1 Vai mie! căci sunt ca după adunatul fructelor de vară, Ca bobiţătură după cules; Nu-s struguri de mâncare, Nici smochine trufanda după care doreşte sufletul meu. 2 Cuvioşii au pierit din ţară, Şi neprihăniţi nu sunt între oameni; Toţi pândesc sânge; Unul altuia îşi întind cursă. 3 Amăndouă mânile sunt îndreptate spre a săvârşi răul. Principele cere dar, şi judecătorul judecă pentru plată; Şi cel mare nu vorbeşte decât de pofta cea rea a sufletului său: Aşa împletesc asta împreună. 4 Cel mai bun dintre dânşii este ca spinul, Cel fără prihană mai ghimpos decât gardul de spini; Ziua văzătorilor tăi, pedeapsa ta, a sosit, Acum va fi tulburarea lor. 5 Nu vă încredeţi în amic, În soţ credinţă să nu aveţi; Păzeşte uşile gurii tale de ceea ce doarme la sânul tău. 6 Căci fiul ţine de nebun pe părintele său, Fiica se scoală asupra mumei sale, Nora asupra soacrei sale; Inamicii omului sunt chiar oamenii casei sale.
7 Iar eu voiu căuta în sus către Domnul; Voiu aştepta pe Domnul mântuirei mele; Dumnezeul meu mă va auzi. 8 Nu te bucura de mine, inamica mea; Deşi am căzut, mă voiu scula, Deşi am şezut la întunerec, Domnul va fi lumina mea. 9 Voiu suferi mânia Domnului, Căci am păcătuit asupră-i, Până ce-mi va apăra dreptatea, şi va face judecata pentru mine, Şi mă va scoate la lumină; Voiu vedea îndurarea lui. 10 Va vedea aceasta inamica mea, Şi ruşinea o va acoperi pe ea, care mi-a zis: „Unde este Domnul, Dumnezeul tău?” Ochii mei vor vedea împlinirea dorinţei lor; Căci, ea va fi călcată ca tina din uliţi. 11 În ce zi zidurile tale se vor rezidi, În aceea zi – (deşi departe sunt cele hotărîte), – 12 În aceea zi vor veni până la tine dela Asiria, Şi dela cetăţile Egiptului, Dela Egipt până la Eufrat, Dela mare până la mare, şi dela munte până la munte; 13 După ce ţara va ajunge în pustiire, Din vina locuitorilor ei, Pentru fructul faptelor lor. 14 Paşte cu toeagul tău poporul tău, Turma moştenirii tale, Care locueşte singuratică în pădure pe Carmel; Ca să pască în Basan şi Galaad ca în zilele din vechime. 15 Ca în zilele ieşirii tale din pământul Egiptului, Îi voiu arăta lucruri minunate.
16 Popoarele vor vedea aceasta, şi se vor ruşina cu toată puterea lor; Pune-vor mâna pe gură, Şi urechile lor vor asurzi. 17 Linge-vor ţărâna, ca şerpii, Ca târâtoarele pământului se vor înspăimânta din închisorile lor; Alerga-vor la Domnul, Dumnezeul nostru, Şi se vor teme de tine. 18 Cine este Dumnezeu asemenea ţie, Care să ierte fărădelegea, Şi să treacă cu vederea fărădelegea rămăşiţii moştenirii sale? Nu ţine mânia sa deapururea, căci îi place îndurare. 19 El iarăşi se va îndura de noi, Va învinge fărădelegile noastre: Şi vei arunca toate păcatele lor în adâncurile mării: 20 Vei împlini lui Iacob adevărul, Lui Abraam îndurarea, Precum ai jurat părinţilor noştri din zilele din vechime.