1 Suitu-s’a asupră-ţi, Ninivo, cel ce sfărâmă: Păzeşte-ţi întăririle, ia seamă la drum, Încinge-ţi coapsele, adună-ţi toate puterile; 2 Căci Domnul va reaşeza mărirea lui Iacab, Caşi mărirea lui Israel; Căci pustiitu-i-a pustiitorul, Şi a stricat viţele lor. 3 Scutul vitejulor săi este roşu, În purpură sunt îmbrăcaţi bărbaţii de resbel, De focul oţelului fulgeră carăle În ziua gătirii sale, Şi lăncile se mişcă, 4 Carăle duruiesc în uliţi, Şi se lovesc în pieţi: Privirea lor este ca a făcliilor: Aleargă ca fulgerile. 5 El cheamă pe vitejii săi, Dar ei se poticnesc în calea lor, Ei se grăbesc spre zid; Şi acoperişul de apărare se găteşte. 6 Porţile fluviilor sunt deschise, Şi palatul se risipeşte. 7 Pe Uzzab o duc prinsă, O scot; Şi servele ei oftează cu voce de porumbi, Şi se bat în piepturile lor. 8 Din timpurile vechi Niniva era ca un lac de apă; Dar acum locuitorii ei fug: „Staţi, staţi;” dar nimenea nu se întoarce. 9 Prădaţi argint, prădaţi aur, Tezaurele sunt fără fund, O mulţime de tot felul de lucruri preţioase. 10 Ea este deşeartă şi pustiită, stoarsă cu totul; Şi inima se topeşte, genunchile tremură; Durerea este în coapsele tutulor, Şi toate feţele lor pălesc, 11 Unde este culcuşul leilor, Şi păşunea puilor de lei? Încotro mergea leul, leoaica, Puiul de leu, şi nu era cine să-i înspăimânte! 12 Leul răpia în de ajuns pentru puii săi, Şi sugruma pentru leoaicele sale, Şi umplea cu pradă vizuinile sale, Şi cu pradă culcuşurile sale. 13 Iată, eu vin asupră-ţi, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor; Voiu aprinde carăle tale, şi se vor preface în fum; Şi pe puii tăi de leu sabia îi va mistui; Prada ta o voiu stâipi depe pământ, Şi nu se va mai auzi vocea solilor tăi.