1 Cel ce locueşte supt adăpostul celui Prea Înalt. Supt umbra Atotputernicului va şi rămâne. 2 Zice-voiu către Domnul: Tu eşti adăpostul meu şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu, în care mă încred. 3 Că el te va mântui de laţul păsărarului, De ciuma pierzătoare. 4 Cu aripile sale te va acoperi, Şi supt penetul său te vei adăposti; Scut şi pavăză îţi va fi adevărul său. 5 Nu te vei teme de ceeace înspăimântă noaptea, De săgeata, ce ziua sboară, 6 De ciuma, ce umblă prin întunerec, De boala molipsitoare, ce pustieşte la amiază: 7 Cădea-va o mie de alăturea ta, şi zece mii de a dreapta ta; Dar nu se va apropia de tine. 8 Numai vei privi cu ochii tăi, Şi vei vedea răsplătirea celor nelegiuiţi; 9 Căci pre Domnul, adăpostul meu, Pre cel Prea Înalt făcutul-ai locaşul tău; 10 De aceea nici un rău nu ţi-se va întâmpla, Nici o plagă nu se va apropia de cortul tău. 11 Căci poruncă va da pentru tine îngerilor săi, Ca în toate căile tale să te păziască; 12 Pe mâni te vor purta, Ca de piatră să nu loveşti piciorul tău. 13 Pe leu şi viperă vei păşi, Lei tineri şi balauri cu picioarele vei călca. 14 Fiindcă în mine pus-a iubirea sa, zice Domnul, De aceea îl voiu scăpa, şi-l voiu înălţa; Căci cunosc numele meu. 15 El mă va chiema, şi eu îi voiu răspunde, În strâmtorare cu dânsul voiu fi; Îl voiu mântui, şi-l voiu mări. 16 Cu zile îndelungate îl voiu sătura, Şi-i voiu arăta mântuirea mea.