1 Maestrului de cântare, pe Mahalat. O învăţătură a lui David. 2 Nebunul zice în inima sa: „Nu este Dumnezeu.” Stricaţi şi urîţi sunt în fărădelegile lor, Nici unul nu face bine. 3 Dumnezeu din cer priveşte la fiii oamenilor, Să vadă, de este vre-un înţelept, Care caută pre Dumnezeu: 4 Toţi s’au abătut, S’au stricat de tot; Nimenea nu face bine, chiar nici unul. 5 Au n’au ştiinţă făcătorii de rele, Cari mănâncă pre poporul meu, Cum ar mânca pânea? Lui Dumnezeu nu s’au rugat. 6 Deci cutremur i-a cuprins, unde frica nu încăpea; Căci Dumnezeu a împrăştiat oasele apăsătorilor tăi: Făcutu-i-ai de ruşine, pentru că Dumnezeu i-a lepădat. 7 O! de ar veni din Sion mântuirea lui Israel! Când Dumnezeu va întoarce pre captivii poporului său, Bucura-se-va, Iacob, veseli-se-va Israel.