20
Şi David fugind din Naiot din Rama, veni la Ionatan, şi-i zise: Ce am făcut? Care este vina mea? Şi care este păcatul meu înaintea părintelui tău, că el să caute vieaţa mea? Şi el îi zise: Ferească Dumnezeu, tu nu vei muri! Iată, părintele meu nu face nici un lucru mare sau mic, fără să mi-l descopere, şi pentru ce părintele meu ar ascunde aceasta de mine? Nu este aşa! Şi David se jură încă odată, şi zise: Părintele tău ştie prea bine, că am aflat har în ochii tăi, şi el a zis: Aceasta să nu ştie Ionatan, ca să nu se întristeze. Însă, viu este Domnul, şi viu este sufletul tău, nu-i decât un pas între mine şi moarte. Şi Ionatan zise lui David: Ce doreşti ca să fac? Şi-ţi voiu face ţie.
Şi David zise lui Ionatan: Iată, mâne este lună nouă, şi eu trebue să şed cu regele la mâncare; dară tu dă-mi voe să mă duc şi să mă ascund pe câmp până în seara a treia. Dacă părintele tău va întrebâ de mine, tu să zici: David se ceru dela mine ca să se repeadă la Bet-Lehem, cetatea sa; căci acolo este pentru tot neamul jertfa de an. De va zice: Bine; bine va fi servului tău; dar de se va mânia, să ştii, că răul s’a hotărât de dânsul. Fă milă cu servul tău; că în legământul Domnului ai primit pre servul tău cu tine. Dară de este vre-o vină în mine, omoară-mă tu însuşi; de ce m’ai duce tu la părintele tău.
Şi Ionatan zise: Să te ferească Dumnezeu! Căci de aş şti că s’a hotărât dela părintele meu asupră-ţi nenorocire, oare nu aş spune-o ţie?
10 Şi David zise lui Ionatan: Cine-mi va spune, dacă părintele tău va răspunde ţie ceva aspru? 11 Şi Ionatan zise lui David: Vino, şi să ieşim la câmp! Şi ei ieşiră amândoi la câmp, 12 Şi Ionatan zise lui David: Domnul Dumnezeul lui Israel – când voiu fi cercat pre părintele meu mâne pe timpul acesta, sau poimâne, şi de va gândi bine despre David, şi de nu voiu trimite la tine, ca să-ţi descoper aceasta ţie, 13 aşa să facă Domnul lui Ionatan şi încă mai mult! Dară şi de va plăcea părintelui meu, ca să-ţi facă vre-un rău, şi aceasta voiu descoperi ţie, îţi voiu da drumul, şi te vei duce în pace; şi Domnul va fi cu tine, după cum a fost cu părintele meu. 14 Şi de voiu mai trăi, oare arăta-vei către mine mila Domnului, ca să nu mor? 15 Să nu tragi mila ta dela casa mea nici odată, chiar când Domnul va fi stârpit pre toţi neamicii lui David depe faţa pământului. 16 Şi Ionatan făcu legământ cu casa lui David, şi zise: Să ceară Domnul aceasta din mâna neamicilor lui David. 17 Şi Ionatan mai făcu pre David să jure pe iubirea sa de dânsul; căci ca pre sufletul său îl iubia pre el.
18 Şi Ionatan îi zise: Mâne este lună nouă, şi lipsa ta se va băga în seamă; că locul tău va fi deşert. 19 A treia zi coboară-te cu grăbire, ca să ajungi la locul, unde erai ascuns în ziua acelei întâmplări, şi şezi lângă piatra Ezel. 20 Şi voiu arunca trei săgeţi în laturea ei, ca şi când aş lovi la ţintă. 21 Şi iată, voiu trimite servul, zicând: Du-te găseşte săgeţile! De voiu zice servului: Iată, săgeţile sunt dincoace de tine, ia-le; atuncia să vii; că este pace ţie, şi nimic de temut, viu este Domnul. 22 Dară de voiu zice tinărului aşa: Iată, săgeţile sunt dincolo de tine; du-te, că Domnul te trimite. 23 Cât pentru cuvântul, pre care l-am vorbit noi, eu şi tu, iată Domnul va fi martor între mine şi tine în veci.
24 Şi David se ascunse pe câmp, şi când sosi lună nouă, regele se puse la masă să mănânce. 25 Şi regele şezu pe scaunul său ca în celelalte dăţi, în scaunul de lângă perete, Şi Ionatan se sculă, şi Abner şezu lângă Saul, dară locul lui David era deşert. 26 Şi Saul nu zise nimic în ziua aceea, că el cugeta: Este o întâmplare, el nu este curat; de sigur el nu este curat.
27 Şi în ziua a doua a lunei nouă în a doua zi, locul lui David fiind deşert, Saul zise către fiul său Ionatan: De ce n’a venit fiul lui Işai la masă şi eri şi astăzi. 28 Şi Ionatan răspunse lui Saul: David s’a cerut dela mine până la Bet-Lehem. 29 Că el zise: Rogu-te, dă-mi drumul, că este o jertfă a neamului nostru în cetate, şi fratele meu mi-a poruncit să mă aflu acolo. Şi acum, de am aflat har în ochii tăi, rogu-te, dă-mi drumul, ca să văd pre fraţii mei. Deaceea n’a venit la masa regelui.
30 Şi mânia lui Saul se aprinse asupra lui Ionatan, şi el zise către dânsul: Fiu de femeie rea şi neascultătoare! Au nu ştiu eu că ţi-ai ales pre fiul lui Işai spre ruşinea ta, şi spre ruşinea goliciunii mumei tale? 31 Căci cât va trăi fiul lui Işai pe pământ, nu vei fi tare nici tu nici regatul tău. Şi acum trimite, şi-l adu la mine, că el este fiu al morţii. 32 Şi Ionatan răspunse părintelui său Saul, zicându-i: De ce să moară? Ce a făcut? 33 Şi Saul aruncă lancea după dânsul, spre al ucide; şi Ionatan cunoscu că hotărît este părintele său să omoare pre David. 34 Şi aşa Ionatan se sculă dela masă plin de mânie, şi nu mâncă bucate în ziua a doua a lunei nouă; că era întristat pentru David, şi pentru că părintele său l-a ruşinat.
35 Şi a doua zi Ionatan ieşi la câmp la timpul hotărît cu David, şi un copil era cu dânsul. 36 Şi el zise copilului: Aleargă, găseşte acum săgeţile, pre cari le-am aruncat. Şi copilul alergă, şi el dădu drumul săgeţii dincolo de dânsul. 37 Şi când copilul ajunse la locul săgeţii, pre care Ionatan o aruncă, Ionatan strigă în urma copilului, şi zise: Au nu este săgeata dincolo de tine? 38 Şi Ionatan mai strigă copilului: Grăbeşte, iute! Nu sta! Şi copilul lui Ionatan adună săgeţile, şi veni la domnul său. 39 Şi copilul nu ştia nimic; numai Ionatan şi cu David ştiau lucrul acesta. 40 Şi Ionatan dădu armele sale copilului ce era cu dânsul, şi-i zise: Du-te, du-le în cetate.
41 Şi când copilul se duse, David se sculă din partea de miazăzi, căzu cu faţa la pământ, şi se închină de trei ori, şi ei se sărutară unul pre altul, şi plânseră amândoi, şi David plânse mai mult. 42 Şi Ionatan zise lui David: Mergi în pace! Ceeace noi am jurat în numele Domnului, zicând: Domnul să fie între sămânţa mea şi sămânţa ta, rămâne tare în veci. Şi el se sculă şi se duse; şi Ionatan veni în cetate.