11
Şi regele Solomon pre lângă fata lui Faraon iubi multe femei străine: Moabite, Ammonite, Edomite, Sidonene şi Hetee. Din popoarele, despre care Domnul zisese fiilor lui Israel: Să nu întraţi la ele, nici ele să între la voi, ca nu cumva să plece inimile voastre după zeii lor. De aceste se lipi Solomon cu iubire. Şi avea femei princese şapte sute, şi concubine trei sute. Şi femeile lui au abătut inima lui; căci s’a întâmplat, când a îmbătrânit Solomon, femeile lui i-au abătut inima lui la alţi zei; şi aşa inima lui nu era întreagă cu Domnul Dumnezeul său, ca inima lui David. părintele său. Şi a umblat Solomon, după chipul Astarteei, zeiţa Sidonenilor, şi după Milcom, urîciunea Ammoniţilor, şi Solomon făcu rele înaintea Domnului, şi n’a umblat cu desăvârşire după Domnul, ca David părintele său. Atuncia zidi Solomon o înălţime lui Chemoş, urâciunea Moabului, în muntele din faţa Ierusalimului, şi lui Moloch, urâciunea fiilor lui Ammon. Şi aşa făcu pentru toate femeile sale cele străine, care tămâiau şi jertfiau zeilor lor.
Şi s’a mâniat Domnul asupra lui Solomon, fiindcă inima lui se abătuse dela Domnul Dumnezeul lui Israel, care se arătase lui de două ori; 10 şi-i dăduse poruncă pentru lucrul acesta: să nu meargă nici cum după alţi zei; dar el nu păzi ceeace-i poruncise Domuul. 11 Pentru aceasta zise Domnul lui Solomon: Fiindcă tu ai făcut aceasta, şi nu ai ţinut legământul meu şi poruncile mele, ce ţi-am poruncit ţie, voiu rupe regatul dela tine, şi-l voiu da servului tău. 12 Dar nu voiu face aceasta în zilele tale, pentru David părintele tău: din mânile fiului tău îl voiu rupe. 13 Decât nu voiu rupe tot regatul: o seminţie voiu da fiului tău, pentru David, servul meu, şi pentru Ierusalim, pre care l-am ales.
14 Şi ridică Domnul împotrivitor lui Solomon, pre Hadad, Edomitul: acesta era din seminţia regilor Edomului. 15 Căci s’a întâmplat, când David fu în Edom, şi Ioab, mai marele oastei, se suise să îmmormânteze pre cei ucişi, şi ucise pre toată partea bărbătească din Edom 16 (căci şase luni şezu acolo Ioab cu tot Israelul, până ce stârpi toată partea bărbătească din Edom); 17 atuncia Hadad a fugit însuşi, şi cu dânsul câţiva Edomiţi din servii părintelui său, ca să meargă în Egipt; iar Hadad era copil mic. 18 Şi purceseră din Madian, şi veniră la Paran; şi şi-a luat cu sine oameni din Paran, şi veniră în Egipt la Faraon, regele Egiptului, care-i dădu casă, şi-i rândui ale hrănii, şi-i dădu lui pământ. 19 Şi află Hadad mare trecere la Faraon, şi-i dădu de femeie pre sora femeii sale pre sora reginii Taphenesa. 20 Şi sora Taphenesii născu lui pre Ghenubat, fiul său, pre care Taphenesa îl înţercă în casa lui Faraon; şi era Ghenubat în casa lui Faraon cu fiii lui Faraon. 21 Şi auzind Hadad în Egipt, că a adormit David cu părinţii săi, şi că a murit Ioab, mai marele oastei, zisese Hadad către Faraon: Lasă-mă să mă duc în ţara mea. 22 Şi zise către el Faraon: dar ce-ţi lipseşte lângă mine, de ceri să te duci în ţara ta? Şi răspunse: Nimica; dar lasă-mă, rogu-te.
