7
Şi fiii lui Israel păcătuiră în lucrul anatemei: că Achan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminţia lui Iuda, a luat din anatemă; şi se aprinse mânia Domnului în contra fiilor lui Israel.
Şi Iosua trimise oameni din Ierichon la Ai, care se afla lângă Bet-Aven în partea răsăriteană a Betului, şi vorbi lor, zicând: Suiţi-vă şi iscodiţi ţara. Şi bărbaţii se suiră şi iscodiră Aiul. Şi întorcându-se ei la Iosua, îi ziseră: Să nu se suie tot poporul; ci ca la două mii, sau trei mii de oameni să se suie şi ei să bată Aiul; nu osteni tot poporul acolo; că ei nu sunt decât puţini.
Şi se suiră din popor acolo ca la trei mii de oameni; şi fugiră dinnaintea oamenilor din Ai. Şi oamenii din Ai uciseră dintre ei ca la treizeci şi şase de oameni şi-i urmăriră de dinaintea porţii până la Şebarim şi-i bătură la un prăvălac, şi inima poporului se muiă şi se făcu ca apa.
Şi Iosua rupse vestmintele sale şi căzu cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului, până în seară, el şi bătrânii lui Israel, şi-şi preserară capul cu cenuşe. Şi Iosua zise: Vai Doamne, pentru ce tu ai trecut poporul acesta peste Iordan, ca să ne dai în mâna Amoreului, spre a ne pierde? O, de ne-am fi mulţumit de a rămânea dincolo de Iordan! O Doamne! Ce voiu zice, după ce Israel a întors dosul înaintea neamicilor săi? Că Cananeii şi toţi locuitorii ţării vor auzi, şi ne vor încunjura, şi vor şterge numele nostru depe pământ şi ce vei face tu marelui tău nume?
10 Şi Domnul zise lui Iosua: Scoalăte! Pentru ce cazi tu pe faţa ta? 11 Israel a păcătuit şi a călcat legământul meu, pe care i-l-am poruncit şi chiar a luat din anatemă şi a furat, a minţit; şi cele luate le-au pus între vasele lor. 12 Pentru aceasta fiii lui Israel nu pot să stea înaintea neamicilor lor, ci au înturnat dosul înaintea neamicilor lor fiindcă s’au făcut anatemă. Nu voiu mai fi cu voi, dacă nu veţi nimici anatema din mijlocul vostru. 13 Scoală-te sfinţeşte poporul şi zi: Sfinţiţi-vă pe mâne; că aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Anatemă este în mijlocul tău Israele; nu vei putea să stai înaintea neamicilor tăi, până ce nu veţi scoate anatema din mijlocul vostru. 14 Deci voi să vă apropiaţi dimineaţa după seminţiile voastre şi seminţia pre care Domnul o va nimeri, să se apropie după neamuri. Şi neamul, pre care Domnul îl va nimeri, să se apropie după case, şi casa pre care Domnul o va nimeri, să se apropie după capete. 15 Şi va fi că cel ce se va nimeri cu lucru anatemă, să se ardă cu foc, pre el şi tot ce este al lui; pentru că a călcat legământul Domnului şi a făcut faptă de ruşine în Israel.
16 Şi Iosua se sculă de dimineaţă şi apropiă pre Israel după seminţiile sale; şi seminţia lui Iuda fu nimerită. 17 Şi apropiă neamurile lui Iuda, şi nimeri neamul Zarhiţilor; şi apropiind neamul Zarhiţilor după case, fu nimerit Zabdi. 18 Şi apropiind casa acestuia după capete, fu nimerit Achan, fiul lui Carni, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerach, din seminţia lui Iuda.
19 Şi Iosua zise lui Achan: Fiul meu dă acum mărire Domnului Dumnezeului lui Israel, şi mărturiseşte lui, şi spune-mi acum ceeace ai făcut; nu ascunde nimic de mine. 20 Şi Achan răspunse lui Iosua, şi zise: Într’adevăr, eu am păcătuit Domnului Dumnezeului lui Israel şi am făcut cutare şi cutare lucru: 21 Am văzut o mantie babilonică frumoasă şi două sute sicli de argint şi o placă de aur, în greutate de cincizeci de sicli, şi poftindu-le le-am luat: şi iată sunt îngropate în pământ, în cortul meu şi argintul este sub mantie.
22 Şi Iosua trimise oameni, cari alergară la cort şi iată, mantia ascunsă în cortul lui, argintul era sub dânsa. 23 Şi luară acestea din cort şi le aduseră la Iosua şi la toţi fiii lui Israel, şi le-a pus înaintea Domnului.
24 Şi Iosua împreună cu tot Israelul luând pre Achan, fiul lui Zerah, cum şi argintul şi mantia şi placa de aur şi pe fiii săi şi pre ficele sale, şi boii săi şi asinii săi şi oile sale şi cortul său şi toate ale lui, le aduseră în valea Achor. 25 Şi Iosua zise: Pentru ce ne-ai nenorocit? Domnul te va nenoroci pre tine în această zi. Şi tot Israelul îi uciseră cu pietrii şi-i arseră cu foc, după ce-i uciseră cu pietrii. 26 Şi ei ridicară asupra lui o movilă mare de pietrii, ce stă până în ziua de astăzi. Şi Domnul se întoarse din aprinderea mâniei lui. Pentru aceea numele locului aceluia se chemă Valea lui Achor, până în ziua de astăzi.