1 O povăţuire a lui David. Fericit bărbatul, căruia s’au iertat abaterile, Al cărui păcat este acoperit. 2 Fericit omul, căruia Domnul nu-i socoteşte păcatul, În al cărui spirit nu este viclenie. 3 Tăcând, topitu-s’au oasele mele, Prin strigarea mea de toată ziua, 4 Căci ziua şi noaptea mâna ta s’a îngreuiat asupra-mi, Vlaga mea prefăcutu-s’a în uscăciuni de vară. Sela. 5 Păcatele mele ţi le-am mărturisit, Şi fărădelegea mea nu am acoperit-o; zis-am: Mărturisi-voiu abaterile mele Domnului, Şi tu vina păcatelor mele ai iertat. Sela. 6 Pentru aceasta roage-se către tine Tot cuviosul în timpul cuvenit; Cu adevărat, de se vor revărsa ape multe, Pre el nu-l vor ajunge. 7 Tu-mi eşti scăpare, De apăsare tu m’ai păzit, Cu cântări de mântuire m’ai înconjurat. Sela. 8 Învăţa-te-voiu, şi-ţi voiu arăta calea, în care să umbli, Cu ochiul meu te voiu învăţa; 9 Nu fiţi ca calul, Ca cătârul, fără înţelegere; Cu frău şi cu zăbală, podoaba lor, Se îmblânzesc; Altfel ei nu se apropie de tine. 10 Multe dureri cuprind pre cel nelegiuit; Iar pre cel ce speră în Domnul cu îndurare îl înconjuri. 11 Bucuraţi-vă în Domnul, şi veseliţi-vă, drepţilor! Şi cântaţi cu bucurie, toţi cei drepţi cu inimă!