1 Vai cetăţii acesteia îndărătnice şi pătate, Celei apăsătoare! 2 N’a ascultat vocea, N’a primit învăţătura, Nu s’a încrezut în Domnul; De Dumnezeul ei nu s’a apropiat. 3 Mai marii ei în mijlocul ei sunt lei ce mugesc, Judecătorii ei sunt lupi de seară, Care nu lasă nici un ciolan pe dimineaţă; 4 Sumeţi şi necredincioşi sunt profeţii ei, Profeţii ei pângăresc templul, Silnicesc legea. 5 Dar Domnul cel drept este în mijlocul ei, Nu va face nici o nedreptate: Pe toată dimineaţa scoate la lumină dreptatea sa; Ea nici odată nu lipseşte; Dar cel nedrept nu ştie de ruşine. 6 Stârpit-am naţiuni, Sfărâmatu-s’au turnurile lor: Pustiit-am uliţele lor, de nu este nici un trecător prin ele; Nimicitu-s’au cetăţile lor, de nu a rămas nici un om, Nici un locuitor. 7 Zis-am: Teme-te deci de mine, Primeşte învăţătura, Ca să nu fie stârpită locuinţa ei, Ca nimic să nu se întâmple Din cele ce am hotărît asupră-i; Dar s’au sculat de dimineaţă, ca să facă toate relele. 8 Deaceea aşteptaţi-mă, zice Domnul, Până în ziua, în care mă voiu scula la pradă; Căci hotărîrea mea este de a aduna popoarele, De a strânge regatele, Ca să vărs asupră-le furia mea, Toată aprinderea mâniei mele; Căci de focul geloziei mele tot pământul acesta va fi mistuit.
9 Şi atuncia voiu preface buzele popoarelor în buze curate, Ca ele toate să cheme numele Domnului, Şi să-i servească într’un gând. 10 De ceea parte a fluviilor Etiopiei Îmi vor aduce pe închinătorii mei, Pe fiica împrăştiaţilor mei, Ca dar. 11 În ziua aceea nu te vei mai ruşina De toate faptele tale, Cu care ai nelegiuit împotriva mea; Căci atuncia depărta-voiu din mijlocul tău pe mândrii tăi batjocuritori; Şi nu te vei mai sumeţi pe sfântul meu munte. 12 Şi voiu lăsa în mijlocul tău un popor sărac şi lipsit, Care se va încrede în numele Domnului. 13 Rămăşiţa lui Israel nu va mai face nedreptăţi, Şi nici va mai spune minciuni, Şi în gura lor nu se va mai afla limbă înşelătoare; Căci ei vor paşte, şi se vor culca; şi nu va fi cine să-i înspăimânte. 14 Cântă fiică a Sionului! Strigă de bucurie, Israele! Bucură-te, şi tresaltă din toată inima, Fiică a Ierusalimului! 15 Depărtat-a Domnul judecăţile tale, Dat-a afară pe inamicul tău; Regele lui Israel, Doamne, este în mijlocul tău, Nu vei mai vedea nici un rău! 16 În ziua aceea zice-se-va Ierusalimului: „Nu te teme;” Şi Sionului: „Să nu-ţi slăbească mânile!” 17 Domnul, Duninezeul tău cel din mijlocul tău este viteaz, Şi te va apăra; Bucura-se-va cu bucurie preste tine, Tăcea-va în iubirea sa, Şi se va veseli cu bucurie preste tine. 18 Strânge-voiu dintr’ai tăi pe cei ce jelesc, Departe fiind de locul întrunirii, Lua-voiu povara ce este asupră-ţi, ocara. 19 Iată, pierde-voiu în timpul acela pe toţi, care te apasă. Şi voiu mântui pe cea oloagă, Voiu aduna pe cea respinsă, Şi-i voiu face de laudă şi de mărire În toate ţările, unde au fost de ruşine. 20 Şi tot în acel timp vă voiu aduce, În timpul când vă voiu strânge; Căci vă voiu face de renume şi de laudă Între toate popoarele pământului, Când voiu aduce pe prinşii voştri înapoi înaintea ochilor voştri, Zice Domnul.