1 Şi ridicându-se toată comunitatea, se puse a striga, şi poporul plânse în noaptea aceea. 2 Şi toţi fiii lui Israel murmurară asupra lui Moisi şi asupra lui Aaron, şi toată comunitatea le zise: Ce bine era, de am fi murit în pământul Egiptului, sau de am fi murit în acest pustiu! 3 Pentru ce ne-a adus Domnul în pământul acesta, ca să cădem de sabie, şi femeile noastre şi copilaşii noştri să se facă pradă? Au nu este mai bine pentru noi să ne întoarcem în Egipt? 4 Şi ziseră unii cătră alţii: Să ne punem cap, şi să ne întoarcem în Egipt.
5 Şi Moisi şi Aaron căzură pe feţele lor, înaintea întregii adunări a comunităţii fiilor lui Israel. 6 Şi Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, din cei ce iscodiră pământul, îşi rupseră vestmintele lor; 7 şi vorbiră cătră toată comunitatea fiilor lui Israel, zicând: Pământul, pre care noi l-am străbătut ca să-l iscodim, este pământ bun foarte, foarte. 8 Dacă Domnul va fi cu bunăvoinţă pentru noi, el ne va aduce în pământul acela, şi-l va da nouă, pământ în care curge lapte şi miere. 9 Numai nu vă sculaţi în contra Domnului, şi nu vă temeţi de poporul pământului aceluia, că ei pâne vor fi pentru noi; umbrirea lor s’a depărtat dela dânşii, şi Domnul este cu noi; nu vă temeţi de ei. 10 Iar toată comunitatea vorbi, ca să-i ucidă cu pietri.
Şi mărirea Domnului se arătă în cortul întrunirii înaintea tutulor fiilor lui Israel. 11 Şi Domnul zise lui Moisi: Până când mă va nesocoti poporul acesta? Şi până când nu-mi vor crede ei, după toate semnele ce le făcui eu între dânşii? 12 Cu moarte îl voiu lovi, şi-l voiu stârpi; iar pre tine te voiu face să ajungi popor mai mare şi mai tare decât dânsul.
13 Şi Moisi zise cătră Domnul: Auzit-au Egiptenii, că tu din mijlocul lor ai scos pre poporul acesta prin puterea ta, 14 şi au spus ei cătră locuitorii acestui pământ, cari au auzit şi ei că tu, o Doamne, eşti în mijlocul acestui popor, că tu Domnul te arăţi, că să te vază chiar cu ochii, şi că norul tău şade deasupra lor, şi că tu mergi înaintea lor, ziua în stâlp de nor, şi noaptea în stâlp de foc. 15 Şi de cumva ai omorî pre poporul acesta ca pre un singur om, atunci naţiunile, cari au auzit de numele tău, ar zice: 16 Fiindcă Domnul nu putu să aducă pre poporul acesta în pământul, pre care cu jurământ l-a făgăduit lor, deaceea îi omorî în acest pustiu. 17 Şi acum, rogu-te, mărească-se puterea ta, Doamne, după cum ai făgăduit, zicând: 18 Domnul este îndelung-răbdător şi plin de milă; care iartă fărădelegea şi păcatul, şi care nu lasă nimic nepedepsit; care cercetează nedreptăţile părinţilor în fii până în a treia şi a patra generaţiune. 19 Iartă, aşa te rog, fărădelegea poporului acestuia, după mărimea milei tale, şi după cum ai iertat poporului acestuia din Egipt şi până aici.
