1 Deci ce vom zice că Abraam strămoşul nostru a fost aflat după trup?
2 Pentru că dacă Abraam a fost din lucruri îndreptăţit, are cuvânt de laudă, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
3 Căci ce zice scriptura? „Abraam crezù lui Dumnezeu, şi i-se socotì ca îndreptăţire”.
4 Însă celui care lucrează nu i-se socoteşte plata cuvenită după dar, ci după datorie:
5 Iar celui care nu lucrează, dar crede în cel care îndreptăţeşte pe necinstitorul de Dumnezeu, i-se socoteşte credinţa lui ca îndreptăţire.
6 După cum şi David rosteşte lauda fericirii omului, căruia Dumnezeu îi socoteşte fără lucruri îndreptăţire, zicând:
7 „Fericiţi ale căror fărădelegi au fost lăsate şi ale căror păcate au fost acoperite;
8 Fericit bărbatul al cărui păcat nu-l va socotì Domnul”.
9 Deci lauda acestei fericiri este pentru tăierea împrejur sau şi pentru netăierea împrejur? Căci zicem: „se socotì lui Abraam credinţa ca îndreptăţire”.
10 Deci cum se socotì? Fiind el în tăiere împrejur sau în netăiere împrejur? Nu în tăiere împrejur, ci în netăiere împrejur.
11 Şi semn de tăiere împrejur primì ca pecete a îndreptăţirii credinţei celei în netăiere împrejur, pentru ca să fie el părintele tuturor care în netăiere împrejur fiind cred, spre a li-se socotì şi lor îndreptăţire.
12 Şi părinte al tăierii împrejur pentru aceia, care sunt nu numai în tăiere împrejur, dar şi merg în urmele credinţei celei în netăiere împrejur a părintelui nostru Abraam.
13 Pentru că făgăduinţa, ca să fie el moştenitor al lumii, n’a fost făcută nici lui Abraam, nici urmaşilor săi prin lege, ci prin îndreptăţire din credinţă.
14 Căci dacă cei din lege sunt moştenitori, zădărnicită este credinţa şi desfiinţată este făgăduinţa:
15 Pentru că legea pricinueşte mânie; iar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege.
16 Deaceea din credinţă sunt moştenitori, ca să fie ei după dar, pentru ca făgăduinţa să fie temeinică pentru toţi urmaşii, nu numai pentru cei din lege, ci şi pentru cei din credinţa lui Abraam, care este părintele nostru tuturor,
17 – După cum este scris, că „te-am pus părinte al multor neamuri” –, faţă de Dumnezeu înaintea căruia crezù, care dă viaţă celor morţi şi cheamă cele ce nu sunt ca fiind;
18 Abraam, care împotriva nădejdii, pe nădejde întemeiat crezù, ca să fie el părinte al multor neamuri după rostirea: „astfel vor fi urmaşii tăi”:
19 Şi fiindcă nu fù slab în credinţă, nu-şi îndreptă privirea la însuşi corpul său amorţit – fiind cam de-o sută de ani – nici la amorţirea pântecelui Sarei;
20 Şi în vederea făgăduinţei lui Dumnezeu nu şovăì în necredinţă, ci fù împuternicit în credinţă, dând mărire lui Dumnezeu,
21 Şi deplin încredinţat fiindcă ceea ce a făgăduit puternic este să şi facă.
22 Deaceea „i-se socotì ca îndreptăţire”.
23 Şi nu s’a scris pentru dânsul numai că „i-se socotì”.
24 Ci şi pentru noi cărora are să ni-se socotească, care credem în acela care a înviat dintre morţi, pe Iisus Domnul nostru,
25 Care „fù dat pentru greşalele noastre”, şi fù înviat pentru îndreptăţirea noastră.