1 Maestrului de cântare. Un psalm al lui David, servul Domnului, care a vorbit către Domnul cuvintele cântării acesteia, în ziua când l-a mântuit Domnul din mâna tutulor inamicilor săi şi din mâna lui Saul, Şi a zis: 2 Iubescu-te, Doamne, tăria mea! 3 Domnul este stânca mea, cetatea mea şi mântuitorul meu, Dumnezeul meu, stânca mea la care voiu căuta adăpost, Scutul meu şi cornul mântuirii mele, turnul meu înalt. 4 Pre cel vrednic de laudă, pre Domnul, l-am chiemat, Şi de înamicii mei m’am mântuit. 5 Pre mine înconjuratu-m’au legăturile morţii, Şi torentele fărădelegii mă înspăimântau. 6 Legăturile infernului mă înveliau, Preste mine căzură laţurile morţii: 7 În strâmtorarea mea chiemai pre Domnul, şi strigai către Dumnezeul meu: Şi el auzi din templul său vocea mea, Şi strigătul meu veni la urechile sale. 8 Atuncia s’a sguduit şi s’a cutremurat pământul. Şi temeliile munţilor s’au mişcat, şi se clătiră, Că el s’a mâniat: 9 Fum se ridică din nările lui, Şi foc ce mistui din gura lui, Cărbuni se aprinseră dintr’însul. 10 El plecă cerurile, şi se pogorî, Şi întunerecul era supt picioarele sale. 11 El călăria pe un cherubim, şi sbura, Şi plutia pe aripile vântului. 12 Drept acoperemânt pus-a întunecimi, Drept cort în juru-i, Adunătură de apă, nouri deşi. 13 Deci strălucirea cea dinaintea lui trecură prin nourii săi, Grindină şi cărbuni de foc. 14 Şi Domnul tună din cer, Şi cel Preaînalt făcu să audă vocea sa: Grindină şi cărbuni de foc. 15 Aruncă săgeţile sale, şi-i împrăştie, Fulgere multe, şi i-a risipit. 16 Şi fundurile apelor se văzură, Şi temeliile pământului se descoperiră, De certarea ta, Doamne! De suflarea vântului nărilor tale! 17 El întinse mâna sa din înălţime, mă apucă, Mă scoase din ape puternice: 18 El mă scăpă de puternicul meu inamic, Şi de cei ce mă urau, Când erau mai tari decât mine. 19 Surprinsu-m’au în ziua necazului meu, Dar Domnul mi-a fost sprijin, 20 Şi m’a scos la larg; Mântuitu-m’a, pentru că a binevoit pentru mine. 21 Răsplătitu-mi-a Domnul; după dreptatea mea, După curăţenia mânelor mele m’a întors. 22 Căci căile Domnului am păzit, Şi nu am păcătuit Dumnezeului meu. 23 Căci toate judecăţile lui înaintea mea au fost, Şi aşezămintele lui nu le-am depărtat dela mine; 24 Fost-am nevinovat înaintea lui, Şi de fărădelege păzitu-m’am. 25 De aceea Domnul răsplătitu-mi-a, după dreptatea mea, După curăţenia mânelor mele înaintea ochilor săi. 26 Către cel bun, bun te-ai arătat; Către bărbatul integru, integru te-ai arătat; 27 Către cel curat, curat te-ai arătat. Şi cu cel strâmb, strâmb te-ai luptat: 28 Şi pre popor în necazul său l-ai mântuit, Şi ochii cei mândri i-ai umilit. 29 Căci tu faci să lumineze candela mea, Doamne, Dumnezeul meu, luminează întunerecul meu. 30 Că cu tine alerg asupra mulţimii, Cu Dumnezeul meu sar preste zid. 31 Desăvârşită este calea lui Dumnezeu; Curat este cuvântul Domnului, Scut este el pentru toţi, cari se încred într’însul. 32 Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Şi cine este stâncă, afară de Dunlnezeul nostru? 33 Dumnezeu, cel ce mă încinge cu putere, Desăvârşită face calea mea; 34 El picioarele mele ca ale cerbilor le făcu, Şi pe înălţimile mele m’a pus; 35 El a deprins mânele mele la luptă, Ca braţele mele să întindă arcul de aramă. 36 Tu-mi dădu-şi scutul mântuirii tale, Dreapta ta m’a sprijinit, Şi mila ta m’a ridicat. 37 Tu ai lărgit paşii mei supt mine, Şi glesnele mele nu s’au clătit. 38 Urmărit-am pre inamicii mei, i-am ajuns, Şi nu m’am întors, până ce n’au fost nimiciţi; 39 Sfărâmatu-i-am, de nu S’au mai ridicat; Căzut au supt picioarele mele. 40 Încinsu-m’ai cu putere spre luptă; Răpus-ai pre inamicii mei supt mine; 41 Şi întors-ai spre mine spetele inamicilor mei, Şi ale celor ce mă urau, ca să-i nimicesc. 42 Ei strigară, dar nu aflară nici un mântuitor, Către Domnul, dar nu-i auzi: 43 Atuncia ca pulberea, spulberată de vânt, tocatu-i-am; Ca tina depe uliţi, i-am călcat. 44 Mântuitu-m’ai din certele poporului; Pusu-m’ai cap popoarelor; Popoare, ce nu am cunoscut, îmi servesc; 45 Numai auzind de mine, mi s’au supus; Fiii celor străini mă linguşesc; 46 Fiii străinilor veştejesc, Şi tremură în întăririle lor. 47 Viu este Domnul, binecuvântată este stânca mea, Preaînalt este Dumnezeul mântuirii mele; 48 Dumnezeul, care m’a răsbunat, Şi popoarele mi-a supus; 49 Din mijlocul inamicilor mei m’a smuls, Da, din mijlocul împotrivitorilor mei m’a ridicat, De apăsători m’ai mântuit. 50 De aceea te laud, Doamne, între popoare, Şi cânt numelui tău; 51 Care măreşte mântuirea regelui său, Şi arată milă unsului său, Lui David şi seminţiei sale în veci!