4
Duhul însă spune lămurit, că în timpurile din urmă unii se vor depărtà dela credinţă, îndreptând luarea aminte la duhuri amăgitoare şi învăţături de demoni.
La învăţături de mincinoşi prefăcuţi, înfieraţi în a lor ştiinţă de sine.
Oprind căsătorirea, poruncind a se ferì de mâncări. – pe care Dumnezeu le-a făcut spre împărtăşire cu mulţumire pentru cei credincioşi, – şi care au cunoscut pe deplin adevărul.
Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună, şi nimic nu este de lepăpdat, dacă se ià cu mulţumire:
Căci este sfinţit prin cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciune.
Acestea supunându-le fraţilor, vei fi al lui Hristos Iisus bun slujitor, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale învăţăturei bune pe care ai urmat-o:
Iar de istorisiri închipuite şi băbeşti, fereşte-te. Deprinde-te însă pe tine însuţi la temere de Dumnezeu.
Pentru că deprinderea corporală este spre puţin de folos: iar temerea de Dumnezeu este spre toate de folos, având făgăduinţă de viaţa de acum şi de cea viitoare.
Credincios este cuvântul şi vrednic de orice primire.
10 Căci pentru aceasta ne ostenim şi ne luptăm, că avem nădejde în viul Dumnezeu, care este mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor.
11 Porunceşte acestea şi învaţă.
12 Nimenea să nu despreţuească tinereţea ta, ci fă-te a credincioşilor închipueală în cuvânt, în putere, în iubire, în credinţă, în curăţenie.
13 Până ce vin eu îndreptează luarea aminte la cetire, la îndemnare, la învăţătură.
14 Nu fii nepăsător de darul care este în tine, care şi-a fost dat prin profeţie cu punerea mânilor preoţilor.
15 Acestea cugetă-le, fii în acestea, ca înaintarea ta să fie arătată tuturor.
16 Ià aminte de tine însuţi şi de învăţătura ta, rămâi în acestea: căci făcând aceasta şi pe tine însuţi te vei mântuì şi pe cei care ascultă de tine.