1 Cum Domnul în mânia sa a acoperit cu nour pe fiica Sionului! Cum a aruncat din cer pe pământ mărirea lui Israel, Şi nu şi-a adus aminte în ziua mâniei sale de aşternutul picioarelor sale! 2 Domnul a pierdut toate locaşurile lui Iacob, şi nu le-a cruţat; Surpat-a în mânia sa toate întăririle fiicei lui Iuda; Aruncatu-le-a la pământ, pângărit-a regatul şi pe mai marii lui. 3 Frânt-a în aprinderea mâniei sale toată puterea lui Israel: Întors-a îndărăt dreapta sa de dinaintea inamicului; Şi s’a aprins asupra lui Iacob, ca para focului, care mistue de jur împrejur. 4 Întins-a arcul său ca un inamic, încordatu-s’a dreapta sa ca un protivnic, Şi a ucis tot ce era plăcut ochilor în cortul fiicei Sionului; Vărsat-a mânia sa ca un foc. 5 Făcutu-s’a Domnul ca un inamic, pierdut-a pe Israel, Pierdut-a toate palaturile sale; stricat-a întăririle sale, Şi a îmmulţit fiicei lui Iuda suspinul şi gemetul. 6 A răsturnat şi îngrădirea sa, ca pre a unei grădini, stricat-a locul întrunirilor sale; Făcut-a Domnul să se uite în Sion sărbătoarea şi sabatul; În urgia mâniei sale lepădat-a şi pe rege şi pe preot. 7 Lepădat-a dela sine Domnul altarul său, urît-a templul său; Dat-a în mânile inamicilor zidurile palaturilor sale; Scos-au strigăte în casa Domnului, ca în ziua sărbătorii: 8 Domnul hotărîtu-s’a să strice zidul fiicei Sionului, Întins-a funie, mâna nu şi-a tras dela pierderea ei; A făcut să bocească zidul de dinafară şi zidul din lăuntru; amândouă s’au nimicit. 9 Cufundatu-s’au porţile lui în pământ; nimicit-a şi a sfărâmat zăvoarele lui; Regele lui şi mai marii săi sunt între popoare, Legea nu mai este, nici profeţii lui nu mai văd viziuni dela Domnul. 10 Bătrânii fiicei Sionului şed la pământ în tăcere; Presărat-au cenuşă pe capul lor, încinsu-s’au cu saci; Fecioarele Ierusalimului plecat-au capetele lor spre pământ. 11 Ochii mei pier de lacrimi, măruntaiele mele ard, şi ficatul meu vărsatu-s’a la pământ De sfărâmarea fiicei poporului meu; Căci copiii şi sugătorii leşinat-au în uliţele cetăţii. 12 Zis-au către numele lor: „Unde este grâul şi vinul? Când au leşinat în uliţele cetăţii, ca răniţii, Când vărsau sufletul lor în sânul mumelor lor. 13 Cum să-ţi mărturisesc de bine? Cu ce să te aseamăn, fiică a Ierusalimului? Cu cine să te alăturez, ca să te mângâi, fecioară, fiica Sionului? Căci sfărâmarea ta este mare, ca marea; cine poate să te vindece? 14 Profeţii tăi văzut-au pentru tine viziuni deşerte şi amăgitoare, Şi n’au descoperit fărădelegea ta, ca să oprească strămutarea ta; Ci văzut-au pentru tine viziuni deşerte şi amăgitoare. 15 Toţi trecătorii pe cale bătutu-şi-au în palme, Şuerat-au, şi dat-au din capete fiicei Sionului, zicând: „Aceasta-i cetatea, care se numi: Desăvârşirea frumuseţei, bucuria a tot pământul!” 16 Deschisu-şi-au asupră-ţi gura lor toţi inamicii tăi, Şuerat-au, şi scrâşnit-au din dinţi, zicând: „Am-înghiţit-o: Cu adevărat aceasta-i ziua, pre care am aşteptat-o, am aflat-o, am văzut-o.” 17 Domnul a făcut ce el a hotărît; a împlinit cuvântul său, pe care din vechime l-a poruncit, Nimicit-a şi n’a cruţat, şi făcut-a pre inamic să se bucure de tine; Ridicat-a puterea apăsătorilor tăi. 18 Inima lor strigat-a către Domnul: O zid al fiicei Sionului! Să verşi lacrimi ziua şi noaptea, ca un părău; Odihnă să nu afli, lumina ochilor tăi să nu înceteze de a plânge! 19 Scoală-te, strigă noaptea, când străjile încep; Varsă inima ta, ca o apă, înaintea feţii Domnului; Ridică spre dânsul mânile tale pentru vieaţa pruncilor tăi, Cari lâncezesc de foame prin unghiurile tutulor uliţelor. 20 Caută Doamne! şi vezi cui ai făcut astfel; Să mănânce femeile fructul mitrei lor, pe prunci din faşa lor? Să fie ucişi în templul lui Dumnezeu preot şi profet? 21 Copilul şi bătrânul zac la pământ pe uliţă; Fecioarele mele şi tânării mei au căzut de sabie; Ucisu-i-ai în ziua mâniei tale, junghiatu-i-ai fără cruţare. 22 Chemat-ai pre apăsătorii mei din toate părţile, ca într’o zi de sărbătoare. Şi nimenea n’a fost mântuit, nici n’a scăpat în ziua mâniei Domnului; Pre acei ce i-am înfăşat şi i-am crescut nimicitu-i-a inamicul meu.