Malahi
1
Profeţie. Cuvântul Domnului către Israel prin Malahi: Iubitu-v’am, zice Domnul; Şi voi ziceţi: În ce ne-ai iubit? Au nu era Esau fratele lui Iacob? zice Domnul; Totuşi am iubit pe Iacob, Şi pe Esau l-am urît, Munţii săi i-am făcut pustii, Şi moştenirea sa dat-o-am şacalilor pustiului. Când va zice Edomul: „Suntem nimiciţi; Dar vom rezidi ruinele; Aşa zice Domnul, Dumnezeul oştirilor: Zidească ei; dar eu voiu surpa; Şi ei se vor numi: Cuprinsul nelegiuirii; Şi, Poporul, preste care Domnul în veci s’a mâniat. Ochii voştri vor vedea aceasta, şi veţi zice: Măritu-s’a Domnul, preste hotarele lui Israel! Fiul onorează pe părintele său, Şi servul pe domnul său; Dar, de sunt părinte, unde este onoarea mea? Şi, de sunt domn, unde este frica de mine? Zice Domnul, Dumnezeul oştirilor, către voi, preoţilor, cari despreţuiţi numele meu. Şi mai ziceţi: În ce am despreţuit numele tău? Aduceţi bucate spurcate pe altarul meu: Şi încă mai ziceţi: Prin ce te-am spurcat? Prin aceea, că aţi zis: Fie despreţuită masa Domnului! Şi dacă aduceţi oarbe spre jertfire, au aceasta nu este rău? Şi dacă aduceţi oloage şi bolnave, au aceasta nu este rău? Adu-le guvernatorului tău; Oare va avea plăcere de tine? Sau îţi va ţinea aceasta în seamă? Zice Domnul, Dumnezeul oştirilor. Şi acum, rogu-mă rugaţi pe Dumnezeu, ca să se îndure de noi; S’au făcut acestea de voi. Şi eu să nu ţin seamă de voi! zice Domnul, Dumnezeul oştirilor. 10 O, de ar fi cineva între voi, care să închidă uşa casei mele, Ca să nu mai aprindeţi focul înzadar pe altarul meu! Nu am plăcere de voi, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor, Şi nici voiu primi daruri din mâna voastră. 11 Căci dela răsăritul soarelui şi până la apusul său Mare este numele meu între popoare, Şi în toate locurile se aduce tămâie numelui meu, Şi daruri curate; Căci mare este numele meu între popoare, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor. 12 Dar voi l-aţi pângărit, zicând: Fie spurcată masa Domnului, Şi fructul său fie o mâncare despreţuită! 13 Şi mai ziceţi: „Iată, ce mai de osteneală! Aşa îl despreţuţi, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor: Şi aduceţi furate, oloage şi bolnave; Iată, ce daruri aduceţi! Şi eu să le primesc din mânile voastre, zice Domnul! 14 Blestemat fie cel ce înşeală, cel ce are vite de parte bărbătească în turma sa, Şi de a făcut vot, jertfeşte Domnului pe cele betege! Căci eu sunt Rege mare, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor, Şi numele meu este înfricoşat între popoare.