17
În al doisprezecelea an al lui Ahaz, regele lui Iuda, începu a domni Hoşea, fiul lui Ela, în Samaria preste Israel, şi domni nouă ani. Şi el făcu rele în ochii Domnului, dar nu ca regii lui Israel, care fuseseră înainte de el. Şi Salmaneser, regele Asiriei, se sui contra lui; şi Hoşea i-se supuse, şi-i dădu tribut.
Dar regele Asiriei descoperi complotare în Hoşea, că el trimisese soli către So, regele Egiptului, şi nu dădu tributul regelui Asiriei, ca în fiecare an; deci îl băgă într’o închisoare regele Asiriei, şi-l închise. Atuncia se sui regele Asiriei prin toată ţara, şi sosind la Samaria, o împresură trei ani. Iar în anul al nouălea al lui Hoşea, regele Asiriei luă Samaria, şi strămută pre Israel în Asiria, şi-i aşeză la Halah şi la Habor, lângă râul Gozan, şi în cetăţile Mezilor.
Şi acestea se întâmplară, pentru că fiii lui Israel păcătuiră în contra Domnului Dumnezeul lor, care-i scosese din pământul Egiptului, de sub mâna lui Faraon, regele Egiptului, şi ei se închinară altor zei; şi umblară în aşezămintele popoarelor, pe cari le alungase Domnul de dinaintea fiilor lui Israel, şi în cele pre care le făcură regii lui Israel. Şi fiii lui Israel făcură în ascuns fapte, care nu erau drepte, în contra Domnului Dumnezeul lor, şi şi-au zidit înălţimi în toate cetăţile lor, dela turnul custozilor, până la cetatea cea întărită. 10 Şi şi-au ridicat stâlpi şi Astartee pe toată colina şi sub tot arborele verde. 11 Şi acolo tămâiară pe toate înălţimile, ca şi popoarele, pre care Domnul le alungase de dinaintea lor; şi făcu rele, măniând pe Domnul; 12 şi serviră idolilor, pentru care Domnul le zise: Să nu faceţi fapta aceasta.
13 Totuşi Domnul deşteptă pe Israel şi pe Iuda prin toţi profeţii şi toţi văzătorii, zicând: Întoarceţi-vă dela căile voastre cele rele, şi păziţi poruncile mele şi legile mele, după tot cuprinsul legii ce am poruncit părinţilor voştri, şi pre care am trimis-o vouă prin servii mei, profeţii. 14 Dar ei nu ascultară, ci întăriră cerbicia lor, ca cerbicia părinţilor lor, cari nu crezură în Domnul Dumnezeul lor. 15 Şi despreţuiră legile lui şi legământul său, pe care-l încheiase cu părinţii lor, şi mărturiile lui, pre care le dăduse lor; şi urmară după deşertăciune, şi se făcură deşerţi, şi merseră după popoarele din jurul lor, despre care Domnul le poruncise să nu facă ca ele. 16 Şi părăsiră toate poruncile Domnului Dumnezeul lor, şi-şi făcură lor chipuri vărsate, cei doi viţei, şi făcură o Astartee, şi se închinară la toată oştirea cerului, şi serviră lui Baal. 17 Şi-şi trecură fiii lor şi ficele lor prin foc, şi se dădură la vrăji şi la descântece, şi se vândură pe sine, ca să facă rele în ochii Domnului, mâniându-l. 18 Deci Domnul se mânie foarte asupra lui Israel, şi-l depărtă dela faţa sa; nu rămase decât numai seminţia lui Iuda. 19 Dar şi Iuda nu păzi poruncile Domnului Dumnezeul său, ci umblă după deprinderile făcute de Israel.
