1 O rugăciune al lui David. 2 Ascultă, Doamne, nevinovăţia, Ia aminte strigarea mea, Ia în urechi ruga mea din buze fără viclenie. 3 Iese dreptul meu din faţa ta; Ochii tăi vadă dreptatea. 4 Tu ai cercat inima mea, Cercatu-o-ai noaptea; Cercatu-m’ai, şi n’ai aflat nimic: Cugetarea rea n’a trecut prin gura mea. 5 În faptele oamenilor, după cuvântul buzelor tale, Feritu-m’am de cărările celui fărădelege, 6 Întărind paşii mei în căile tale; Picioarele mele nu s’au clătit. 7 Te chiem, Dumnezeule; căci tu te-ai deprins a mă auzi; Pleacă urechia ta către mine, ascultă cuvântul meu; 8 Minunate fă îndurările tale, Tu, cel ce mântueşti cu dreapta ta, Pre cei ce se încred în tine de cei ce stau împotriva ta! 9 Păzeşte-mă ca lumina ochiului; Supt umbra aripelor tale ascunde-mă, 10 De nelegiuiţii, cari m’au surprins, De înamicii mei de moarte, cari mă înconjoară. 11 Închis-au inima lor, Cu gura lor vorbesc sumeţii. 12 Acum, la tot pasul ce facem ne înconjoară, Şi caută să ne dea la pământ, 13 Asemenea leului, lacom de pradă, Şi puiului de leu, ce şeade ascuns. 14 Scoală-te! Doamne, întâmpină-l, doboară-l! Scapă sufletul meu de cel nelegiuit prin sabia ta, 15 De oamenii aceştia prin mâna ta, Doamne. De oamenii lumii acestea: în vieaţa de toate zilele au ei partea lor; Şi cu avuţiile tale ai umplut pântecele lor; Ei sunt avuţi de fii, şi prisosul lor îl lasă copiilor lor. 16 Dar eu numai prin dreptate văd faţa ta; Când mă deştept, mă satur de chipul tău.