1 Adu-ţi aminte, Doamne, de cele ce s’au făcut cu noi; Caută, şi vezi ocara noastră. 2 Moştenirea noastră întorsu-s’a la alţii, Casele noastre la străini. 3 Ajuns-am orfani, fără de părinţi, Mumele noastre, văduve. 4 Pe bani băut-am apa noastră; Cumpăratu-ne-am lemnele noastre, 5 Până la grumaz ne urmăresc: Ne ostenim, şi nu avem odihnă. 6 Întins-am mâna noastră la Egipteni, La Asirieni, ca să ne îndestulăm de pâne. 7 Păcătuit-au părinţii noştri, şi nu mai sunt, Şi noi purtăm fărădelegile lor. 8 Servii stăpânesc asupră-ne; Nu este cine să ne răpească din mâna lor. 9 Ne aducem pânea cu preţul vieţii noastre, De teama săbiei pustiului. 10 Ca un cuptor arde pielea pe noi, De aprinderea foamei, 11 Silit-au femeile noastre în Sion, Şi fecioarele în cetăţile lui Iuda. 12 Mai marii noştri spânzuratu-s’au de ei, Feţele bătrânilor n’au cinstit, 13 Tânării fost-au puşi să râşnească, Şi copii au căzut supt povara lemnelor. 14 Bătrânii încetat-au de a şedea în judecată, Şi tânării de a mai cânta. 15 Încetat-a bucuria inimelor noastre; Danţurile noastre prefăcutu-s’au în bocet. 16 Căzut-a cununa depe capul nostru; Vai de noi! căci am păcătuit. 17 Deaceea bolnavă este inima noastră, Deaceea ochii noştri s’au întunecat, 18 Pentru muntele Sionului, ce este pustiu; Preumble-se vulpile în el. 19 Doamne, tu tronezi în veci: Tronul tău este din neam în neam. 20 Dece să ne uiţi pentru totdeauna? Să ne părăseşti atâta timp? 21 Întoarce-ne, Doamne, la tine, Şi ne vom întoarce; înnoieşte zilele noastre, ca mai nainte. 22 Lepădatu-ne-ai cu totul: Mâniatu-te-ai asupră-ne foarte.