1 Fiule, de vei primi cuvintele mele, Şi vei păstra la tine zisele mele; 2 De va asculta urechea ta de înţelepciune, Şi inima ta o vei pleca înţelegerei; 3 Da, de vei chiema la tine priceperea, Şi vei îndrepta vocea ta înţelegerei; 4 De o vei căuta ca argintul, Şi ca pre un tezaur o vei cerceta: 5 Atuncia vei pricepe frica de Domnul, Şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. 6 Căci Domnul dă înţelepciunea, Din gura lui ies ştiinţa şi înţelegerea; 7 El păstrează ajutor celor oneşti, Este scut celor ce umblă în neprihăuire; 8 El păzeşte cărările dreptăţii, Şi veghiază asupra căii cuvioşilor săi, 9 Atuncia vei cunoaşte dreptul şi dreptatea Şi echitatea, toată calea cea bună: 10 De va întra înţelepciunea în inima ta, Şi ştiinţa va fi plăcută sufletului tău; 11 Atuncia prevederea va veghia preste tine, Cuminţia te va păzi. 12 Ca să te scape de calea celui rău, De omul ce vorbeste răutăţi, 13 De cei ce au părăsit căile neprihănirei, Ca să umble în căile întunerecului, 14 De cei ce se bucură a face rele, Şi se veselesc în răutăţile celor răi; 15 Ale căror cărări sunt sucite, Şi cari sunt înrăutăţiţi în căile lor. 16 Ea te va scăpa de femeia altuia, De străina, care ademeneşte cu vorbele ei, 17 Care părăseşte pre conducătorul juneţei sale, Şi uită legământul Dumnezeului său. 18 Căci spre moarte se afundă casa ei, Şi spre umbre căile ei. 19 Toţi cei ce merg la dânsa nu se mai întorc, Şi nu mai ajung pe cărările vieţei, 20 Umblă deci pe calea celor buni, Şi păstrează cărările celor drepţi! 21 Căci cei oneşti vor locui pâmântul, Şi cei fără prihană vor rămânea pe el. 22 Iar nelegiuiţii se vor stârpi depe pământ, Şi cei fărădelege desrădăcina-se-vor dintr’însul.