1 De ce, Doamne, stai departe, Te ascunzi în timpurile de strâmtorare? 2 Nelegiuitul în mândria sa urmăreşte pre cel sărman; O, de s’ar prinde ei înşişi în planurile, pre care le-au născocit! 3 Căci nelegiuitul se făleşte în dorinţele sufletului său, Şi sgârcitul blestemă şi defaimă pre Domnul. 4 Nelegiuitul în mândria sa zice: „El nu pedepseşte; Nu este Dumnezeu.” Acestea sunt toate cugetările lui. 5 Căile sale prosperează în tot timpul, Departe sunt judecăţile tale de dânsul; Pre toţi inamicii săi îi suflă. 6 El zice în înima sa: „Nu mă voiu clăti, Voiu rămânea din generaţiune în generaţinne, Şi nici odată nu voiu fi în nevoie.”
7 Gura sa este plină de blestem, de vicleşug şi de amărîciune, Supt limba sa este răutate şi nedreptate. 8 El şade la pândă prin curţi, În locuri ascunse ucide pre cel nevinovat, Ochii săi pândesc pre cel nefericit. 9 El pândeşte în loc ascuns, ca un leu în tufar; Pândeşte, ca să prindă pre cel sărman; El prinde pre cel sărman, trăgându-l în cursa sa. 10 El se tupilează, se pleacă, Şi nefericiţii cad supt laba lui. 11 El zice în inima sa: „Dumnezeu uită; El ascunde faţa sa, nu vede nici odată.” 12 Scoală-te, Doamne! Dumnezeule, ridică mâna ta! Nu uita pre cei sărmani! 13 Pentru ce defaimă nelegiuitul pre Dumnezeu, Şi zice în inima sa: „Tu nu pedepseşti?” 14 Tu vezi aceasta; Căci tu priveşti amărîciunea şi întristarea, spre a le păstra în mânile tale: Ţie ţi-se încredinţează nefericitul: Orfanului tu îi eşti ajutor; 15 Sfărâmă braţul nelegiuitului şi al răului, Pedepseşte răutatea sa, ca să piară de dinaintea ta.
16 Domnul este rege din veci şi în veci, Peri-vor popoarele din pământul său. 17 Dorinţa celor sărmani ai ascultat-o, Doamne! Tu întăreşti inima lor, şi faci să asculte urechia ta, 18 Ca să faci dreptate celui orfan şi celui apăsat, Ca omul depe pământ să nu se mai teamă.