nici un om, Nici fiu de om nu trece prin el. 44 Şi voiu pedepsi pre Bel în Babilon, Şi voiu scoate din gura lui câte a înghiţit; Şi popoarele nu se vor mai aduna la dânsul; Şi zidul Babilonului va cădea. 45 Poporul meu, ieşiţi dintr’însul! Şi mântuiţi-vă fiecare viaţa De aprinderea mâniei Domnului! 46 Ca nu inima voastră să se moaie, Şi să vă temeţi de ştirea ce se va auzi în toată ţara; Că veni-va ştirea aceasta în anul acesta, Şi după aceea altă ştire în anul următor, Şi fi-va silnicie în ţară, domn asupra domnului. 47 Deaceea iată, vin zilele, Când voiu face judecată chipurilor cioplite ale Babilonului, Şi tot pământul său va fi ruşinat, Şi toţi răniţii săi vor cădea în mijlocul lui. 48 Atuncia cerul şi pământul şi cele dintr’însele vor cânta de bucurie asupra Babilonului, Căci pustiitorii vor veni asupră-i dela meazănoapte, zice Domnul. 49 Şi Babilonul va cădea ucişilor ai lui Israel! Şi cu Babilonul cădea-vor răniţii a tot pământul. 50 Cei ce aţi scăpat de sabie, fugiţi! Nu staţi! Aduceţi-vă aminte de departe de Domnul. Şi Ierusalimul să se suie în gândul vostru. 51 Ruşinatu-ne-am, căci ocară am auzit; Ruşinea acoperit-a faţa noastră; Căci au întrat străinii în sanctuarele casei Domnului. 52 Deaceea, iată, vin zilele, zice Domnul, Când îmi voiu face judecată chipurilor sale cioplite, Şi preste tot pământul său vor geme răniţii. 53 Că Babilonul şi până la cer de s’ar înălţa, Şi chiar de ar întări înălţimile întăririlor sale; Şi acolo vor veni asupră-i dela mine stricători, zice Domnul. 54 Voce de strigare din Babilon, Şi o sfărâmare mare din pământul Chaldeilor! 55 Căci Domnul a pustiit Babilonul, Şi nimiceşte din mijlocul său sgomotul cel mare. Căci valurile lui mugesc, ca ape puternice; Aude-se vuetul vocei lui. 56 Căci stricătorii au venit asupră-i, Asupra Babilonului; Vitejii lui sunt prinşi, Toate arcurile lor s’au frânt; Căci Domnul, Dumnezeul răsplăţii, îi râsplăteşte. 57 Voiu îmbăta pe mai marii săi şi pe înţelepţii săi, Pe guvernatorii săi, pe căpeteniile sale şi pe vitejii săi; Şi vor dormi un somn de veci, şi nu se vor mai deştepta, Zice Regele, al cărui nume este Domnul, Dumnezeul oştirilor. 58 Aşa zice Domnul, Dumnezeul oştirilor. Zidurile cele late ale Babilonului se vor strica cu totul, Şi porţile lui cele înalte se vor arde cu foc, Aşa că înzădar s’a ostenit, Şi naţiunile pentru foc s’au obosit.
59 Porunca, ce profetul Ieremia a dat lui Seraia, fiul lui Neria, fiul lui Maaseia, când el a mers la Babilon cu Zedekia, regele lui Iuda, în anul al patrulea al domniei sale. Iar Seraia era cămăraşul cel mai mare. 60 Şi a scris Ieremia într’o carte toate relele, ce erau să vină asupra Babilonului: toate aceste cuvinte, care sunt scrise asupra Babilonului. 61 Şi a zis Ieremia lui Seraia: Când vei veni la Babilon, să te uiţi, şi să ceteşti toate cuvintele acestea. 62 Atuncia să zici: Doamne, tu ai vorbit asupra locului acestuia, că-l vei strica aşa, încât să nu fie cine să locuească într’însul, dela om până la vită; ci să fie un deşert vecinic. 63 Şi după ce vei sfârşi de cetit cartea aceasta, să o legi de o piatră, şi să o arunci în mijlocul Eufratelui; 64 Şi să zici: Aşa să se cufunde Babilonul, şi să nu se scoale din relele, ce eu voiu aduce asupra lui; şi Babilonenii vor ajunge neputincioşi.
Până aicia sunt cuvintele lui Ieremia.