1 O învăţătură a lui Asaf. Ascultă, poporul meu, învăţătura mea, Plecaţi urechea voastră la cuvintele gurei ruele. 2 Deschide-voiu în parabole gura mea, Descoperi-voiu cele tăinuite din timpii trecuţi; 3 Cele ce noi am auzit şi am aflat, Şi părinţii noştri ne-au istorisit. 4 Nu voim a le ascunde dela fiii lor, Pentru ca şi ei să spună lauda Domnului neamurilor viitoare, Puterea lui şi minunile lui, ce le-a făcut. 5 Căci el a aşezat mărturie în Iacob, Şi a pus lege în Israel, Poruncind părinţilor noştri, Ca să le facă cunoscute fiilor lor; 6 Ca să le cunoască neamurile viitoare, Fiii, ce se vor naşte; Ca aceştia să se scoale şi să le spună fiilor lor: 7 Să pună în Dumnezeu speranţa lor, Şi să nu uite faptele lui Dumnezeu, Şi poruncile lui să le păzească; 8 Şi să nu ajungă ca părinţii lor: O generaţiune neascultătoare şi răsculătoare, O generaţiune, ce nu şi-a pregătit inima, Şi al cărei spirit nu era credincios către Dumnezeu. 9 Fiii lui Efraim, arcaşi înarmaţi, Se întoarseră îndărăt în ziua luptei. 10 Nu ţinură legământul lui Dumnezeu, Şi nu voiră să umble în legea lui; 11 Şi uitară faptele sale, Şi minunile sale, pre cari le-a arătat lor. 12 Înaintea părinţilor lor a făcut minuni, În pământul Egiptului, în câmpia Zoanului: 13 Despică marea, şi-i trecu, Şi făcu să stea apele ca o grămadă. 14 Îi conduse ziua între nour, Şi toată noaptea întru lumină de foc. 15 Despică stânci în pustiu, Şi-i adăpă, ca din adâncurile cele mari; 16 Scoase din stâncă râuri, Făcu să curgă apă ca fluviu. 17 Dar ei tot urmară a păcătui asupră-i, Răsculându-se asupra celui Preaînalt în deşert. 18 Şi ispitiră pre Dumnezeu în inima lor, Cerând mâncare, după pofta lor, 19 Şi vorbiră asupra lui Dumnezeu, zicând: „Dumnezeu putea-va oare să pregătească masă în pustiu?” 20 Iacă, el lovi stânca şi apele curseră, Şi pâraie se revărsară. „Putea-va încă şi pâne să dea? Pregăti-va oare carne pentru poporul său?” 21 Drept aceea auzind Domnul aceasta, se mânie; Şi se aprinse foc în Iacob, Şi urgie se ridică în Israel. 22 Căci nu crezură în Dumnezeu, Şi nu se încrezură în ajutorul lui. 23 Totuşi el a poruncit nourilor celor de sus, Şi deschise porţile cerului; 24 Şi plouă preste dânşii manna spre mâncare, Şi datu-le-a grânele cerului. 25 Pânea celor puternici mâncă fiecare, Hrană trimesu-le-a spre îndestulare. 26 El porni în cer vântul de răsărit, Şi conduse prin puterea sa pre cel de miază-zi. 27 Şi plouă carne preste dânşii ca pulberea, Şi pasări aripate ca nisipul mării; 28 Şi le făcu să cadă în mijlocul taberei lor, În jurul locuinţelor lor. 29 Şi ei mâncară şi prea se săturară; Că dorinţa lor le-o împlini. 30 Ei încă nu-şi pierduseră pofta, Mâncarea lor era încă în gura lor: 31 Când mânia lui Dumnezeu se ridică asupră-le, Şi ucise între graşii lor, Şi doborî pre tinerii lui Israel. 32 Cu toate acestea ei mai păcătuiră, Şi nu crezură în minunile lui. 33 Deci el lăsă să piară ca suflarea zilele lor, Şi anii lor cu spaimă. 