1 Şi în luna Nisan, în anul al douăzecilea al regelui Artaxerxe era vin înaintea lui; şi luând vin, am dat regelui. Şi nici odată nu fusesem trist înaintea lui. 2 De aceea regele îmi zise: Pentru ce faţa ta este tristă, deşi nu eşti bolnav? Aceasta nu poate fi fără de cât tristeţea inimei. Atuncia m’am temut foarte. 3 Şi zis-am regelui: În veci să trăiască regele! De ce faţa mea să nu fie tristă, deoarece cetatea, locul mormintelor părinţilor mei, este pustiită şi porţile ei sunt mistuite de foc?
4 Atuncia regele îmi zise: Ce voeşti să-mi ceri? Deci m’am rugat la Dumnezeul cerului, 5 şi am zis regelui: De va plăcea regelui, şi dacă servul tău a aflat har înaintea ta, trimete-mă la Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca să o rezidesc.
6 Şi zisu-mi-a regele (şezând lângă dânsul şi regina): Cât de lungă va fi călătoria ta? Şi când te vei reîntoarce? Şi aşa binevoi regele a mă trimete; şi i-am hotărît timpul. 7 Şi am zis regelui: De va plăcea regelui, dea-mi-se epistole către guvernatorii de dincolo de fluviu, ca să mă petreacă, până voiu sosi în Iuda, 8 şi o epistolă către Asaf, păzitorul pădurei regelui, ca să-mi dea lemne, ca să fac grinzi, pentru porţile palatului, care se ţine de casă, şi pentru zidul cetăţii, şi pentru casa în care voiu întra. Şi-mi încuviinţă regele toate; căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era cu mine.
9 Deci am sosit la guvernatorii de dincolo de fluviu, şi datu-le-am epistolele regelui. – Şi regele trimisese cu mine mai marii preste oaste şi călăreţi. – 10 Iar Sanballat, Horoneul, şi Tobia, servul, Ammonitul, auzind aceasta, se supărară foarte, că a venit un om să caute binele fiilor lui Israel.
11 Şi am venit la Ierusalim, şi am rămas acolo trei zile. 12 Şi m’am sculat noaptea, eu şi câţiva bărbaţi cu mine; şi n’am spus nimănui ce pusese Dumnezeul meu în inima mea, ca să fac în Ierusalim. Şi alt animal nu era cu mine, fără numai animalul, pe care călăriam. 13 Şi am ieşit noaptea pe poarta văiei, şi am venit în faţa fântânei smeului, şi pe poarta gunoiului, şi am privit zidurile Ierusalimului, care erau ruinate, şi porţile lui mistuite de foc. 14 Apoi am trecut la poarta fântânei şi la iazul regelui, dar nu era loc, pe unde să treacă animalul de supt mine. 15 Apoi m’am suit noaptea la pârâu, şi după ce am privit zidul, m’am întors, şi am întrat iarăşi pe poarta văiei. Şi aşa m’am întors.
16 Şi diregătorii nu ştiură, unde am mers, nici ce am făcut; căci nu spusesem încă aceasta nici Iudeilor, nici preoţilor, nici mai marilor, nici diregătorilor, nici celorlalţi, cari făceau lucrurile. 17 Şi zisu-le-am: Vedeţi starea rea, în care ne aflăm, cum Ierusalimul este pustiit şi porţile lui arse de foc. Haideţi, să zidim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fie de ocară! 18 Şi le-am spus de mâna cea bună a Dumnezeului meu către mine, şi încă şi cuvintele regelui, ce le vorbise către mine. Şi ei ziseră: Să ne sculăm, şi să zidim. Aşa s’au întărit mânile lor, pentru acest lucru bun.
19 Dar cum auziră Sanballat, Horoneul şi Tobia, servul, Ammonitul, şi Gheşem, Arabul, au râs de noi, şi ne despreţuiră, şi ziseră: Ce este fapta aceasta, ce o faceţi? Voiţi să vă răsculaţi asupra regelui? 20 Atuncia răspunsule-am şi le-am zis: Dumnezeul cerului, acela ne va face să prosperăm. De aceea noi, servii săi, ne vom scula, şi vom zidi. Iar voi nu aveţi nici parte, nici drept, nici amintire în Ierusalim.