10
Şi Samuel luă un vas cu oleiu şi-l turnă pe capul lui Saul, îl sărută, şi zise: Oare Domnul nu te-a uns cap preste moştenirea sa? Când te vei duce astăzi dela mine, vei afla doi bărbaţi la mormântul Rahelei, în hotarul lui Beniamin: la Ţelţah, şi ei vor zice catre tine: S’au găsit asinele, pre cari tu te-ai dus să le cauţi, şi dacă, părintele tău a lăsat la o parte îngrijirile pentru asine, şi este îngrijit de voi, zicând: Ce să fac pentru fiul meu? Şi când vei merge de acolo mai departe, şi vei sosi la stejarul din Tabor, te vor găsi acolo trei bărbaţi suindu-se la Dumnezeu, la Bet-El, unul ducând trei iezi, şi altul ducând trei pâni, şi al treilea ducând un foiu de vin. Şi ei te vor întreba de sănătate, şi-ţi vor da două pâni, pre cari le vei lua din mâna lor. După aceea vei veni la Ghibea-Elohim unde este garnizoana Filistenilor. Şi când vei întra acolo în cetate, vei întâlni o ceată de profeţi coborîndu-se depe înălţime cu harpă, cu timpană, cu fluer şi cu citară înaintea lor, şi ei vor profeţi; şi spiritul Domnului va veni asupra ta, şi tu vei profeţi cu dânşii, şi te vei preface în alt om. Şi când ţi-se va întâmpla aceste semne, fă ceeace va afla mâna ta, că Dumnezeu este cu tine. Şi tu te coboară înaintea mea la Ghilgal; şi iată eu mă voiu coborî spre tine, ca să aduc arderi de tot şi să jertfesc jertfe de bucurie. Şapte zile să mă aştepţi acolo, până ce voiu veni la tine, şi-ţi voiu spune ce ai să faci.
Şi fu că pe când el îşi întoarse dosul său spre a se duce dela Samuel, Domnul îi schimbă inima, şi toate semnele acele se întâmplară în ziua aceea. 10 Şi sosind acolo, la Ghibea, iată o ceată de profeţi îi veni înainte; şi spiritul lui Dumnezeu veni asupra lui, şi el profeţia în mijlocul lor. 11 Şi când cei ce-l ştiau pre el de mai înainte, văzură că el profeţeşte cu profeţii, zis-a poporul unul către altul: Ce s’a întâmplat cu fiul lui Kiş? Au şi Saul este între profeţi?
12 Şi un om de acolo răspunse, şi zise: Şi cine este părintele lor? Deaceea trecu în proverb: Au şi Saul este între profeţi? 13 Şi sfârşind el profeţiile sale, sosi pe înălţime.
14 Şi unchiul lui Saul zise către dânsul şi către servul său: Unde v’aţi dus? Şi el răspunse: Spre a căuta asinele; şi văzând, că nu sunt nicăiri, noi ne-am dus la Samuel. 15 Şi unchiul lui Saul zise: Spune-mi, rogu-te, ce v’a spus Samuel? 16 Şi Saul zise către unchiul său: El ne-a spus că asinele s’au găsit. Dară ceeace Samuel i-a zis despre împărăţie, nu i-a spus nimic.
17 Şi Samuel adună poporul înaintea Domnului, la Miţpe. 18 Şi el zise către fiii lui Israel: Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu am scos pre Israel din Egipt, şi v’am mântuit pre voi din mâna Egiptenilor şi din mâna tuturor regatelor, cari vă apăsau. 19 Dară voi astăzi aţi lepădat pre Dumnezeul vostru, care v’a mântuit de toate relele voastre şi strâmtorările voastre, şi aţi zis lui: Pune rege preste noi! Şi acum înfăţişaţi-vă înaintea Domnului după seminţiile voastre şi după miile voastre.
20 Şi Samuel apropiă toate seminţiile lui Israel, şi seminţia lui Beniamin fu nimerită. 21 Şi el apropiă seminţia lui Beniamin după neamurile sale, şi neamul lui Matri fu nimerit; atuncia Saul, fiul lui Kiş, fu nimerit; şi căutându-l, nu-l găsiră.
22 Şi ei iarăşi întrebară pre Domnul, zicând: Venit-a oare bărbatul aicia? Şi Domnul zise: Iată, el este ascuns între vase. 23 Şi ei alergară, şi-l luară de acolo; şi stând el în mijlocul poporului, era mai înalt decât tot poporul dela umărul său în sus.
24 Şi Samuel zise către tot poporul: Vedeţi voi oare pre acest bărbat, care l-a ales Domnul, că asemenea lui nu este în tot poporul? 25 Şi tot poporul strigă de bucurie, şi zise: Trăească regele! Şi Samuel vorbi către popor de drepturile regatului, le scrise într’o carte, şi pre aceasta a pus-o înaintea Domnului. Şi Samuel trimise pre tot poporul, pre fiecare la casa sa.
26 Şi Saul se duse acasă la Ghibea, şi cu dânsul se duseră vitejii, a căror inimă Dumnezeu o atinse. 27 Dară oamenii de nimica ziceau: Ce poate să ne ajute aceasta? Şi ei îl despreţuiră, şi nu-i aduseră daruri; dară el se făcea surd.