20 Şi Domnul zise: Iertatu-l-am, după cuvântul tău. 21 Şi în adevăr, viu sunt, şi mărirea Domnului va umplea tot pământul: 22 Că toţi acei bărbaţi, cari au văzut mărirea mea şi semnele mele, pre care eu le-am făcut în Egipt şi în pustiul acesta, şi cari m’au cercat acum de zeceori, şi de cuvântul meu n’au ascultat, 23 nici unul nu va vedea pământul acela, pre care cu jurământ l-am făgăduit părinţilor lor; şi toţi aceia, ce m’au despreţuit, nu-l vor vedea. 24 Numai pre servul meu Caleb, fiindcă a fost alt spirit în el, şi pe deplin a urmat după voia mea, voiu aduce pre el în pământul pre care l-a străbătut, şi seminţia lui îl va lua în stăpânire. 25 Amalekiţii şi Cananeii locuesc în această vale, deci voi mâne întorceţi-vă, şi plecaţi în pustiu pe calea spre Marea-Roşie.
26 Şi Domnul vorbi lui Moisi şi lui Aaron, zicând: 27 Până când să rabd eu această comunitate rea, care murmură în contra mea? Eu, murmurele fiilor lui Israel, pre care le murmură contra mea, le-am auzit. 28 Spune lor: Viu sunt, zice Domnul, după cum aţi vorbit în auzul meu, aşa voiu face vouă. 29 În pustiu vor cădea leşurile voastre şi a tutulor acelora, cari au fost număraţi dintre voi, după întreg numărul vostru, cei dela douăzeci de ani şi mai sus, cari aţi murmurat contra mea. 30 Nu veţi întra în pământul acela, pentru care mi-am ridicat mâna mea, că voiu face să-l locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune; şi de Iosua, fiul lui Nun. 31 Iar pre pruncii voştri despre cari aţi zis voi, că ei se vor face pradă, eu pre aceia îi voiu aduce, ca ei să cunoască pământul acela, care voi aţi despreţuit. 32 Cât pentru voi, leşurile voastre vor cădea în acest pustiu; 33 şi fiii vostri vor păşuna în acest pustiu patruzeci de ani şi vor purta pedeapsa abaterii voastre, până ce toate leşurile voastre se vor pierde în pustiu. 34 După numărul zilelor, în cari voi aţi iscodit pământul, patruzeci de zile, de toată ziua câte un an, veţi purta pedeapsa nedreptăţilor voastre, adecă patruzeci de ani, şi veţi cunoaşte ce va să zică, când mă retrag dela voi. 35 Eu Domnul am zis, şi cu adevărat voiu face aceasta întregii acestei comunităţi rele, care s’a strâns asupra mea; ei în acest pustiu se vor pierde, şi aici vor muri.
36 Şi bărbaţii aceia, pre cari îi trimisese Moisi, ca să iscodească pământul, şi cari, după ce se întoarseră, făcură să murmure toată comunitatea în contra, lui, foarte defăimând acel pământ: 37 Acei bărbaţi, cari vorbiseră rău de pământul acela, muriră de plagă înaintea Domnului. 38 Iar Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, rămaseră vii din bărbaţii, cari merseră să iscodească pământul.
39 Şi după ce spuse Moisi aceste cuvinte tutulor fiilor lui Israel, se boci poporul foarte. 40 Şi sculându-se de dimineaţă, se suiră pe vârful muntelui, zicând: Iată-ne! Să ne suim la locul acela, pre care l-a făgăduit Domnul; căci noi am păcătuit. 41 Atunci le zise Moisi: Pentru ce călcaţi astfel ordinele Domnului? Căci aceasta nu va izbuti. 42 Nu vă suiţi, că Domnul nu este în mijlocul vostru; ca nu cumva să fiţi bătuţi de inamicii voştri. 43 Că Amalekiţii şi Cananeii acolo sunt dinaintea voastră, şi de a lor sabie veţi cădea; că voi încetând a urma Domnului, nici Domnul nu va fi cu voi.
44 Şi ei îndărătnicindu-se, se suiră pe vârful muntelui; dară chivotul legii Domnului şi Moisi nu se mişcară din tabără. 45 Atunci se pogorîră Amalekiţii şi Cananeii, cari locuiau pe acel munte, şi bătându-i îi împrăştiară până la Horma.