1 Un psalm al lui David, despre frumoasa tinereţe. 2 Lăuda-voiu pre Domnul din toată inima mea. Spune-voiu toate minunile tale; 3 Mă voiu bucura şi mă voiu lăuda întru tine, Voiu cânta numelui tău, Preaînalte! 4 Pentru că înamicii mei se întoarseră îndărăt, Căzură şi pieriră înaintea feţei tale. 5 Căci tu ai apărat dreptul meu şi judecata mea, Şezând pre scaun ca un judecător al dreptăţii. 6 Mustrat-ai popoarele, Pierdut-ai pre cei nelegiuiţi, Numele lor l-ai stins în veci şi nesfârşit. 7 În ruină de veci sfârşitu-s’a înamicul, Şi cetăţile sale le-ai dărâmat; Pierit-a amintirea lor, 8 Dar Domnul va trona în veci, Pus-a scaunul său spre judecată; 9 Şi el lumea cu dreptate va judeca, Cu îndreptare va judeca popoarele. 10 Da, Domnul este scăpare celui apăsat, Scăpare în timp de strâmtorare: 11 În tine se încred cei ce cunosc numele tău, Căci tu nu părăseşti pre cei ce te caută, O Doamne! 12 Cântaţi Domnului ce locueşte în Sion, Daţi în ştire între popoare de faptele sale! 13 Căci el, răzbunătorul sângelui, îşi aduce aminte de ei, Nu uită strigarea sărmanilor. 14 Îndură-te de mine, Doamne! Priveste mişelia mea din partea celor ce mă urăsc, Tu, care mă ridici din porţile morţii: 15 Pentru ca să spun toate laudele tale, în porţile ficei Sionului, Ca să mă bucur de ajutorul tău. 16 Popoare s’au cufundat în groapa, ce ele au făcut-o; În cursa, pre care au ascuns-o, s’a prins piciorul lor. 17 Făcutu-s’a cunoscut Domnul, făcând judecată; Împletind pre cel rău în chiar lucrul mânilor sale. Higgaion, Sela. 18 În mormânt se vor reîntoarce nelegiuiţii, Toate popoarele ce uită pre Dumnezeu. 19 Căci nu pentru totdeauna va fi uitat săracul. Nici în veci se va pierde speranţa sărmanilor. 20 Scoală-te, Doamne, ca să nu se îndărătniciască muritorul; Ca popoarele să fie judecate înaintea feţei tale. 21 Însuflă, Doamne, în ei temerea: Ca să cunoască popoarele, că nu sunt decât oameni! Sela.