1 Maestrului de cântare. Un psalm al lui David. Dumnezeul laudei mele, nu tăcea, 2 Căci gura nelegiuitului şi gura vicleniei s’au deschis asu-pră-mi; Vorbit-au cu mine cu limba minciunei, 3 Cu cuvinte de ură m’au înconjurat, Şi fără cuvânt se luptară cu mine. 4 Pentru iubirea mea ei mă pârăsc; Dar eu, eu m’am rugat pentru ei. 5 Şi ei pentru bine cu rău mi-au răsplătit, Cu ură pentru iubirea mea. 6 Pune preste dânsul pre cel nelegiuit, Şi pârătorul să stea de a dreapta lui; 7 Când va fi judecat, fă să iasă vinovat, Şi ruga lui ca păcat să se socotească! 8 Puţine fie zilele sale, Diregătoria sa altul să o ia! 9 Orfani fie fiii săi, Şi femeia sa văduvă! 10 Rătăcească-se fiii săi şi să cerşetorească, Să caute pâne în afara ruinelor lor! 11 Împrumutătorul răpească toate ce sunt ale lui, Şi străinii să prade munca sa! 12 Să nu aibă pre nimenea, care să întindă îndurare asupră-i, Nimenea să nu fie, care să aibă milă de orfanii săi! 13 Stârpească-se urmaşii săi, În neamurile viitoare fie şters numele lor! 14 Vina părinţilor lui amintească-se înaintea Domnului, Păcatul mumei sale să nu se şteargă! 15 Pururea fie înaintea Domnului, Ca el să stârpească depe pământ amintirea lor.
16 Fiindcă nu-şi aduce aminte a face milă, Ci urmăreşte pre cel sărac şi lipsit, Pre cel cu inimă sdrobită până la moarte. 17 Iubit-a blestemul, deci cadă asupră-i; Binecuvântarea n’a iubit, deci fie departe de dânsul, 18 Cu blestemul, ca cu un vestmânt, s’a îmbrăcat, Deci să între ca apa în lăuntrul său, Ca oleiul în oasele lui! 19 Fie-i blestemul ca vestmântul, cu care se înveleşte, Ca cingătoarea, cu care se încinge totdeauna! 20 Aceasta fie plata pârâtorilor mei dela Domnul, A acelora ce vorbesc de rău asupră-mi! 21 Dar tu lucrează pentru mine, Doamne, Dumnezeule, Pentru numele tău: Căci bună este îndurarea ta, scapă-mă. 22 Căci sărac şi lipsit sunt, Şi inima mea rănită în lăuntrul meu.
23 Ca o umbră, ce se întinde, pier, Alungat sunt ca lăcustele. 24 Genunchii mei se clatină de ajunare, Şi carnea mea s’a scurs de grăsime; 25 Aşa că am ajuns a le fi de ocară; Când mă văd, clatină din cap. 26 Ajută-mă, Doamne, Dumnezeul meu! Mântue-mă după îndurarea ta; 27 Ca ei să cunoască, că aceasta este mâna ta, Că tu, Domnul, ai făcut-o. 28 Blesteme ei, dar tu binecuvintează, De se vor scula, ruşineze-se; Dar servul tău să se bucure. 29 Pârîtorii mei cu ruşine să se îmbrace, În ruşinea lor să se învelească, ca cu o mantie. 30 Mulţumi-voiu foarte Domnului cu gura mea, În mijlocul multora îl voiu lăuda. 31 Căci el stă de a dreapta celui lipsit, Ca să-l scape de cei ce condamnă sufletul său.