1 Proverbele lui Solomon, fiul lui David, regele lui Israel; 2 Pentru ca să se cunoască înţelepciunea şi învăţătura, Pentru ca să se priceapă cuvintele minţii, 3 Pentru ca să capete învăţătura prevederii, Dreptăţii, judecăţii sănătoase şi echităţii; 4 Pentru a da agerime de minte celor proşti, Cunoştinţă şi prevedere celor tânări; 5 Ca auzindu-le înţeleptul, mai învăţat să se facă, Şi cel cu pricepere cârmuire de sine să câştige; 6 Şi să priceapă proverbul şi vorbirea adâncă. Cuvintele înţelepţilor şi cimiliturile lor.
7 Începutul ştiinţei este temerea de Domnul, Dar nebunii înţelepciunea şi învăţătura le nesocotesc. 8 Ascultă, fiule, învăţătura părintelui tău, Şi nu părăsi ceeace te-a învăţat muma ta. 9 Căci cunună plăcută ele vor fi pentru capul tău, Şi lanţ preţios în jurul gâtului tău.
10 Fiule, de vor căuta păcătoşii să te ademenească, tu nu te învoi; 11 De vor zice: „Vino cu noi; să pândim sânge; Să întindem curse fără cuvânt celui nevinovat; 12 Să-i înghiţim de vii, ca infernul, Şi pre cei întregi, ca pre cei ce se pogoară în mormânt; 13 Să găsim averi scumpe de tot felul, Şi să umplem casele noastre de prăzi: 14 Pune sorţul tău cu noi, Şi o pungă va fi pentru noi toţi.” 15 Fiule, pe un drum cu ei să nu umbli, Ci opreşte piciorul tău dela cărarea lor! 16 Că picioarele lor la răutate aleargă, Şi grabnice sunt a vărsa sânge. 17 Nu în zădar se întinde laţul În faţa a tot ce are aripi; 18 Aşa pândesc aceştia sângele acelora, Şi întind cursă chiar asupra vieţei lor; 19 Aşa sunt, căile tutulor celor ce caută un câştig nedrept; Posesorul lui îi ia vieaţa.
20 Iar înţelepciunea în locuri deschise ţipă, În uliţi face să se audă vocea ei; 21 Ea strigă în răspântii, În întrarea porţilor, în cetate, zice cuvintele acestea: 22 „Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Şi batjocuritorii se vor plăcea în batjocură, Şi nebunii vor urî cuminţia? 23 Întoarceţi-vă la îndemnul meu, Iacă, vă voiu revărsa spiritul meu, Vă voiu face să cunoaşteţi cuvintele mele. 24 Deoarece strigat-am, şi n’aţi voit a auzi, Şi am întins mâna mea, şi nimenea nu a ascultat; 25 Ci aţi lepădat orice sfat al meu, Şi n’aţi voit de îndemnul meu: 26 Deaceea şi eu voiu râde de nenorocirea voastră. Şi-mi voiu bate joc, când va ajunge frica voastră. 27 Când ca un vârtej vă va năvăli frica voastră, Şi ca o furtună va sosi nenorocirea voastră, Când vor veni preste voi lipsă şi strâmtorare; 28 Atuncia mă vor chiema, dar eu nu voiu răspunde, Mă vor căuta, dar nu mă vor afla; 29 Fiindcă au urât ştiinţa, Şi frica Domnului nu au ales-o; 30 Sfatul meu nu l-au voit, Şi au dispreţuit orice îndemn al meu; 31 Mânânce deci fructul urmărei lor, Şi sature-se din sfaturile lor, 32 Căci pre cei proşti însăşi fărădelegea îi omoară, Şi pre nebuni însăşi nepăsarea lor fi pierde. 33 Dar cel ce pre mine mă ascultă, va locui în siguranţă, Şi liniştit, fără frică de orice rău.