19
Şi Domnul vorbi lui Moisi şi lui Aaron, zicând: Acesta este statutul legii pre care l-a poruncit Domnul, zicând: Spune fiilor lui Israel, ca să-ţi aducă o juncă roşie, întreagă, care n’are usur, şi care nu a purtat jug. Şi să o dai lui Eleazar, preotul, şi să o scoată afară din tabără, şi să se junghie în presenţa lui. Şi Eleazar preotul să ia din sângele ei cu degetul său, şi să stropească spre faţa cortului întrunirii din sângele ei de şapte ori. Apoi să se ardă junca aceea înaintea ochilor lui: pielea ei, şi carnea ei, şi sângele ei cu balega ei să se ardă. Şi preotul să ia lemn de cedru şi isop şi carmezin-roşiu, pre care să le arunce în focul, unde se va arde junca. Şi preotul să-şi spele vestmintele sale, şi corpul să-şi scalde cu apă, şi după aceea să între în tabără, şi să fie preotul necurat până seara. Asemenea şi cel ce a ars-o să-şi spele vestmintele sale cu apă, şi corpul să-şi scalde cu apă, şi necurat să fie până seara. Şi om curat să strângă cenuşa acelei junci, şi să o pună într’un loc curat afară din tabără, şi să fie pentru comunitatea fiilor lui Israel întru păstrare ca apă de stropire: pentru că curăţire de păcat este. 10 Şi cel ce a strâns cenuşa juncei, să-şi spele vestmintele sale, şi necurat să fie până seara; şi aceasta să fie fiilor lui Israel şi străinului ce locueşte între ei lege vecinică.
11 Cel ce se va atinge de vre-un mort, de leşul oricărui om, necurat să fie şapte zile. 12 Unul ca acela să se cureţe cu dânsa a treia zi şi a şaptea zi, şi va fi curat; şi dacă el nu se va curăţi a treia zi şi a şaptea zi, nu va fi curat. 13 Oricine se va atinge de mort, de leşul unui om de a murit, şi nu se va fi curăţit, acela a întinat locaşul Domnului: stârpi-se-va sufletul acela din Israel; căci apa de stropire nu s’a stropit preste dânsul, necurat este, necurăţia lui încă pe dânsul este. 14 Aceasta este legea, când un om va muri în careva cort: tot însul, carele întră în acel cort, şi tot ce este într’acel cort, necurat să fie şapte zile. 15 Asemenea şi tot vasul descoperit, care nu va avea acoperemântul bine strâns, necurat este. 16 Şi tot cel ce se va atinge în câmp de cel omorît de sabie, sau de careva mort, sau de vre-un os de om, sau de vre-un mormânt, necurat să fie şapte zile.
17 Şi pentru cel necurat, să se ia din cenuşa juncei celei arse spre curăţire, şi preste dânsa să se toarne apă vie într’un vas; 18 şi om curat să ia isop, şi pre acesta să-l îmoaie în apă, şi să stropească pe cort şi pe toate vasele şi pre toţi cari erau acolo, cum şi pre cel ce se va fi atins de os sau de om ucis sau de om mort de sine sau de mormânt. 19 Şi cel curat să stropească pre cel ce nu este curat a treia zi şi a şaptea zi, şi să-l cureţe pre el a şaptea zi; şi el să-şi spele vestmintele sale, şi să scalde cu apă, şi seara va fi curat. 20 Iar cel ce va fi necurat, şi nu se va curăţi, stârpi-se-va sufletul acela din mijlocul adunării, pentru că a întinat sanctuarul Domnului: apa de stropire nu s’a stropit preste dânsul; necurat este. Şi aceasta să fie lor lege vecinică. 21 Şi acela, care stropeşte cu apa de stropire să-şi spele vestmintele sale, şi acela, carele se atinge de apă de stropire, necurat să fie până seara. 22 Şi tot, de orice se va atinge cel necurat, necurat să fie; şi tot acela carele se atinge de dânsul, necurat să fie până seara.