34 Când îi ucidea, atunci întrebau de el, Şi se întorceau şi căutau pre Dumnezeu; 35 Şi-şi aduceau aminte, că Dumnezeu este stânca lor, Şi Dumnezeu cel Preaînalt, mântuitorul lor, 36 Dar îl îmblânziau cu gura lor, Şi cu limba lor îi minţiau; 37 Căci inima lor nu era statornică cu dânsul, Şi nu erau credincioşi legământului său. 38 Totuşi el îndurător fiind, Ierta fărădelegile lor, şi nu-i perdea: Ci adeseori îşi întorcea mânia sa, Şi nu se deştepta toată urgia sa. 39 Căci îşi amintia, că nu sunt decât carne, Un vânt, ce trece şi nu se mai întoarce. 40 De câteori sculatu-s’au asupră-i în pustiu, Amărîtu-l-au în deşert! 41 Şi ispitit-au din nou pre Dumnezeu, Şi desonorat-au pre Sfântul lui Israel! 42 Neamintindu-şi de mâna lui, De ziua, când i-a mântuit de neamic. 43 Când a făcut în Egipt semnele sale, Şi minunile sale în câmpia Zoanului; 44 Când a prefăcut în sânge fluviile lor, Şi ei din izvoarele lor nu putură bea, 45 Când a trimes asupra lor tot felul de insecte, cari-i mâncau, Şi broaşte, ce le aduceau stricăciune; 46 Şi venitul lor l-a dat omizelor, Şi lucrul lor lăcustelor; 47 Când a bătut cu grindină viile lor, Şi sicomorele lor cu ploaie de piatră; 48 Dând grindinei vitele lor, Şi fulgerelor turmele lor; 49 Trimiţând asupra lor aprinderea mâniei sale, urgia, Furia şi strâmtorarea; O solie de îngeri ai nefericirii. 50 Gătit-a cale mâniei sale, Necruţând de moarte sufletele lor, Ci vieaţa lor dând-o ciumei. 51 Şi a bătut pre tot întâiu-născutul în Egipt, Începutul puterei în corturile lui Ham. 52 Şi a pornit pre poporul său ca pre oi, Şi i-a dus în pustiu ca pre o turmă. 53 Şi i-a dus în siguranţă, aşa că nu s’a temut de nimic; Iar pre neamicii lor marea i-a acoperit. 54 I-a adus în sfântul său ţinut, în acest munte, Pre care l-a dobândit dreapta sa. 55 Şi alungă de dinaintea lor popoarele, Şi le însemnă sorţurile moştenirei lor, Şi făcu să locuiască în corturile lor seminţiile lui Israel. 56 Dar ei ispitiră pre Prea Înaltul Dumnezeu, şi se răsculară asupră-i, Şi mărturiile sale nu le păziră; 57 Se abătură şi se făcură necredincioşi, ca şi părinţii lor, Se întoarseră ca un arc amăgitor. 58 Îl mâniară cu înălţimile lor, Şi cu idolii lor l-au întărîtat. 59 Auzi Dumnezeu aceasta, şi se mânie, Şi luă în ură foarte pre Israel; 60 Şi părăsi locaşul din Şilo, Cortul, ce şi-l pusese între oameni. 61 Şi dădu în captivitate puterea sa, Şi mărirea sa în mâna neamicului; 62 Şi dădu sabiei pre poporul său, Şi asupra moştenirii sale se mânie; 63 Pre tinerii săi îi mistui focul, Şi fecioarele sale nu fură lăudate cu cântări de nuntă; 64 Preoţii săi căzură de sabie, Şi văduvele lor nu plânseră. 65 Atuncia se deşteptă Domnul ca din somn. Ca un viteaz vesel de vin, 66 Şi lovi pre neamicii săi la spate, Şi puse ruşine nesfârşită preste dânşi. 67 Şi lepădă cortul lui Iosif, Şi nu alese seminţia lui Efraim. 68 Ci alese seminţia lui Iuda, pre muntele Sion, Pre care-l iubi. 69 Şi zidi templul său înalt ca cerul, Aşezatu-l-a ca pământul, pre care l-a întemeiat pentru veci.
70 Şi alese pre David, servul său, Şi-l luă dela turmele oilor; 71 Din urma oilor neînţercate luatu-l-a, Ca să pască pre Iacob, poporul lui, Şi pre Israel, moştenirea sa. 72 Şi el îi păstori întru neprihănirea inimei sale, Şi cu iscusinţa mânelor sale i-a condus.