1 Credincios este cuvântul: dacă doreşte cineva episcopie, bun lucru pofteşte.
2 Deci trebue ca episcopul să fie fără nici un fel de vină, bărbat al unei singure feme, băgător de samă, cuminte, cuviincios, primitor de oaspeţi, îndemânatec să înveţe.
3 Nu dat vinului, nu deprins să bată, nu dat la câştig urît, ci blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de argint.
4 Rânduindu-şi bine casa sa, având copii în supunere, cu toată bunacuviinţă,
5 – Dacă dar cineva nu ştie să rânduească casa sa, cum va purtà grije de biserica lui Dumnezeu? –
6 Nu de curând sădit, ca nu întunecat fiind de mândrie să cază în judecată de vreun împotrivitor.
7 Dar trebue să aibă şi dovadă bună dela cei din afară, ca să nu cază în mustrare şi în cursă de vreun împotrivitor.
8 Asemenea diaconii trebue să fie cuviincioşi, nu cu cuvânt în două feluri, nu daţi la vin mult, nu daţi la câştig urît.
9 Având taina credinţii în ştiinţă de sine curată.
10 Dar şi aceştia să fie mai întâiu cercaţi, apoi să slujească, dacă sunt fără vină.
11 Având femei asemenea cuviincioase, nu zavistuitoare, băgătoare de samă, credincioase în toate.
12 Diaconii să fie asemenea bărbaţi ai unei singure femei, rânduind bine pe copiii lor şi casele lor.
13 Pentru că cei care au slujit bine dobândesc pentru dânşii treaptă bună şi multă îndrăzneală în credinţa care este în Hristos Iisus.
14 Acestea îţi scriu, deşi nădăjduiesc să vin la tine mai curând:
15 Iar dacă întârziez, să ştii cum trebue să se poarte cineva în a lui Dumnezeu casă, ca una care este a viului Dumnezeu biserică, stâlp şi temelie tare a adevărului.
16 Şi învederat, mare este taina credinţei descoperite: El se făcù cunoscut în trup, fù îndreptăţit în duh, se arată îngerilor, fù predicat între neamuri, fù crezut în lume, fù luat în sus în mărire.