1 Un psalm al lui Asaf. Dumnezeule, popoare venit-au în moştenirea ta, Întinat-au sfântul tău templu, În ruini prefăcut-au Ierusalimul. 2 Dat-au stârvurile servilor tăi Mâncare pasărilor cerului, Carnea cuvioşilor tăi Fiarelor pământului. 3 Vărsat-au sângele lor ca apa, în jurul Ierusalimului, Şi nimenea nu-i îmmormântă. 4 De ocară ajuns-am vecinilor noştri, De râs şi de batjocură celor din jurul nostru. 5 Până când, Doamne, te vei mânia? Oare pururea ca focul va arde râvna ta? 6 Varsă mânia ta preste popoarele, ce nu te cunosc, Şi preste regatele, ce nu chiamă numele tău; 7 Căci înghiţiră pre Iacob, Şi pustiiră locuinţele sale. 8 Nu-ţi aminti asupră-ne fărădelegile strămoşilor noştri; Iute să ne întâmpine îndurarea ta; Căci înjosiţi foarte suntem, 9 Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre. Pentru mărirea numelui tău; Scapă-ne, şi curăţeşte păcatele noastre, Pentru numele tău. 10 De ce să zică popoarele: „Unde este Dumnezeul lor?” Facă-se cunoscută între popoare înaintea ochilor noştri Răsbunarea sângelui vărsat al servilor tăi. 11 Vină înaintea ta suspinul celui încătuşat; Păzeşte prin puterea ta cea mare pre cei ce sunt hotărîţi morţei; 12 Şi întoarce vecinilor noştri De şapte ori în sânul lor Defaima, cu care te-au defăimat, Doamne! 13 Dar noi, poporul tău şi oile păşunei tale, Îţi vom mulţumi în veci; Din neam în neam vom proclama lauda ta.