1 Maestrului de cântare, după Altaşet. O cântare de aur a lui David. 2 Adecă adevăr, dreptate vorbiţi judecătorilor? Judecaţi oare cu drept, voi fii ai oamenilor? 3 Dar în inimă uneltiţi răutate, Şi cu mânele voastre cumpăniţi silnicie pe pământ. 4 Din mitra mumei lor se abat dela lege cei nelegiuiţi, Din sânul ei rătăcesc cei ce vorbesc minciuni. 5 Venin este într’înşi, ca şi veninul de şearpe, Sunt ca vipera cea surdă, ce-şi astupă urechile sale; 6 Ce nu ascultă de vocea încântătorilor, De a fermecătorului celui mai iscusit. 7 Dumnezeule, sfărâmă dinţii lor în gura lor, Dinţii măselari ai leilor celor tineri sdrobeşte-i, Doamne! 8 Topească-se ca apa, ce se scurge; Întindă-şi săgeţile lui până se vor tâmpi. 9 Peară ca melcul, care târîndu-se, se topeşte, Ca abortul femeiei, să nu vadă soarele. 10 Mai nainte de ce oalele voastre să vadă focul de spin, Pre cel verde, ca şi pre cel uscat îl va spulbera. 11 Cel drept se va bucura, că va vedea răsbunarea sa; Picioarele sale le va spăla în sângele nelegiuitului; 12 Şi omul va zice: „Da, este răsplătire pentru cel drept, Da, este un Dumnezeu, care judecă pământul.”