23 Şi ridică Dumnezeu lui Solomon şi alt împotrivitor, pre Reson, fiul lui Eliada; carele fugise dela domnul său Hadadezer, regele din Ţoba. 24 El adunând la sine bărbaţi, se făcu capul mei cete, când David ucise pre cei din Ţoba; şi ei merseră la Damase, şi locuiră acolo, şi domniră la Damase; 25 şi fu neamic lui Israel în toate zilele lui Solomon, şi făcu rele multe, pe lângă răul ce-l făcu Hadad; şi urî pre Israel, domnind în Siria.
26 Şi Ieroboam, fiul lui Nebat, Efraimean din Şereda, servul lui Solomon, a căruia mumă era Ţeruea, femeia văduvă, ridică şi aceasta mâna asupra regelui. 27 Şi aceasta fu cuvântul, pentru care ridică mâna asupra regelui: Solomon zidi Millo, şi înfundă spărturile cetăţii lui David, părintele său; 28 şi Ieroboam era bărbat viteaz; şi Solomon văzând, că tânărul era muncitor, îl puse preste toată sarcina casei lui Iosif.
29 Şi s’a întâmplat în timpul acela, când Ieroboam ieşia din Ierusalim, că-l află pre cale profetul Ahija, Şilonitul, îmbrăcat în vestmânt nou; şi ei amândoi numai erau pre câmp. 30 Şi apuca Ahija vestmântul cel nou, ce purta, şi-l rupse în douăsprezece bucăţi; 31 şi zise către Ieroboam: ia-ţi zece bucăţi, căci aşa zice Domnul Dumnezeul lui lsrael: Iată, voiu rupe regatul din mâna lui Solomon, şi voiu da ţie zece seminţii 32 (dar va rămânea lui o seminţie, pentru servul meu David, şi pentru Ierusalimul, cetatea ce am ales din toate seminţiile lui Israel). 33 Fiindcă mă părăsiră pre mine, şi se închinară Astarteei, zeiţa Sidonenilor, lui Chemoş, zeul Moabiţilor, şi lui Milcom, zeul fiilor lui Ammon. Şi nu umblară în căile mele, ca să facă drepte înaintea mea, şi să păzească legile mele şi judecalţile mele, ca David părintele său. 34 Dar nu voiu lua tot regatul din mâna lui. ci-l voiu ţinea pre el domn în toate zilele vieţii lui, pentru David, servul meu, pre care l-am ales, fiindcă el păzia poruncile mele şi legile mele. 35 Dar voiu lua regatul din mâna fiului său, şi voiu da ţie zece seminţii. 36 Iar fiului său voiu da o seminţie, ca David, servul meu, să aibă lumină pururea înaintea mea în Ierusalim, cetatea ce am ales mie, ca să pun numele meu acolo. 37 Şi te voiu lua, şi vei domni după toate câte va dori sufletul tău, şi vei fi rege preste Israel. 38 Şi va fi, de vei asculta de tot ce-ţi voiu porunci, şi vei umbla în căile mele, şi vei face drepte înaintea mea, păzind legile şi poruncile mele, cum a făcut David, servul meu, atuncia voiu fi cu tine, şi voiu zidi ţie casă statornică, cum am zidit şi-lui David; şi pre Israel îl voiu da ţie. 39 Şi voiu umili sămânţa lui David pentru aceasta; dar nu pentru totdeauna.
40 Deaceea căută Solomon să omoare pre Ieroboam. Şi sculându-se Ieroboam, fugi în Egipt la Şişak, regele Egiptului, şi fu în Egipt până la moartea lui Solomon.
41 Şi celelalte fapte ale lui Solomon şi toate câte le făcu, şi înţelepciunea lui, oare nu sunt scrise în Cartea Faptelor lui Solomon? 42 Şi zilele ce a domnit Solomon în Ierusalim preste tot Israelul fură patruzeci ani. 43 Şi adormi Solomon cu părinţii săi, şi se îmmormântă în cetatea lui David, părintele său: şi domni în locul său Rehoboam, fiul său.