20 Şi Domnul lepădă pre toată sennnţia lui Israel, şi-i umili, şi-i dădu pe mâna celor ce-i prădau, până ce-i aruncă dela faţa sa. 21 Că Israel s’a rupt dela casa lui David, şi făcu rege pre Ieroboam, fiul lui Nebat; şi Ieroboam abătu pre Israel din calea Domnului, şi-l trase în păcat mare. 22 Că fiii lui Israel umblară în toate păcatele, pre care Ieroboam le făcu; nu se depărtă dela ele, 23 până ce Domnul depărtă pe Israel dela faţa sa, cum a zis prin toţi servii săi, profeţii. Aşa se strămută Israel din pământul său în Asiria, până în ziua de astăzi.
24 Şi aduse regele Asiriei oameni din Babilon, dela Cuta, dela Ava, dela Hamat, şi dela Sefarvaim, şi-i aşeză în cetăţile Samariei în locul fiilor lui Israel, şi ei luară în stăpânire Samaria, şi locuiră în cetăţile ei. 25 Şi s’a întâmplat, la începutul locuirii lor acolo, că nu se închinară Domnului; deci trimise Domnul lei între ei, care-i sfăşiau. 26 Şi ei spuseră către regele Asiriei, zicând: Popoarele, pre care le-ai strămutat, şi le-ai aşezat în cetăţile Samariei, nu cunosc datina Dumnezeului ţării; pentru aceea el trimise lei printre ei, şi iată, îi sfăşie, fiindcă nu cunosc datina Dumnezeului ţării. 27 Şi regele Asiriei porunci, zicând: Duceţi acolo pre unul din preoţii, ce aţi strămutat de acolo, ca să meargă şi să locuiască acolo şi să-i înveţe pre ei de datina Dumnezeului ţării. 28 Şi unul din preoţii, pre cari-i strămutaseră din Samaria, veni şi locui în Bet-El, şi-i învăţă cum să se închine Domnului.
29 Şi fiecare popor îşi făcu zei, şi-i puse în casele înălţimilor, pre care Samaritenii le făcuseră, fiecare popor în cetăţile, unde locuia: 30 Bărbaţii din Babilon îşi făcură pre Sucot-Benot, şi bărbaţii din Cut îşi făcură pre Nergal, şi bărbaţii din Hamot îşi făcură pre Aşima, 31 şi Aveii îşi făcură pre Nibhaz şi Tartak, şi Sefarveii arseră pre fiii lor în foc lui Adramelec şi lui Anamelec, zeii Sefarveilor. 32 Aşa se închinară Domnului, şi-şi făcură încă din mulţimea lor preoţi ai înălţimilor, care jertfiau pentru ei în casele înălţimilor. 33 Se închinară Domnului, şi serviră şi zeilor lor, după datina popoarelor, de unde se strămutaseră.
34 Până în ziua de astăzi fac ei după datinele de mai înainte: nu se închină Domnului, şi nici nu fac după aşezămintele lor, şi după judecata lor, şi nici după legea şi porunca, pe care Domnul a poruncit-o fiilor lui Iacob, pre care-l numi Israel, 35 cu care Domnul făcuse lugământ, şi cărora a poruncit, zicând: Să nu vă închinaţi la alţi zei, şi să nu vă plecaţi lor, nici să le serviţi lor, nici să jertfiţi lor, 36 ci Domnului, care v’a scos din pământul Egiptului cu putere mare şi cu braţ întins, de el să vă temeţi, şi lui să vă închinaţi, şi lui să jertfiţi. 37 Şi aşezămintele, judecăţile, legea şi porunca, pe care el le-a scris pentru voi, să căutaţi a le face în toate zilele; dar şi la alţi zei să nu vă închinaţi. 38 Şi legământul, ce am făcut cu voi, să nu-l uitaţi, şi să nu vă închinaţi la alţi zei, 39 ci Domnului Dumnezeul vostru, să vă închinaţi; şi el vă va scăpa din mâna tuturor neamicilor voştri. 40 Dar n’au ascultat, ci au făcut după datinele lor de mai înainte.
41 Astfel popoarele acestea se închinau Domnului, dar serviau şi chipurilor lor cioplite, şi fiii lor şi fiii fiilor lor; precum făcură părinţii lor, aşa fac ei până în ziua de astăzi.