1 Şi Ilie, Tişbitul, din locuitorii Galaadului, zise lui Ahab: Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea căruia stau, nu va fi în anii aceştia nici roadă nici ploaie, fără numai după cuvântul meu.
2 Şi a fost cuvântul Domnului către el, zicând: 3 Du-te de aicia, şi apucă către răsărit, şi te ascunde lângă părăul Cherit, ce este în faţa Iordanului. 4 Şi vei bea din părău; zis-am şi corbilor să te nutrească acolo. 5 Şi se duse el, şi făcu după cuvântul Domnului, că merse, şi şezu lângă părăul Cherit, din faţa Iordanului. 6 Şi-i aduceau lui dimineaţă corbii pâne şi carne, şi seara pâne şi carne; şi el bea din părău. 7 Şi trecând zile, secă părăul, fiindcă nu era ploaie pre pământul acela.
8 Şi a fost cuvântul Domnului către el, zicând: 9 Scoală-te, du-te la Ţarepta Sidonului, şi şezi acolo, că iată, zis-am acolo unei femei văduve să te nutrească. 10 Şi sculându-se, se duse la Ţarepta; şi cum veni la poarta cetăţii, iată, acolo era o femeie văduvă strângând vreascuri, şi strigă către ea, şi zise: Adu-mi, rogu-te, puţină apă în vas, ca să beau. 11 Şi pe când, mergea să-i aducă, strigă el la dânsa, şi zise: Adu-mi, rogu-te, şi o bucată de pâne în mâna ta. 12 Iar ea zise: Viu este Domnul Dumnezeul tău, azimă nu am; ci numai o mână de făină într’o vadră, şi puţin oleiu într’un ulcior; şi iată, eu strâng două lemnişoare, ca să merg, şi să pregătesc aceasta pentru mine şi fiul meu; şi o vom mânca, şi vom muri. 13 Iar Ilie îi zise: Nu te teme; mergi şi fă, cum ai zis; dar fă mai întâiu o mică azimă pentru mine, adă-mi-o, şi apoi fă şi pentru tine şi fiul tău; 14 căci aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Vadra de făină nu va scădea şi ulciorul de oleiu nu se va împuţina, până în ziua în care Domnul va da ploaie pre pământ. 15 Şi ea merse, şi făcu după cuvântul lui Ilie; şi mâncă ea şi el şi casa ei zile multe: 16 Vadra de făină nu scăzu, şi ulciorul de oleiu nu se împuţină, după cuvântul Domnului, pre care-l vorbi prin Ilie.
17 Şi după acestea se îmbolnăvi fiul femeii, stăpâna casei, şi boala lui era grea foarte, că nu mai rămase suflare în el. 18 Şi ea zise lui Ilie: Ce este mie şi ţie, omule al lui Dumnezeu? Venit-ai oare la mine, ca să rechemi în amintirea mea nelegiuirile mele, şi să omori pre fiul meu? 19 Şi el zis-a ei: Dă-mi pre fiul tău. Şi-l luă pre dânsul din sânul ei, şi-l sui în camera de sus, unde locuia el, şi-l culcă pre patul său. 20 Şi strigă către Domnul şi zise: Domnul Dumnezeul meu! Oare tu dus-ai răul şi preste văduva, la care locuesc eu, omorînd pre fiul ei? 21 Şi se întinse de trei ori preste copil, şi strigă către Domnul, şi zise: Domnul Dumnezeul meu, sa se reîntoarcă, rogu-te, sufletul copilului acestuia într’însul! 22 Şi Domnul auzi vocea lui Ilie; şi se reîntoaase sufletul copilului într’însul, şi trăi. 23 Şi Ilie luă pre copil, şi-l pogorî din camera de sus în casă, şi-l dădu mumei sale. Şi Ilie zise: Iată, fiul tău trăieste! 24 Şi femeia zise către Ilie: Acum din aceasta cunosc, că tu eşti om a lui Dumnezeu, şi că cuvântul Domnului în gura ta este adevăr.