1 Deci care este mai multul Iudeului, sau care este folosul tăierii împrejur?
2 Este mult în orice chip. Mai întâiu că le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.
3 Cum dar dacă unii n’au crezut? Nu cumva necredinţa lor va desfiinţà credincioşia lui Dumnezeu?
4 Să nu fie; dar fie Dumnezeu iubitor de adevăr, „iar orice om mincinos”. După cum este scris: „Ca să fii îndreptăţit în cuvintele tale, şi să birueşti când vei judecà tu”.
5 Dacă dar nedreptatea noastră învederează dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva că Dumnezeu care cercetează cu mânia sa este nedrept? – ca un om vorbesc. –
6 Să nu fie: căci cum va judecà Dumnezeu lumea?
7 Iar dacă în a mea minciună a prisosit adevărul lui Dumnezeu spre mărirea lui, pentru ce mai sunt şi eu judecat ca păcătos.
8 Şi să nu facem cele rele, ca să vie cele bune, după cum suntem defăimaţi şi după cum spun unii că zicem noi? Osânda lor este după drept.
9 Ce este dar? Avem noi apărare? Nicidecum, pentru că am învinuit mai nainte atât pe Iudei cât şi pe Eleni, că toţi sunt supt păcat.
10 După cum este scris că: „Nu este drept nici unul măcar.
11 Nu este care înţelege, nu este care caută pe Dumnezeu:
12 Toţi s’au abătut, împreună netrebuitori s’au făcut: nu este care face bunătate, nu este până la unul.
13 Mormânt deschis este gâtlejul lor. Cu limbile lor vicleneau venin de aspide supt buzele lor.
14 A căror gură este plină de blestem şi amărăciune:
15 Iuţi sunt picioarele lor spre vărsare de sânge.
16 Dărăpănare şi silnicie în căile lor.
17 Şi cale de pace n’au cunoscut.
18 Nu este temere de Dumnezeu înaintea ochilor lor”.
19 Ştim că tot ce zice legea, pentru cei care sunt în lege le spune, ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie vinovată lui Dumnezeu.
20 Pentru că din lucruri ale legii „nimeni nu va fi îndreptăţit înaintea lui”; căci prin lege se dă cunoştinţă de păcat.
21 Astfel dar afară din lege s’a făcut cunoscut îndreptăţire care vine dela Dumnezeu, dovedită fiind de lege şi de profeţi:
22 Îndreptăţire care vine dela Dumnezeu prin credinţa în Iisus Hristos pentru toţi şi preste toţi care cred. Căci nu este deosebire.
23 Pentru că toţi păcătuiră şi au lipsă de mărirea lui Dumnezeu.
24 Îndreptăţiţi fiind ei prin dăruire cu al lui dar prin răscumpărarea care este în Hristos Iisus;
25 Pe care Dumnezeu l-a pus la privire ispăşitor prin credinţa în al său sânge, spre arătare a dreptăţii lui, pentru trecerea prin îngăduirea lui Dumnezeu a păcatelor săvârşite mai nainte.
26 Spre arătarea dreptăţii lui în timpul de acum, pentru ca să fie el drept şi îndreptăţind pe cel din credinţă în Iisus.
27 Deci unde este lauda? Afară fù lăsată. Prin care lege? A lucrurilor? Nu, ci prin lege de credinţă.
28 Căci socotim că omul este îndreptăţit prin credinţă fără lucruri ale legii.
29 Sau Dumnezeu este al Iudeilor numai? Nu şi al neamurilor? Este şi al neamurilor.
30 Deoarece unul este Dumnezeul, care va îndreptăţì tăierea împrejur din credinţă, şi netăierea împrejur prin credinţă.
31 Deci desfiinţăm noi legea prin credinţă? Să nu fie, ci statornicim legea.