1 Viziunea lui Obadia. Aşa zice Domnul, Dumnezeul, despre Edom: Auzit-am ştire dela Domnul, Şi sol trimisu-s’a între popoare: Haideţi, şi să ne sculăm cu resbel asupra lui! 2 Iată, te-am făcut mic între popoare; Eşti dispreţuit foarte; 3 Sumeţia inimii tale te-a amăgit, Tu cel ce locueşti în spărturile stâncilor; Fiind că locuinţa ta este sus, Tu zici în inima ta: Cine mă va pleca la pământ? 4 De te vei înnălţa, ca şi vulturul, Şi de vei pune cuibul tău între stele, Şi de acolo te voiu pleca, zice Domnul. 5 De ar fi întrat la tine furi Sau hoţi de noapte, (Cât eşti de pustiit!) Oare n’ar fi furat numai cele de ajuns pentru ei? Sau de ar fi întrat la tine culegător de vie, Oare ei n’ar fi lăsat ceva struguri? 6 Cât de cu amănuntul s’a cercetat Esau! Şi s’a descoperit comorile lui! 7 Până la hotare te-au petrecut toţi cei în legături cu tine; Cei ce erau în pace cu tine, te-au amăgit, Şi te-au întrecut: Cei ce mâncau pânea ta întins-au cursă supt tine; Nu este într’însul înţelegere. 8 În ziua aceea, zice Domnul. Au nu voiu pierde din Edom chiar şi pe înţelepţii, Şi priceperea depe muntele lui Esau? 9 Şi vitejii tăi, Temane! se vor spăimânta, Ca aşa să se stârpeasca prin junghere tot omul din muntele lui Esau. 10 Pentru silnicia ta către fratele tău Iacob Te va acoperi ruşinea, şi vei fi stârpit pentru totdeauna. 11 În ziua în care ai stătut faţă, În ziua în care străinii au dus prinsă oastea sa, Şi cei de alt neam au întrat în porţile lui; Când au apucat sorţ asupra Ierusalimului, Fost-ai şi tu ca unul din ei. 12 Dar tu nu trebuiai să te veseleşti în ziua năcazului fratelui tău, În ziua pierderii lui; Nici trebuiai să te bucuri asupra fiilor lui Iuda În ziua peirii lor; Nici trebuiai să vorbeşti mândru în ziua strâmtorării lor. 13 Nu trebuiai să întri în poarta poporului meu În ziua dărăpânării lor; Nici nu trebuiai să te bucuri de nenorocirea lor În ziua dărăpânării lor; Nici nu trebuiai să pui mâna şi tu pe averea lor În ziua dărăpânării lor; 14 Nici nu trebuiai să te aţii la răspântii, Ca să stârpeşti pe cei din ei, care scăpau, Nici să trădezi pe rămaşii lor În ziua strâmtorării lor. 15 Căci aproape este ziua Domnului asupra tutulor popoarelor; Cum ai făcut, aşa ţi se va face; Faptele tale întoarce-se-vor asupra capului tău. 16 Căci precum aţi băut cupa mâniei, Voi, cei depe muntele cel sfânt al meu, Aşa vor bea pururea toate popoarele; Da, vor bea şi vor sorbi tot, Şi vor fi, ca cum nici n’ar fi fost. 17 Dar pe muntele Sionului va fi scăpare, Şi el va fi sfânt; Şi casa lui Iacob va stăpâni moştenirea lor. 18 Şi casa lui Iacob va fi focul; Şi caşa lui Iosif flacăra, Iar casa lui Esau miriştea; Şi se vor aprinde între ei, şi-i vor mistui, Şi nu va rămânea nici o rămăşiţă casei lui Esau: Căci Domnul a vorbit. 19 Şi cei dela amează-zi vor stăpâni muntele lui Esau Şi cei din şes pământul Filistenilor; Vor stăpăni câmpia lui Efraim şi câmpia Samariei: Şi Beniamin va stăpâni Galaadul; 20 Şi cei prinşi din oastea fiilor lui Israel Vor stăpâni pământul Cănaneilor până la Zerepta; Şi cei prinşi ai Ierusalimului ce sunt în Sefarad Vor stăpâni cetăţile dela amează-zi. 21 Şi se vor sui mântuitori în muntele Sionului Ca să judece muntele lui Esau: Şi împărăţia va fi a Domnului.