8
Şi Dumnezeu vorbi lui Moisi, zicând: Ia pre Aaron şi pre fiii lui cu dânsul, şi vestmintele, şi oleiul de ungere, şi viţelul sacrificiului pentru păcat, şi doi berbeci, şi panerul cu azimă; şi adună toată obştea la uşa cortului întrunirii. Şi Moisi făcu aşa, după cum îi porunci Dumnezeu; şi să adună toată comunitatea la uşa cortului întrunirii.
Şi Moisi zise cătră obşte: Acesta este ceeace a poruncit Dumnezeu să se facă. Şi Moisi aduse pre Aaron şi pre fiii săi, şi-i spălă cu apă. Şi pe dânsul puse tunica, şi-l încinse cu brâul, şi-l îmbrăcă cu mantia, şi puse pe dânsul efodul, şi-l încinse cu cingătoarea efodului, şi-i legă efodul cu aceasta. Şi-i puse pieptarul, şi în pieptar puse Urim şi Tumim. Şi-i puse în cap mitra, şi pe mitră în partea de dinainte îi puse placă de aur, diademă sacră; după cum poruncise Dumnezeu lui Moisi.
10 Şi Moisi luă oleiul ungerii, şi unse locaşul şi toate câte erau într’însul, şi le sfinţi. 11 Şi cu dânsul stropi altarul de şapte ori, şi unse altarul şi toate uneltele lui, şi spălătorul cu piciorul lui, ca să le sfinţească pre ele. 12 Şi din oleiul ungerii turnă pe capul lui Aaron, şi-l unse, ca să-l sfinţească pre el. 13 Şi Moisi apuse şi pre fiii lui Aaron, şi-i îmbrăcă cu tunicile lor, şi-i încinse cu brâele, şi le legă şepcile; dupa cum poruncise Dumnezeu.
14 Şi apropie viţelul de sacrificiul pentru păcat; şi Aaron şi fiii săi puseră mânile lor pe capul viţelului de sacrificiu pentru păcat; 15 şi Moisi, junghiindu-l, luă sânge, şi cu degetul său unse coarnele altarului jur împrejur, şi curăţi altarul; Iar rămăşiţa sângelui o turnă la picioarele altarului; şi aşa îl consfinţi, şi făcu ispăşire pentru dânsul.
16 Şi Moisi luă toată grăsimea depe măruntaie, şi prapurul cel depe ficat, şi amândoi rărunchii cu grăsimea lor; şi Moisi le aprinse pe altar. 17 Iar pre viţelul rămas, adecă pielea lui, carnea lui şi balega lui, le arse cu foc afară din tabără; după cum poruncise Dumnezeu.
18 Şi apoi îi aduse şi berbecele pentru arderea de tot; şi Aaron şi fiii săi îşi puseră mânile lor pe capul acelui beibece; 19 şi Moisi îl junghiă, şi cu sânge stropi altarul jur împrejur. 20 Şi tăiă berbecele în bucăţi: şi capul, bucăţile şi grăsimea le aprinse Moisi. 21 Iar măruntaiele şi picioarele lui le spălă cu apă, şi Moisi aprinse acel berbece întreg pe altar; ardere de tot, miros plăcut fu acesta, sacrificiu cu foc lui Dumnezeu; după cum poruncise Dumnezeu lui Moisi.
22 Apoi aduse şi pre al doilea berbece, pre berbecele de consfinţire, şi-şi puseră Aaron şi fiii lui mânile lor pe capul berbecelui; 23 şi Moisi, junghiându-l, luă din sângele lui, şi puse pe moalele urechii cele drepte a lui Aaron, şi pe degetul cel gros al mânei lui celei drepte, şi pe degetul cel mare al piciorului lui cel drept. 24 Şi aduse Moisi şi pre fiii lui Aaron, şi luă din sânge, şi puse pe moalele urechii celei drepte a lor, şi pe degetele cele groase ale mânilor lor drepte, şi pe degetele cele mari ale picioarelor lor celor din dreapta; şi cu sâgele rămas stropi Moisi altarul jur împrejur. 25 Şi luă grăsimea şi coada şi toată grăsimea cea depe măruntaie, şi prapurul depe ficat, şi pre cei doi rărunchi cu grăsimea lor împreună, şi spata cea dreaptă; 26 şi din panerul cu azime, care erau înaintea lui Dumnezeu, luă el o turtă nedospită, şi o turtă de pâne făcută cu oleiu, şi o turtă, şi le puse pe grăsime şi pe spata cea dreaptă. 27 Şi pre toate acestea le puse el pe mânile lui Aaron şi pe mânile fiilor lui, legându-le drept dar legănat înaintea lui Dumnezeu. 28 Şi Moisi le luă din mânile lor, şi le aprinse pe altarul jertfei de tot, drept dar de consacrare, întru miros plăcut, sacrificiu cu foc lui Dumnezeu. 29 Şi Moisi luă peptul, şi-l legănă drept dar legănat înaintea lui Dumnezeu; că acesta fu partea lui Moisi din acel berbece de consacrare; după cum poruncise Dumnezeu.
30 Şi Moisi luă din oleiul ungerii şi din sângele ce era pe altar, şi stropi pre Aaron şi vestmintele lui, şi pre fiii lui, şi vestmintele fiiilor lui cu el, şi aşa consfinţi el pre Aaron şi vestmintele lui, şi pre fiii lui şi vestmintele fiilor lui cu dânsul.
31 Şi Moisi zise cătră Aaron şi cătră fiii lui: Ferbeţi carnea la uşa cortului întrunirii, şi acolo o mâncaţi împreună cu pânea de consacrare cea din paner, după cum am poruncit eu, zicând: Aaron şi fiii lui să le mănânce pre acestea. 32 Iar ce va rămânea din acea carne şi din acea pâne, cu foc să ardeţi. 33 Şi din uşa cortului întrunirii şapte zile să nu ieşiţi, până ce nu se vor împlini zilele consfinţirii voastre; că voi în şapte zile aveţi să fiţi consfinţiţi. 34 Precum se făcu astăzi, tot aşa porunci Dumnezeu să se facă şi de acum înainte, spre a face ispăşire pentru voi. 35 Şi la uşa cortului întrunirii veţi rămânea şapte zile, ziua şi noaptea, ca să păziţi ceeace a poruncit Dumnezeu să păziţi, pentru ca să nu muriţi; că aşa-mi este poruncit. 36 Şi făcu Aaron şi fiii lui toate câte porunci Dumnezeu prin Moisi.