18
Şi în anul al treilea al lui Hoşea, fiul lui Ela, regele lui Israel, începu a domni Hezekia, fiul lui Ahaz, regele lui Iuda. De douăzeci şi cinci de ani era el, când se făcu rege; şi douăzeci şi nouă de ani domni el în Ierusalim. Şi numele mumei lui era Abi, fata lui Zacaria. Şi el făcu (lucruri) drepte în ochii Domnului, în totul cum făcu David, părintele său. El înălţimile le depărtă, şi stâlpii îi dărâmă, şi Astarteele le taie, şi sfărâmă şerpele cel de aramă, pre care Moisi l-a fost făcut; căci până în zilele acele fiii lui Israel îi tămâiară; şi-l numi Nehuştan. El se încrezu în Domnul Dumnezeul lui Israel; şi nu mai fu după dânsul asemenea lui între toţi regii lui Iuda; şi nici între cei mai înainte de el. Căci se lipi de Domnul; nu se depărtă de dinapoia lui, ci păzi poruncile, ce Domnul le porunci lui Moisi. Şi Domnul era cu el; unde ieşia, el prospera; şi se răsculă asupra regelui Asiriei, şi nu-i servi. El bătu pre Filisteni până la Gaza şi hotarele ei, dela turnul custozilor până la cetatea cea întărită.
Şi în al patrulea an al regelui Hezekia, care era al şaptelea an al lui Hoşea, fiul lui Ela, regele lui Israel, Salmaneser, regele Asiriei, se sui asupra Samariei, şi o împresură. 10 Şi după sfârşitul a trei ani o luă; în al şaselea an al lui Hezekia, care este al nouălea an al lui Hoşea, regele lui Israel, se luă Samaria. 11 Şi regele Asiriei strămută pre Israel în Asiria, şi-i aşeză la Halah şi la Habor lângă fluviul Gozan, şi în cetăţile Mezilor; 12 căci ei nu ascultară de vocea Domnului Dumnezeul lor, ci călcară legământul său, toate câte le porunci Moisi, servul Domnului, şi nu le ascultară, nici le făcură.
13 Şi în al patrusprezecelea an al lui Hezekia, regele, se sui Senacherib, regele Asiriei, asupra tuturor cetăţilor întărite ale lui Iuda, şi le luă. 14 Şi trimise Hezekia, regele lui Iuda, către regele Asiriei în Lachiş, zicând: Păcătuit-am, retrage-te dela mine; orice-mi vei pune asupră-mi, voiu purta. Şi puse regele Asiriei asupra lui Hezekia, regele lui Iuda, trei sute talente de argint şi treizeci talente de aur. 15 Şi-i dădu Hezekia tot argintul aflat în casa Domnului şi în tesaurele casei regelui. 16 În timpul acela Hezekia tăie depe uşile templului Domnului, şi depe usciorii, aurul cu care Hezekia, regele lui Iuda, îi acoperise, şi-l dădu regelui Asiriei.
17 Şi trimise regele Asiriei din Lachiş pre Tartan şi pre Rabsaris şi pre Rabşake, asupra regelui Hezekia cu putere mare la Ierusalim. Şi ei se suiră, şi veniră la Ierusalim. Şi după ce s’au suit, veniră şi stătură lângă apaductul iazului de sus, care este în calea cea mare a ţarinei albitorului. 18 Şi strigară către rege; şi ieşiră la ei Eliakim, fiul lui Hilkia, care era preste casă, şi Şebna, secretarul, şi Ioah, fiul lui Asaf, cancelarul.
19 Şi zise către ei Rabşake: Spuneţi, rogu-vă, lui Hezekia: Aşa zice regele cel mare, regele Asiriei: Care este încrederea, pe care te încrez? 20 Tu zici (dar acestea nu sunt decât vorbe): Sfatul şi puterea sunt de trebuinţă la resbel; dar în cine te încrezi, de te-ai răsculat asupră-mi? 21 Şi acum iată, tu te încrezi în acel toiag de trestie frântă, în Egipt, pe care de se va răzima, cineva, îşi va înţepa mâna sa, şi o va străpunge; aşa este Faraon, regele Egiptului, către toţi cei ce se încred în el. 22 Iar de-mi veţi zice: În Domnul Dumnezeul nostru, ne încredem; oare nu este acela, ale cărui înălţimi şi altare le depărtase Hezekia, şi zise lui Iuda şi Ierusalimului: Înaintea acestui altar vă veţi închina în Ierusalim? 23 Şi acum, dă ostatici domnului meu, regele Asiriei, şi eu îţi voiu da două mii de cai; dacă poţi din partea ta să dai atâţia călăreţi, spre a încăleca pe ei. 24 Şi cum vei întoarce îndărăt faţa unui guvernator dintre cei mai mici servi ai domnului meu; şi te încrezi în Egipt pentru care şi călăreţi? 25 Şi acum oare fără Domnul m’am suit eu asupra locului acestuia, ca să-l stric? Domnul îmi zise: Suie-te în contra ţării acesteia, şi o strică pre ea.
26 Atuncia ziseră Eliakim, fiul lui Hilkia, şi Şebna şi Ioah către Rabşake: Rugămu-te, vorbeşte către servii tăi în limba sirieană, căci o înţelegem; şi nu ne vorbi în limba Iudeilor, în urechile poporului depe zid. 27 Dar Rabşake le zise: Oare domnul meu către domnul tău şi către tine m’a trimis, ca să vorbesc cuvintele acestea? Oare nu m’a trimis către bărbaţii, care şed pe zid, ca să mănânce balega lor, şi să bea chiar udul lor cu voi?
28 Şi a stătut Rabşake, şi strigă în limba Iudeilor cu voce tare, şi vorbi, zicând: Ascultaţi cuvântul regelui celui mare, al regelui Asiriei: 29 Aşa zice regele: Să nu vă înşele Hezekia, căci nu va putea să vă scape din mâna lui! 30 Şi să nu vă mângâie Hezekia cu Domnul, zicând: Domnul ne, va scăpă, şi cetatea aceasta nu se va da în mâna regelui Asiriei. 31 Să nu ascultaţi de Hezekia; căci aşa zice regele Asiriei: Faceţi cu mine împăcăciune, şi ieşiţi la mine; şi mâncaţi fiecare din viţa sa de vie, şi fiecare din smochinul său, şi beţi fiecare din apele cisternei sale, 32 până ce voiu veni, şi vă voiu lua într’un pământ asemenea cu pământul vostru, pământul grâului, şi mustului, pământul pânei şi viei, pământul maslinilor şi al mierei; ca să trăiţi şi să nu muriţi. Şi nu ascultaţi de Hezekia, când vă înşelă, zicând: Domnul ne va scăpa. 33 Zeii cărui popor scăpat-au ţara lor din mâna regelui Asiriei? 34 Unde sunt zeii Hamatului şi ai Arpadului? Unde sunt zeii Sefarvaimului, ai Henei şi ai Ivei? Oare scăpat-au ei din mâna mea Samaria? 35 Cine dintre toţi zeii ţărilor îşi scăpară ţara din mâna mea, pentru ca şi Domnul să scape Ierusalimul din mâna mea?
36 Şi poporul tăcu, şi nu-i răspunse nici un cuvânt; căci porunca regelui era: Să nu-i răspundeţi.
37 Atuncia Eliakim, fiul lui Hilkia, care era preste casă, şi Şebna, secretarul, si Ioah, fiul lui Asaf, cancelarul, veniră la Hezekia cu vestminte rupte, şi-i spuseră cuvintele lui Rabşake.