1 Şi David vorbi către Domnul cuvintele acestei cântări în ziua, când Domnul îl mântui din mâna tuturor neamicilor săi şi din mâna lui Saul. 2 Şi el zise: Domnul este stânca mea şi cetatea mea, 3 Şi mântuitorul meu! Dumnezeu este stânca mea, La care voiu căuta adăpost, Scutul meu, şi cornul mântuirei mele, Turnul meu înalt, şi scăparea mea, Mântuitorul meu, tu de silnicie mă vei scăpa! 4 Pre cel vrednic de laudă, pre Domnul, l-am chemat, Şi de neamicii mei m’am mântuit. 5 Pre mine valurile morţii mă încunjurau, Şi torentele fărădelegii mă spăimântau, 6 Legătura infernului mă cuprindea, Preste mine cădeau lanţurile morţii, 7 În strâmtorarea mea chemai pre Domnul, Şi strigai către Dumnezeul meu: Şi el auzi în templul său vocea mea, Şi strigătul meu veni la urechile sale, 8 Atuncia s’a sguduit şi s’a cutremurat pământul; Temeliile cerului s’au mişcat şi s’au sguduit, Că el s’a mâniat. 9 Fum se ridică din nările lui, Şi focul din gura lui mistuia, Cărbuni se aprindeau dintr’însul. 10 El plecă cerul, şi se pogorî, Şi întunerec era sub picioarele sale. 11 El călăria pe cherubim, şi sbura; Şi se arătă pe aripile vântului. 12 Înjuru-i drept corturi pus-a întunecimi, Adunături de apă, nori deşi. 13 Din strălucirea cea de dinaintea lui, Aprinsu-sau cărbuni de foc. 14 Domnul tună din cer, Şi cel prea înalt făcu să se’audă vocea sa. 15 El aruncă săgeţile sale, şi-i împrăştiă, Pre fulger, şi i-a risipit. 16 Şi se văzură fundurile mării, Şi temeliile lumei se descoperiră, Sub certarea Domnului, Prin suflarea vântului nărilor lui. 17 El întinse mâna sa din înălţime, mă apucă, Mă scoase din ape puternice, 18 El mă scăpă, de puternicul meu neamic, De cei ce mă urau, Când erau mai tari decât mine. 19 Surprinsu-m’au în ziua necazului meu: Dar Domnul mi-a fost sprijin; 20 Şi mă scoase la larg; Mântuitu-m’a; că a binevoit pentru mine; 21 Răsplătitu-mi-a Domnul după dreptatea mea; După curăţenia mânilor mele mi-a întors. 22 Căci căile Domnului am păzit; Şi nu am păcătuit Dumnezeului meu. 23 Că toate judecăţile lui înaintea ochilor mei au fost; Şi dela legile lui nu m’am depărtat. 24 Eu nevinovdt am fost înaintea lui, Şi de fărădelege m’am păzit. 25 Deaceea răsplătitu-mi-a Domnul, după dreptatea mea, După curăţenia mea înaintea ochilor lui. 26 Către cel bun, bun te-ai arătat, Către bărbatul întreg, întreg te-ai arătat, 27 Către cel curat, curat te-ai arătat. Şi cu cel strâmb, strâmb te-ai luptat. 28 Pre popor în năcaz l-ai mântuit tu; Dar ochii tăi preste cei mândri au fost, Să-i umilească pre ei. 29 Căci tu, Doamne, eşti candela mea, Şi Domnul întunerecul meu a luminat; 30 Că cu tine alerg asupra mulţimei; Cu Dumnezeul meu sar preste zid. 31 Dumnezeule! desăvârşită este calea sa; Curat este cuvântul Domnului; Scut este el pentru toţi, care caută într’însul adăpost. 32 Că cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Şi cine este stâncă, afară de Dumnezeul nostru? 33 Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare: Cu totul netedă-mi făcu calea mea. 34 El picioarele mele ca ale cerbilor le făcu, Şi pe înălţimile mele m’a pus. 35 El a deprins mânile mele la luptă, Ca braţele mele să întindă arcul de aramă. 36 Tu-mi dăduşi scutul mântuirii tale, Cu mila ta m’ai ridicat. 37 Tu ai lărgit paşii mei sub mine; Şi glesnele mele nu s’au clătit. 38 Urmărit-am pre neamicii mei, şi i-am stârpit, Şi nu m’am întors, până ce i-am nimicit.
39 Nimicitu-i-am, sfărîmatu-i-am, de nu s’au mai sculat; Căzut-au sub picioarele mele. 40 Că încinsu-m’ai cu putere spre luptă; Repus-ai pre protivnicii mei sub mine. 41 Şi întors-ai mie spatele neamicilor mei, Şi ale acelor ce mă urau, ca să-i nimicesc. 42 Ei căutară împrejur, dar nu aflară mântuitor; La Domnul, dar el nu-i auzi. 43 Tocatu-i-am ca pulberea pământului, Ca pre tina depe uliţe i-am călcat, Şi i-am sdrobit. 44 Mântuitu-m’ai din certele poporului meu, Păstratu-m’ai cap al popoarelor; Poporul ce nu am cunoscut mă serveşte. 45 Fiii străinilor mă linguşesc; Numai auzind de mine, se supun. 46 Fiii străinilor se veştejesc; Tremură în întăriturile lor. 47 Viu este Domnul, Şi binecuvântată este stânca mea; Prea înălţat fie Dumnezeu, stânca mântuirii mele! 48 Dumnezeu, care m’a răsbunat, Şi popoarele mi le-a supus. 49 Şi din neamicii mei m’a smuls; Da, dintre protivnicii mei m’a ridicat, De asupritor m’ai mântuit. 50 Deaceea te laud eu Doamne între popoare, Şi cânt numele tău. 51 El este turnul mântuirii regelui său, Şi arată milă unsului său, Lui David şi seminţiei sale în veci.